pics. from Pexels, Dylan Flying

Când viața bate filmul

Uneori viața ne lovește pe neașteptate cu forța unui buldozer care împinge cu lama din față stratul grosier și strivește sub șenile verdeața semețită să-și înalțe capul. Când durerea devine uriașă, orizontul preocupărilor se reduce, cu un zoom maxim, la propria persoană, nerămânându-ne decât noi și propriile noastre interogații disperate: ce-i viața mea? De ce am ajuns aici? Există vreo salvare?  

În astfel de împrejurări consilierea existențială poate fi, dacă nu o rezolvare automată, atunci o elucidare remedială. 

Consilierea existențială (numită și consilierea filosofică) nu face consiliere prin terapie (precum în psihoterapie, unde persoana marcată de greutăți devine pacient), ci terapie existențială prin consiliere (unde persoana umană devine un important partener de dialog pe drumul anevoios al împăcării cu sine și al dezlegării și depășirii enigmaticelor și indezirabilelor probleme de viață, un beneficiar al unei mai îndelungate tradiții de înțelepciune și remediu existențial), nu face nici numai consiliere (precum în consilierea și educația financiară unde persoana este educată) și nici numai terapie (precum în medicină unde persoana umană este, cu prioritate, tratată medical). Consilierea existențială practică terapia existențială prin consiliere în sensul că, în principal, în practica acesteia, prioritatea nu este aplicarea unei terapii psihologice anumite, ci consolidarea dialogul profund și eficient, ancorat în sapiență, respect și compasiune, și antrenat de speranța mereu prezentă a împăcării remediale a sinelui cu sine însuși și propria viață.