Photo by Hamid Tajik, from Pexels

Capitolul revine la limba ebraică după o pauză de aramaică începută în 2:4a (Goldingay, 2009, p. 1068). Goldingay remarcă și faptul că ebraica folosită în capitolele 8-12 este caracterizată de o utilizare mai puțin semnificativă a lui vavconsecutiv în această parte a cărții spre deosebire de secțiunea 1:2-4, pronumele sunt folosite altfel decât în secțiunea de debut a cărții, iar stilul acestei ultime părți este mai puțin simplu în comparație cu proza ebraică clasică, ceea ce stârnește ipoteza că și această diviziune a cărții ar fi fost, originar, scrisă în aramaică și ulterior tradusă în ebraică (Goldingay, 2009, p. 1068-1069).  

Autorul circumscrie temporal noua vedenie, în cel de-al treilea an al „domniei împăratului Belșațar” (8:1), și o raportează la cea precedentă din anul I, ceea ce face ca aceasta să dateze după doi ani de la prima viziune. Goldingay consideră că acest al treilea an al domniei ar fi fost anul 548/547 (Gonldingay, 2009, p. 1070). Dat fiind faptul că nici versetul 1 din capitolul 1 nu corespunde perfect nici cu sursele extrabiblice, nici cu cele biblice - a se revizita și compara data asediului Ierusalimului și Ieremia 46:2 – putem conchide că acribia cronicarului nu este un țel urmărit cu determinare de autor. Tot aici se poate remarca faptul că și evenimentul căderii Ierusalimului poate fi aproximat din următoarele texte: Ieremia 52:29, 2 Împ. 25:8, Ieremia 52:12. Aceste texte justifică considerația lui Goldingay cu privire la faptul că autorul nu vizează o încadrare precisă a evenimentului profetic (Goldingay, 2009, p. 295). 

Vedenia           

Daniel este subiectul biblic al acestei istorisiri. El indică faptul că i s-a părut, veihi, că se afla lângă râul Ulai, în ținutul Elam, astăzi regiunea Kuzistan (Goldingay, 2009, p. 1071), o provincie din Iran, aflată atunci la graniță cu Persia, astăzi la graniță cu Irakul. Daniel precizează de asemenea că a văzut, „am ridicat ochii, m-am uitat și iată  . . . .” (8:3), un berbec cu coarne crescute individual și asimetric. Cel mic crescuse mai târziu, dar mai repede și mai mult decât celălalt (8:3). Acesta împungea spre apus, miazănoapte și miazăzi, era invincibil, iemedu lopaniv, și nimeni nu evada de sub forța sa, el era suveran și impunător, veasa chirșonu vehighedil (8:4).              

Privirea concentrată a autorului a fost distrasă de o altă apariție (8:5). Un țap venit din apus, cu un corn mare între ochi, a cutreierat pământul fără răstâmpăr până în momentul în care a ajuns în fața berbecului aflat în mijlocul râului. Țapul s-a repezit încruntat (8:7) împotriva berbecului cu toată puterea (8:5-6), l-a izbit frângându-i coarnele și trântindu-l la pământ după care l-a călcat în picioare fără ca cineva să-i poată veni în ajutor (8:7).              În apexul puterii sale, paradoxal, țapului i s-a frânt cornul dintre ochi. În locul lui, însă, i-au crescut patru coarne mari orientate spre cele patru puncte cardinale, laerbe ruhit hesamin (8:8). Dintr-unul s-a ramificat un alt corn, mic la început, dar care ulterior a crescut indescriptibil către răsărit, unde se află „țara cea minunată”, hețebi (8:9). Acest corn s-a ridicat până la „oștirea cerului” și la stele, a doborât o parte din aceasta și din stele și le-a călcat în picioare (8:10). A atentat la siguranța comandantului armatei cerești, „i-a smuls jertfa necurmată” și a dărâmat locul edificiului sacru al comandantului (8:11). Cornul a deconstruit adevărul  și a ajuns să dobândească rezultatele pe care le urmărise (8:12).           

În acest timp se înfiripă un dialog  între doi sfinți: unul îl întreabă pe celălalt despre timpul în care se va îndeplini vedenia care anticipează încetarea forțată a jertfei necurmate, „urâciunea pustiirii”, desacralizarea Sfântului Locaș și provocarea fizică a armatei (8:13). Celălalt îi răspunde arătând timpul care va trece până la resacralizarea Sântului Locaș: „două mii trei sute de seri și dimineți” (8:14).            

 O nouă imagine în această vedenie este aceea a unei ființe cu aparență umanoidă care se arată în momentul în care autorul sonda sensul lucrurilor revelate (8:15). Tot atunci Daniel aude glasul unui om care, aflat în mijlocul râului Ulai, îi cere lui Gavril interpretarea vedeniei (8:16). Atunci îngerul se apropie și Daniel se prăbușește în fața lui. Este Gavril/Gabriel. Acesta i se adresează cu apelativul „fiul omului” menționând că vedenia privește „vremea sfârșitului” (8:17, 19). Are loc al doilea leșin al lui Daniel. Acesta din urmă având loc  în timpul discursului lui Gabriel. Daniel este atins de el, își revine și este pus de către acesta în picioare în același loc (8:18).             

Interpretarea             

Al doilea episod al vedeniei este interpretarea ei. În interpretarea lui Gabriel berbecul reprezintă „împărații mezilor și perșilor” (8:20). Țapul „este împărăția Greciei”, cornul dintre ochi este cel dintâi împărat. Cele patru coarne sunt patru împărați care-l succed, fără însă a poseda puterea celui dintâi (8:22). Gabriel nu este explicit cu referire la identitatea cornului din urmă, însă putem presupune că el reprezintă „împăratul fără rușine și viclean” care „va nimici pe cei puternici și chiar pe poporul sfinților” (8:24). Amețit de succesul său (8:25a) inima i se va îngâmfa va masacra, iesîhit, oameni nevinovați și se va opune Domnului domnilor. Stăpânirea lui va sucomba, însă, fără ajutorul vreunei mâini (8:25d).            

Pecetea criptării            

Gabriel validează autenticitatea vedeniei și timpul îndeplinirii ei pretinzând tăinuirea, setom, acesteia pe motivul că „este cu privire la niște vremuri îndepărtate” (8:26).            

În final, Daniel mărturisește că vedenia a debilitat starea lui de sănătate pentru mai multe zile după un nou episod de leșin. La revenirea deplinelor sale facultăți fizice, Daniel își reia îndatoririle de la palat fără a deconspira cuiva vedenia avută: „Eram uimit de vedenia aceasta și nimeni nu știa” (8:27).    

 

Structura logico-biblică:  Subiect, predicat, excurs biblic 

versetul	Subiectul biblic	Predicatul biblic	Excursul biblic
1.	Eu, Daniel	„Am avut o vedenie”	„Afară de cea pe care o avusesem mai înainte”
2.			La Susa, în elam, lângă râul Ulam
3.		„Am ridicat ochii”	„Un berbec avea două coarne”
4.	Berbec	„Împungea spre apus, miazănoapte și miazăzi”„El făcea ce voia”„a ajuns putenric”	Nici o fiară nu-i rezistaNimeni nu-i scăpa
5.	Un țap	„a venit”„a cutreierat toată fața pământului”	„Avea un corn mare între ochi”
6.		„a venit până la berbec . . . s-a repezit asupra lui cu toată puterea”
7.		„S-a aruncat încruntat”„a izbit pe berbec”„i-a frânt amândouă coarnele”„l-a trântit la pământ”„l-a călcat în picioare”	„fără ca berbecul să i se fi putut împotrivi”„nimeni n-a scăpat pe berbec din mâna lui”
8.		„a ajuns foarte puternic de tot”„i s-a frânt cornul cel mare”	„în locul lui au crescut patru coarne mari . . .”
9.	Cornul mic	„a crescut un corn mic”„s-a mărit nespus de mult”	„spre răsărit, spre apus și spre țara cea minunată”
10, 11, 12.		„s-a înălțat până șa oștirea cerurilor”„a doborât la pământ o parte din oștirea aceasta și din stele”„și le-a călcat în picioare”„s-a înălțat până la căpetenia oștirii”„i-a smuls jertfa necurmat㔄a aruncat adevărul la pământ”„a izbutit în ce a început”
13.	Daniel	„am auzit pe un sfânt vorbind”	„În câtă vreme . . . ? Până când . . .?”
15.		„aveam vedenia . . . căutam s-o pricep”	„înaintea mea stătea cineva care avea înfățișarea unui om”
17.	Cineva cu înfățișarea unui om   Daniel	„a strigat . . .«Gavrile»!” „a venit lână locul unde eram”„m-am înspăimântat”„am căzut cu fața la pământ”„mi-a zis: «fii cu luare aminte . . .două mii trei sute de seri și dimineți . . .»	„căci vedenia privește sfârșitul”
18.		„am căzut cu fața la pământ leșinat” „el m-a atins  și m-a așezat în picioare”
19.		Apoi mi-a zis: „îți arăt ce se va întâmpla. . .”
20.	Berbecul/împărații mezilor și perșilor
21.	Țapul/împărăția Grecilor
	Cornul dintre ochi/cel dintâi împărat
22.	Cele patru coane/patru împărați
23.	Un împărat (cornul mic care a crescut nespus)	„se va ridica”	„fără rușine și viclean”
24.		„va fi tare”„va face pustiiri”„va izbuti în tot ce va începe”„va nimici pe cei puternici și chiar pe poporul sfinților”	„dar nu prin puterea lui însuși”
25.		„inima i se va îngâmfa”„va pierde pe mulți oameni”„se va ridica împotriva Domnului domnilor”	„dar va fi zdrobit fără ajutorul unei mâini omenești”
26.	Omul	„pecetluiește . . .”	„căci este cu privire la niște vremuri îndepărtate”
27.	Daniel	„am stat leșinat și bolnav”„apoi m-am sculat”	„mai multe zile” „și mi-am văzut de treburile împăratului”

                                               

Comentariu pastoral/devoțional: Conflictul Civilizațiilor Capitolul 8 debutează cu evocarea unui conflict între civilizațiile medo-persană și greacă. Prima civilizație este transpusă de imaginea berbecului cu coarne asimetrice, foarte probabil indicând comasarea mezilor și a perșilor într-un singur imperiu cu aspirații hegemonice. În mod epic, un țap unicorn, care reprezintă civilizația greacă, se ridică din est și își revendică autoritatea universală. Nu îi este oferită, prin urmare o dobândește prin luptă. Imperiul grec lovește cu forță dintr-o singură detentă capul berbecului, care se prăbușește la pământ fără suflare și fără ajutor. La finele acestui elan expansionist, țapul își pierde singurul corn, însă rămâne în viață cu o biologie teribilă: patru coarne cresc în locul celui frânt și, mai mult decât atât, unul din coarne dă naștere unui corn neînsemnat la început, dar gigantic în cele din urmă. Aici începe tragedia. Cornul gigantic are sentimentul că lumea este prea mică și atentează la autoritatea lui Dumnezeu, provoacă la luptă oștirea cerului și adresează insulte Celui preaînalt. Demersul său excentric este completat cu constrângerea libertăților religioase, răsturnarea valorilor spirituale și uciderea sfinților. Însă tragedia se încheie cu o veste bună: cornul mic „va fi zdrobit fără ajutorul unei mâini omenești” (8:25).  Ce să însemne toate aceste lucruri? Gavril, îngerul, identifică berbecul și țapul cu medopersia și grecia, însă nu intră în alte detalii. Cine este cornul mic, cine este oștirea cerului? Ce reprezintă timpul de două mii trei sute de seri și dimineți? Cine sunt sfinții, evreii sau creștinii? Cine este omul din mijlocul râului Ulai? Daniel nu pune pe tavă răspunsurile pe care ni le dorim. Ne putem hazarda în multiple interpretări considerând că orice interpretare este posibilă, adică validă, dar atunci Biblia s-ar interpreta oricum. Iar dacă Biblia se poate interpreta oricum, atunci nu mai este ea importantă, ci interpretările noastre, or în felul acesta Biblia își pierde valoarea de Scriptiură. Dacă Biblia nu se poate interpreta decât într-un fel, atunci care este acesta? În privița acestei vedenii cu ample conotații de tragedie - Daniel a leșinat de trei ori pe parcursul ei (8:17, 18, 27) – i se cere profetului „pecetluirea” vedeniei.      

               Joyce Baldwin consideră că „Verbul (sātam) de aici exprimă ideea de a face de nerecunoscut pentru inamic punctele de acces și fântânile; aplicat unei cărți, acest verb nu este strict „sigiliu”, ci mai degrabă „apărat împotriva utilizării” și, prin urmare, de un anumit abuz (cf. 12:3)” (Baldwin, 2009, p. 390). Vedenia, așadar, generează întrebări la care nu răspunde. De ce? Deoarece conținutul detaliat al vedeniei, a rămas ascuns, nu ne privește, nu este pentru noi acum.

               Fără a fi nemulțumiți pentru ceea ce nu ne spune textul, ne rămâne să cumpănim asupra a ceea ce el ne revelează: 1. Un conflict între civilizații, 2. Războiul cosmic, 3. Lupta spirituală.

1.     Conflictul dintre civilizații

Conflictul armat dintre civilizații ne privește. Acesta nu trebuie trecut cu vederea, uitat în antecameră preocupărilor noastre cotidiene. Sunt multe lucruri pe care dacă le ignorăm nu lasă urme, războiul însă nu face parte din acestea. Războiul sapă adânc în viața atât de firavă și scurtă a omului din toate timpurile. Care este costul războiului:

a.     Pierderi umane. Mor oameni, soldați și civili, bătrâni și copii, bărbați și femei.

b.     Distrugeri materiale considerabile: infrastructuri, case particulare și construcții publice, școli și spitale, drumuri, poduri și magazine.

c.     Traume psihologice. Acesta afectează sănătatea mentală. Nimeni nu mai este la fel. Lacrimile lasă urme și pe dinăuntru. Nu putem uita Psalmul 137:1: „Pe malurile râurilor Babilonului, stăteam jos și plângeam când ne aduceam aminte de Sion”.

d.     Recesiune economică: cresc cheltuielile militare, se reduc investițiile, crește inflația, cresc dobânzile la împrumuturi și scade nivelul de trai.

e.     Se frâng relațiile internaționale ireversibil: se fac noi alianțe globale și se cască prăpastii între țări, retorica războiului avansează amenințări.

f.      Riscul conflictului atomic. Atâtea bombe încât lumea poate sări în aer de 50 de ori.

g.     Eroarea morală: pierderi masive de vieți și multă suferință. În urma unui război nuclear pot pieri 6 din cele 8 miliarde de oameni. Iar cei care rămân în viață vor rămâne să sufere.  

De ce trebuie cititorul să știe despre conflictul dintre civilizații? De ce este mai relevant acesta decât cine este cornul mic și cine este oștirea cerului? Pentru că realizând impactul conflictelor vom ști de ce să ne ferim. Acum trebuie să ne rugăm mai mult ca niciodată pentru pacea lumii, pentru pocăința personală, mântuirea dragilor noștri și pentru mărturisirea lucrării mântuitoare a lui Hristos în lume.

 

2.     Războiul Cosmic. Cauzele și Consecințele aventurării în războiul cosmic:

Cauze:

a.     Omul nu are nevoie de Dumnezeu. Omul crede că se descurcă fără El.

b.     Guvernul va resimți vidul lipsei lui și-l va umple cu contrafaceri: „dacă nu ar exista Dumnezeu, atunci ar trebui inventat” Voltaiare.

c.     Omul va căuta să umple locul lui Dumnezeu. Nietzsche a ilustrat acest fapt printr-un om care îl căuta cu disperare pe Dumnezeu în piața orașului, ziua în amiaza mare, cu lumânarea aprinsă după ce fusese emisă credința că Dumnezeu a murit. În locul credinței apare disperarea.

d.     Omul așezat în locul lui Dumnezeu, postat în poziții de maximale din punct de vedere social și politic va comite erori maximale care vor conduce la seisme sociale, iar seismele la revoluții cu vărsare de sânge, la moarte.

Consecințe:

a.     Revelarea fragilității umane. Războiul dintre guvernele lumii și Dumnezeu este un război inegal. Dumnezeu este atotputernic, în timp ce omul nu este decât „un abur care se arată puțin și apoi piere” (Iacov 4). Numai din neștiință se poate cineva hazarda într-un astfel de demers.

b.     Fragmentarea socială. Oamenii vor fi segregați în două, cei care sunt cu guvernul și cei care sunt de partea lui Dumnezeu. Apare marginalizarea credincioșilor.

c.     Anularea libertăților religioase. Restricționarea libertăților religioase devin precedentul anulării altor libertăți, precum anularea libertății cuvântului, a mișcării, a educației, a proprietății private, etc..

d.     Este afectată pacea socială și ordinea publică.

e.     Stres și anxietate. Oamenii se vor teme tocmai de guvernul care ar trebui să-i protejeze și susțină.

f.      Afectarea sănătății emoționale. Oamenii nu vor putea dezvolta personal, spiritual și emoțional.

De ce trebuie cititorul să afle despre agresivitatea manifestată a unui corn mic față de Dumnezeu și împărăția Lui?

 

3.     Lupta spirituală. Cornul cel mic va face război cu sfinții și-i va birui, până va interveni Dumnezeu și va condamna cornul insolent pentru aroganța și crimele lui. Urmările luptei spirituale:

a.  Stigmatizarea, Discriminarea și Marginalizarea. Prima etapă din războiul dintre guvernul ateu și sfinții poporului lui Dumnezeu este cea în care se atașează stigme acestora, așa cum a fost cazul evreilor sefarzi din Spania care erau obligați să poarte coifuri înalte pe cap sau în cel de-al doilea război mondial când evreii au fost nevoiți să poarte steaua lui David. Protestanții evanghelici din România au fost numiți „pocăiți” și introduși în aceeași categorie cu membrii altor mărturisiri de credință altele decât cea ortodoxă sau catolică.

b.  Restrângerea libertăților economice. Creștinii nu vor putea beneficia de avantajele pieței libere.

c. Restrângerea libertăților religioase. Creștinii nu își vor putea practica public credința.

d. Agresiunea. Atacul fizic.

e. Condamnarea și închiderea în unități de detenție.

f.  Martirajul:

f.1. Stefan martirizat prin lovirea cu pietre „Apoi a îngenunchiat și a strigat cu glas tare: «Doamne nu le ținea în seamă păcatul acesta!» Și după aceste vorbe a adormit.” FA 7:60

f.2. Ignatius a fost aruncat la fiare în 107 în Coloseumul Roman, d. Hr. „acum încep să fiu un ucenic. Să nu mă invidieze nimeni din cele văzute sau nevăzută pentru faptul că voi ajunge la Isus Hristos. Lasă să vină focul și crucea, să vină spre mine mulțimi de fiare, să mă rupă, să mă frângă să-mi disloce oasele, să-mi taie mâinile și picioarele, să-mi zdrobească întregul corp și lasă să vină toate torturile diavolului să vină peste mine numai să ajung la Isus Hristos” – Ignațiu din Antiohia (apud. Soltis, 2020).

f.3. Iustin Martirul decapitat în 165, d. Hr. „«Deși moartea este decretată împotriva celor care învață și mărturisesc numele lui Hristos, noi îmbrățișăm acest nume și-l predăm altora. Iar dacă tu citești aceste cuvinte într-un spirit ostil nouă, nu ne poți face mai mult decât să ne ucizi; fapt care pe noi nu ne afectează, însă tu și toți cei care ne urăsc pe nedrept dacă nu vă pocăiți veți suferi focul pedepsei eterne” (Iustin Martitul, Prima Apologie, 45»” (apud. Soltis, 2020).

f.4. Perpetua și Felicitas îmbrăcate în roșu și tăiate cu sabia în 203 AD. „Să nu vă fie rușine de moartea mea. Eu cred că aceasta este cea mai mare onoare care mi s-a făcut în viața mea și îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a chemat să-mi dau viața pentru numele și cauza Lui. El a dat aceeași onoare sfinților profeți, apostolilor Lui dragi și martirilor Lui aleși și binecuvântați. Nu am nici o îndoială că mor pentru cauza lui Dumnezeu -  cauza adevărului”  - Perpetua (apud. Soltis, 2020).

f.5. Sebastian a fost lovit cu săgeți murind în 288 AD. „Diavolul smulge fiecare nerv pentru a ne lua sufletul care aparține lui Hristos. Nu ar trebui să ne precupețim niciun efort în lupta noastră de a-i lua de la Satana și a-i aduce înapoi la Dumnezeu” (apud. Soltis, 2020).

f.6. Anges a fost ucisă cu pumnalul în 304. „Hristos mi-a înfrumusețat sufletul cu bijuteriile harului și a virtuții. Îi aparțin Lui căruia îi slujesc îngerii” (apusd. Soltis, 2020).

 

De ce trebuie să știm că sfinții vor fi expuși guvernelor atee și vor fi biruiți? Pentru că știind dinainte ce poate fi ne vom putea pregăti să facă următoarele:

a.    Să declarăm din toată inima și cu toată credința că Hristos ne este Domn, Mântuitor și Dumnezeu personal.

b.    Să afirmăm victoria lui Hristos asupra morțiic.   

c.     Să credem cu toată ființa în învierea morțilord.   

d.     Să credem în glorificarea sfințilore.   

e.     Să credem că Dumnezeu ne-a pregătit viața eternă din abundență 

 

 

Bibliografie: 1.     Bible Hub. (2004-2023). https://biblehub.com.

2.      Baldwin, Joyce. (2009). Daniel, An Introduction and Commentary. Tyndale Old Testament Commentaries. Volume 23. General Editor: Donald J. Wiseman. England, Nottingham:  First Published 1978.

3.     Goldingay, John E. (2009). Daniel. Word Biblical Commentary. Volume 30. General Editors: Bruce M. Metzger, David A. Hubbard, Glenn W. Barker. Zondervan. Electronic Edition.

4.     Soltis, Nathan. (2020). Early Chrisitan Martyrs.You Tube. https://www.youtube.com/watch?v=w4flJAgVzKw.