Picture from Pexels

Astronomul Hugh Ross s-a ocupat de subiectul realității stelei Betleemului, atât de discutat, într-un articol publicat pe site-ul organizației Reason to Believe.

Steaua Betleemului apare în narațiunea Evangheliei după Matei, în capitolul doi, având rolul inedit de a-i călăuzi pe magii răsăritului către locul în care s-a aflat pruncul Isus, descendent al dinastiei davidice. Știm din această povestire că înțelepții Orientului au urmat steaua care i-a ajutat să ajungă, inițial, la Ierusalim și, ulterior, la Betleem.

De la bun început, astronomul Ross admite fără rezerve următoarele: „Dați-mi voie să încep prin a spune că toate explicațiile privitoare la steaua Betleemlui, inclusiv cea care-mi aparține, trebuie considerate ca fiind speculative, indiferent de câtă certitudine pretinde vreun autor” (Ross, 2002).

            Așadar, Ross trece în revistă o serie de cinci ipoteze care concură prin explicații, mai mult sau mai puțin ample, pe acest subiect:

            „1. O conjuncție de planete (două planete care se apropie una de cealaltă pe bolta cerului).

            2. conjuncția dintre o planetă și o stea.

            3. o «ocultare» în care luna trece prin fața unei planete.

            4. o cometă.

            5. o supernovă.” (Ross, 2002).

            Ipoteza conjuncției dintre planetele Jupiter și Venus, cele mai strălucitoare planete de pe cer, avansată de Rick Larson (cf. Ross, 2002), deși fascinantă prin faptul magnific și rarisim al apropierii celor două planete una de cealaltă, este totuși puțin plauzibilă  deoarece conjuncția a avut loc în anul 3 î.Hr. și 2 î.Hr., în timp ce moartea lui Irod a avut loc în anul 4 î.Hr (Ross, 2002). Aici trebuie precizat că există și ipoteza morții lui Irod la anul 1 î.Hr. Însă nici aceasta nu coincide cu data aproximativă a nașterii lui Isus.  Conjuncția dintre o planetă și o stea nu este improbabilă, dar nu avem date înregistrate despre un astfel de fenomen celest.

            Teoria cometei este și ea puțin probabilă. Ross remarcă următoarele: „cometele sunt atât de bine documentate de-a lungul istoriei încât dacă una a avut loc, mai cu seamă una neobișnuit de strălucitoare, în preajma venirii lui Hristos, atunci ar fi apărut în notele înregistrate de astronomii chinezi, indieni, egipteni sau greci” (Ross, 2002).

            În ce privește fenomenul lunar de „ocultare”,  Ross precizează că luna trece în mod frecvent prin fața unor planete ocultându-le. Problema acestei teorii constă în timpul prea scurt de desfășurare a fenomenului - un interval cuprins între câteva secunde și 55 de minute - pentru a se potrivi cu cele narate de Matei (Ross, 2002).

            Teoria pe care o consideră Ross plauzibilă este cea a unei supernove. Supernova este o explozie stelară care produce o lumină de intensitate crescută, similară cu lumina Stelei Nordului, și care se menține pe cer un interval relativ lung de timp, câteva luni sau chiar ani (Ross, 2002). Apariția surprinzătoare și grandioasă a unui astfel de fenomen nu avea cum să scape vigilenței și curiozității astronomilor timpului. Așa se face că astronomii chinezi au notat apariția unei supernove în constelația Capricorn în lunile martie-aprilie ale anului 5 î.Hr., iar astronomii coreeni au înregistrat un fenomen similar în anul 4 î.Hr. (Ross, 2002). Aceste două mențiuni sunt singurele de acest fel, în preajma nașterii lui Isus, spune Ross (Ross, 2002).

            Steaua din Betleem a apărut un timp considerabil de lung, a dispărut pentru a apărea din nou. Majoritatea supernovelor prezintă o singură explozie, unele au două explozii, aflate în același loc pe cer, dar la o diferență de timp de câteva luni sau chiar ani, prin urmare supernova pare a coincide cu povestirea din Matei 2. Dacă, însă, avem în vedere decretul criminal al lui Irod, subliniază Ross, atunci timpul dintre cele două explozii ar fi trebuit să fie între 15 luni și 30 de luni.

            Cum ar putea o stea indica locul în care s-a aflat pruncul Isus? Ross consideră că termenul grecesc histemi, tradus prin s-a oprit, poate presupune ideea că steaua s-a aprins și stins intermitent într-un mod supranatural (Ross, 2002). Însă nici o stea nu poate lumina deasupra unui singur loc geografic.

O ultimă teorie, care nu are de-a face cu astronomia, este cea a ȘECHINEI, manifestarea gloriei lui Dumnezeu:„După şase zile, Isus a luat cu El pe Petru, Iacov şi Ioan, fratele lui, şi i-a dus la o parte pe un munte înalt. El S-a schimbat la faţă înaintea lor; faţa Lui a strălucit ca soarele şi hainele I s-au făcut albe ca lumina. Şi iată că li s-au arătat Moise şi Ilie stând de vorbă cu El.” (Matei 17:1-3), „Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare.” (Luca 2:9), „faţa Lui era ca soarele când străluceşte în toată puterea lui.” (Apocalipsa 1:16). Nu putem exclude nici această teorie, însă aceasta nu invocă un fenomen fizic celest.  

Concluzia lui Ross este că dat fiind caracterul singular al povestirii, aceasta regăsindu-se numai în Evanghelia după Matei, cititorul trebuie să fie precaut atunci când o explică sau interpretează (Ross, 2002). Ipoteza unei „nova care reapare ne furnizează cel puțin o opțiune astronomică plauzibilă” (Ross, 2002).

  

Bibliografie:

Ross, Hugh. (2002). „The Christmas Star”. Reason to Believe.  Accesat în 6. Dec. 2022. https://reasons.org/explore/publications/articles/the-christmas-star