photo by Farhan Al-Ghifari

Pe fondul avansului nazismului în Germania, Paul Tillich (1886-1965) a elaborat o teologie a culturii, care antrena teze precum sistematizarea teologiei, proclamarea adevărului creștinismului și prezentarea adevărului în toate contextele culturale posibile (Macgregor, 2020). Poziția sa ostilă și publică față de principiile politice naziste privitoare la religie și umanitate l-au așezat în matca opozanților regimului, fapt pentru care a trebuit să plătească factura disponibilizării sale din funcția de profesor al Universității din Frankfurt (Macgregor, 2020). Acest fapt a avut loc în 1933. În urma înlăturării sale, Tillich a luat calea Americii unde a ajuns să predea, pe rând, la Union Theological Seminary, Harvard University și University of Chicago (Macgregor, 2020).       

            Teologia culturii deține un dublu obiectiv: afirmarea adevărului mesajului creștin și aplicarea prin proclamare (kerigma) a acestui adevăr fiecărei generații (Macgregor, 2020). Macgregor continuă să remarce că „o teologie kerigmatică ar trebui să acționeze între cei doi poli, al adevărului etern și al nevoilor temporare, aceasta pe fondul în care fundamentalismul a greșit prin recunoașterea singulară a adevărului etern și eșuarea în a confirma temporalitea” (Macgregor, 2020, 177).

            Fundamentul epistemic al teologiei este constituit de filosofia existențialistă a cărei substanță rezidă în cunoașterea existențială, iar „[c]unoaşterea existenţială este bazată pe o întâl­nire în care un sens nou este creat şi recunoscut.” (Tillich, 2007,147). Teologia kerigmatică presupune ca proclamarea să fie interpretată în sistemul zilei și nu invers (Macgregor, 2020). Întrebările teologice se formulează în manieră inductivă sau deductivă, însă niciodată fără a implica experiența particulară a observatorului (Macgregor, 2020). Aceasta din urmă validează adevărul teologic în ținuta sa autentică.

Natura teologiei sistematice este „cercul teologic”. Acesta presupune că toate conceptele teologice se află în interiorul cercului, iar teologul accede conținutul acestuia a priori, pornind de la propriile experiențe mistice (Macgregor, 2020). Intrarea în cercul teologic se face printr-un act deliberat de dedicare (Macgregor, 2020). Criteriile formale care validează obiectul teologic ca atare sunt următoarele: 1. Concordanța cu porunca de aur a iubirii de Dumnezeu, formulată în Deuteronom 6, și 2. Determinarea ființei sau a neființei (Macgregor, 2020). Teologia creștină este superioară oricărei alte teologii și unică în felul ei prin faptul că „fundamentul ei este Logosul întrupat” (Macgregor, 2020, 177). Înnoirea ființei omului, în Hristos, este o chestiune de primă importanță  deoarece aceasta concordă cu imperativul iubirii de Dumnezeu și este coerentă cu dezideratul ființei. Macgregor explică următoarele: „Noua făptură în Isus ca Hristos, mai degrabă decât Scriptura, constituie standardul teologic, măcar că acesta derivă din Biblie, prin întâlnirea cu biserica. Ca standard pentru teologia sistematică, noua ființă în Isus ca Hristos determină modul în care ne folosim de surse pentru teologie și mijlocește toate criteriile față de care toate sursele trebuie să se supună” (Macgregor, 2020, 178). Așadar, experiența subiectivă și personală a înnoirii spirituale în Hristos validează demersul teologic. Sursele care alimentează demersul teologic sunt Scriptura, istoria crștinismului și informațiile obținute din istoria religiilor și din cultură (Macgregor, 2020, 178). Biblia poartă amprenta umană a autorilor ei, ea este un eveniment istoric prin faptul că geneza ei este strâns legată de aceasta, iar interpretarea ei este influențată de generația actuală a comunității creștinne. Adevărul interpretativ este relativ la generația și comunitatea creștină a celor care îi explorează conținutul (Macgregor, 2020, 178). Până și viața spirituală a creștinului este influențată de limba și cultura căreia acesta îi aparține (Macgregor, 2020, 178).

            Experiența individuală umană are trei aspecte. În primul rând, avem aspectul ei ontologic, în sensul că „singura realitate despre care se poate vorbi cu sens este ceea ce ne este dat în manieră pozitivistă prin experiență” (Macgregor, 2020, 178), în al doilea rând, sub aspect științific, experiența este îndrumată de experimentare și testare (Macgregor, 2020). Nici aspectul ontologic al experienței și nici cel științific nu pot furniza temei epistemic teologiei sistematice, deoarece aceasta ar exclude ideea de Dumnezeu transcendent, cele cinci simțuri ne putând valida prezența lui Dumnezeu și, de asemenea, obiectul discursului teologic nu ar putea fi supus metodelor științifice de verificare (Macgregor, 2020). „Sensul mistic este cheia teologiei experianțiale și este definită ca experiență prin participare”, spune Macgregor (Macgregor, 2020, 179). „Duhul Sfânt este sursa atât a adevărului religios, cât și a teologiei sistematice. Tillich a presupus că litera Bibliei și doctrinele Bisericii rămân nefolositoare până în momentul în care Duhul le interpretează în viața fiecărui creștin. De aceea experiența prin puterea interpretativă a Duhului este sursa ultimă a teologiei” (Macgregor, 2020, 179).     

            Conceptul lui Tillich despre Dumnezeu

            Dumnezeu, în sens ontologic, este persoana infinită „prin care oamenii pot fi reconciliați și prin care oamenii pot cucerii non-ființa. În concepția lui Tillich, non-ființa este de două genuri. Genul meontic, „me” desemnând negația, în limba greacă, care exprimă opusul unui lucru, o opoziție care se exprimă prin relația cu lucrul acela. Iar genul oukontic „este nimicul care nu are nici o relație cu ființa . . . este absența totală a oricărui tip de ființă” (Macgregor, 2020, 180). Genul meontic de neființă are, subliniază Macgregor, o relație dialectică cu ființa: „Aceasta nu există dar are potențialul de a exista” (Macgregor, 2020, 181). Aceasta este neființa care poate face loc ființei și în care poate aluneca entropic ființa. Numai Dumnezeu poate elibera ființa umană din această alunecare! Dumnezeu nu face parte din catalogul lucrurilor finite, El nefiind constrâns nici de ființă, nici de neființă. Dumnezeu nu poate fi înțeles corect prin intermediul noțiunilor de iubire, dreptare, creare, deoarece acestea nu mijlocesc decât un limbaj antropomorfic, or Dumnezeu este total transcendent acestui limbaj (Macgregor, 2020). Dumnezeu transcende și separația dintre potențialitate și actualitate, de aceea este impropriu să vorbim despre existența lui Dumnezeu ori să argumentăm în favoarea ei. Dumnezeu fiind „Ființa-în-Sine nu are nici o relația cu non-ființa”, de aceea nu se poate vorbi de existența Lui, în sensul etimologiei latine a termenului ec-sistare, cel de a fi înafara non-ființei (Macgregor, 2020). El este pur și simplu temelia vieții. El, cel ce nu este nici potențial, nici actual, face posibilă trecerea lucrurilor de la potențialitate la actualitate (Macgregor, 2020).

            Dumnezeu, în concepția lui Tillich, nu este persoană, însă este personal și singular (Macgregor, 2020). Monoteismul este de trei tipuri la Tillich. Monoteismul monarhic, corespondent al henoteismului. Monoteismul mistic, care invocă teza unui Dumnezeu care  transcende toate formele realității concrete și monoteismul exclusiv, care afirmă faptul concretitudinii caracterului ultim al lui Dumnezeu (Macgregor, 2020). Acest din urmă monoteism reprezintă, în concepția lui, creștinismul.

            Cristologia lui Tillich pivotează în jurul distincției dintre ființa meontică și oukontică, platformă epistemică importantă pentru teologia lui. Omul este ființă meontică, în sensul că „(înafara intervenției divine) noi vom muri, vom înceta să existăm, și de aceea vom ajunge să fim nimic” (Macgregor, 2020). Acest fapt generează sentimentele de disperare, deznădejde și lipsă de sens (Macgreagor, 2020). Potențialitatea umană corespunde esențelor, în viziunea teologului, iar actualitatea umană concordă cu domeniul existențial. Căderea umană „este o stare a înstrăinării existențiale a omului de umanitatea esențială sau o prăpastie aparent de netrecut care separă ceea ce suntem în mod actual de ceea ce am avea potențialul de a fi” (Macgregor, 2020, 183). Numai Hristos, „ființa esențială supusă condițiilor existenței” (Macgregor, 2020, 184) poate anula prăpastia dintre existență și esență. Creștinismul deține „kerigma” acestei realități în Mântuitorul, „purtătorul unei noi realități care domină înstrăinarea umană de Dumnezeu și creează o punte între existență și esență, și anume, Isus Hristos” (Macgregor, 2020, 184).  Mântuirea, în termenii lui Tillich, explică Macgregor, are un caracter întreit. Mîntuirea regenerează, producând omul nou, prin nașterea din nou, justifică omul prin considerarea omului înstrăinat ca om înnoit în Hristos, și sanctificarea care este procesul prin care puterea investită în regenerarea omului transformă deopotrivă personalitatea umană și comunitatea căreia îi aparține (Macgregor, 2020).

Conculzie:

1.     Teologia culturii este construită pe teza că semnificația este creată în perimetrul subiectiv al experienței personale.

2.     Teologia  lui Tillich se înscrie în agenda evanghelicalismului american de cucerire a lumii pentru Hristos, însă o face în baza tezei că creștinismul poate foarte bine îmbrăca straiele limbajului existențialist.

3.     Fundamentele epistemice ale teologiei culturii este existențialismul filosofic ameliorat semnificativ de tezele fundamentale cristologice ale redempțiunii prin regenerare, justificarea prin credință și sanctificare. 

4.     Biblia este marcată de limitările specific umane ale autorilor ei. Iar interpretarea bibliei nu are de a face cu metodele pozitivismului logic ori cu metodele exegetice care instrumentează deducția și inducția, cât de Duhul Sfânt care coordonează total demersul de extragere a sensului.

5.     „Tillich este răspunzător pentru accelerarea conversației dintre domeniul teologiei creștine și cel al filosofiei existențialiste într-un mod similar, însă depășind atât prin adâncime, cât și prin anvergură, calea cartografiată de Bultmann” (Macgregor, 2020, 185).

                       

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie:

 

 MACGREGOR, R. Kirk. (2019, 2020). Contemporary Theology, An Introduction, Classical, Evangelical, Philosophical & Global Perspectives. Grand Rapids, Michigan: Zondervan Academic.

Tillich, Paul. (2007). Curajul de a fi.  Traducător: Sorin Avram Vîrtop. București: Editura Herald.