Suferim din trei cauze, iar acestea împart suferinta la trei: suferinta pe care ne-o facem noi, cea pe care ne-o fac altii si suferinta cu care ne-am nascut. Suferinta pe care ne-o facem cu mâna noastra este atunci când suntem delasatori, nu ne trezim la timp, întarziem la serviciu, ne grabim în trafic si lovim Loganul din fata. Când nu suntem atenti, scapam farfuria din mâna si decompletam setul chiar înainte de a sosi invitatii. Când mâncam prea mult, ne punem prea multa sare în farfurie sau cerem supliment la desert. Când vorbim de rau pentru ca ulterior sa ne întrebam de ce pe noi nu ne iubeste nimeni. Când ne asociem cu cine nu trebuie, când ne mintim cu buna stiinta sau ne auto-flagelam în urma unor procese de constiinta de la care lipseste Avocatul. Când încercam sa fim ceea ce nu suntem sau visam sa fim ceea ce nimeni n-a fost si nu poate fi vreodata. Când nu ne folosim mintea si ne lasam condusi de emotie. Când uitam de unde am venit si nu stim unde ne ducem. A doua suferinta, însa, suferinta pe care ne-o fac altii, este atunci când ducem lipsa pentru ca am crescut în tara unui împarat fara minte, atunci când cel de lânga noi nu ne lasa sa traim pentru ca nu l-am lasat sa moara, atunci când suntem abuzati de cel care trebuia sa ne protejeze sau ingnorati tocmai de cei care trebuiau sa ne poarte de grija, atunci când ni se ia pâinea care trebuia împartita echitabil sau când prietenul îsi uita promisiunea facuta, atunci când fratele pretinde partea leului sau când seful amâna plata salariului, atunci când suntem loviti pentru ceea ce credem si numai atunci suntem iubiti când facem raul pe care-l regizeaza cei de la care dorim aprecierea. A treia suferinta, suferinta cu care ne-am nascut, este organica si se defineste prin lipsuri si incapacitati. Adica, nu stim bine ce sa ne dorim si ne dorim lucrurile pe care nu le cunoastem. Nu avem cea mai buna memorie, fapt pentru care am inventat scrisul si accesoriile inteligente. Emotiile nu ne sunt asistate de cunostinte complete si au tendinta de a ne duce în deriva. De aceea uitam sa semnalizam înainte de a o lua la stânga, calcam strâmb, ne ia vorba pe dinainte, lansam cuvinte grele, ne pare rau ca traieste capra vecinului, nu avem curajul de a pune cartile pe fata si ne este mai usor sa vorbim pe la spate, ne este mai simplu sa ranim si mau greu sa pansam ranile, întrucât totul cere timp cautam scurtaturi care ne dezonoreaza sau ducem lucrurile pâna la jumatate, atât în munca, în cercetare, afaceri sau la serviciu. Nu ne mai ajuta trupul, viata este scurta, problemele sunt complexe iar stresul, deprimarea si afectiunile ne bat la poarta. Nu ne dam seama de aceste lipsuri de la început. Abia când un sofer se îndeparteaza prea mult de benzinarie realizeaza ca masina lui nu-i facuta numai din piese de schimb, ci si din combustibilul care o mobilizeaza si ca daca pierde contactul cu sursa care o alimenteaza, masina devine doar o strânsura de metale asamblate cu iscusinta. Potrivit paradigmei teiste, al treilea gen de suferinte evoca îndepartarea noastra de Sursa care ne alimenteaza corpul cu „viata, miscare si fiinta”, alienarea de Dumnezeu! Ce se impune, acum, cu stringenta? Relegarea! Acest cuvânt vine din latinescul RELIGARE, de unde avem cuvântul religie si care presupune relegarea de Dumnezeu. Singura optiune pentru ameliorarea suferintelor noastre, atât a celor pe care ni le facem noi, a celor pe care ni le fac altii, cât si a celor cu care ne-am nascut este refacerea legaturii cu Dumnezeu. Iar relegarea aceasta se face prin credinta în Persoana, Mesajul si Lucrarea înlocuitoare a Lui Hristos realizata în timp si spatiu, pentru salvarea noastra, pe dealul Calvarului!