picture from Shvets Production, from Pexels

         Un nou palier de activitate socială și terapeutică, apărut încă din a doua parte a secolului XX, este determinat de crizele existențiale precum frica de moarte, lipsa de semnificație, restrângerea libertăților sau incapacitatea de gestionare a libertăților, izolarea, inter-relaționarea vicioasă, insecuritatea („absența” lui Dumnezeu), vinovăția și lipsa de fericire. Pe acest palier se regăsește, așadar, activitatea de consiliere existențială (filosofică). De ce „existențială”? Deoarece această formă de terapie urmărește facilitarea unui demers de abordare a problemelor existențiale astfel încât confruntarea persoanelor aflate în diverse crize existențiale să permită depășirea acestora cu succes. O prezentare clară și comparativă a consilierii existențiale o realizează Irvin Yalom astfel: „Abordarea existentiala este una dintre multiplele abordări posibile în psihoterapie, toate cu aceeași justificare de a exista: gestionarea disperării umane. Punctul de vedere al terapiei existențiale afirmând că ceea ce ne disperă provine nu numai din substratul nostru genetic, biologic (un model psihofarmacologic), sau din lupta noastră de reprimare a instinctelor (o abordare freudiană), nu numai din interiorizarea comportamentului distorsionat, lipsit de afecțiune sau nevrotic al adulților importanți din viața noastră, (poziția teoriei relaționării obiectelor), nu numai din forme dezordonate de gândire (terapia cognitiv-comportamentală), nu numai din cioburile de amintiri traumatice sau din crize existentiale curente legate de cariera cuiva si relațiile cu persoanele importante din viata acestei persoane, dar și — dar și — din confruntarea cu existența noastră” (Yalom, 2011, p. 164). 

Bibliografie: 

YALOM, Irvin. (2011). Privind Soarele în Față; Cum să Înfrângem Teroarea Morții. Traducere de Ștefania Mihalache. București: Editura Vellant.