Photo by Julian Jagtenberg, from Pexels

Argumentul Ontologic

Argumentul ontologic derivă din termenii grecești ontos care înseamnă ființă și logos care denotă știința.

 Cel care a formulat cel dintâi argumentul a fost Anselm de Canterbury (1033-1109). Această formulare se regăsește în lucrarea lui numită Proslogion. El este expus de Chad Meister în felul următor:

„1. Oricine (chiar și ateul) poate înțelege prin termenul „Dumnezeu”, o ființă decât care nimic mai mare nu poate fi conceput.

2. Astfel, o ființă decât care nimic mai mare nu poate fi conceput există în minte (altfel spus, în înțelegere) în momentul în care este pomenită această ființă.

3. Noi ne putem imagina o ființă decât care nimic mai mare nu poate fi conceput ca existând atât în minte, cât și în realitate.

4.  A exista în realitate este ceva mai mult decât a exista numai în minte.  

5. Dacă, prin urmare, o ființă decât care nimic mai mare nu poate fi conceput există numai în minte, nu și în realitate, atunci această ființă nu este ceva decât care nimic mai mare nu poate fi conceput.

6. De aceea, o ființă decât care nimic mai mare nu poate fi conceput există în realitate” (Meister, 2009, p. 114)

Bibliografie:

Meister, Chad. (2009). Introducing Philosophy of Religion. London and New York: Routledge, Taylor & Francis Group.