phone by Daniel Frank

     Așa cum Biserica Romano-Catolică a răspuns liberalismului teologic și naturalismului filosofic prin apelul la dogmatica neo-tomistă, iar protestantismul ortodox prin orientarea calvinistă a discursului teologic și prin rigorism logic, în sânul bisericilor protestante de concepție evanghelică s-a creat o mișcare revivalistă populară și memorabilă, care a avut menirea de a întâmpina aplombul liberal prin retorica redempționistă a predicilor întemeiate ca un trepied pe trei fundamente dogmatice distincte: 1. căderea umană, 2. răscumpărarea prin sângele lui Hristos și 3. regenerarea prin Duhul Sfânt, sintetizând cele trei capitole centrale ale credinței creștine: antropologia creștină, soteriologia/hristologia și pneumatologia.

     Unul dintre exponenții teologiei revivaliste, fondator de școală teologică, este Dwight L. Moody (1837-1899), măcar că „educația sa formală nu a trecut de clasa a cincea, Moody a studiat intens Scripturile, care au fost suplimentate de predicile lui Charles Haddon Spurgeon. Moody și-a impus să devină un ilustru narator al marilor linii de povestire ale Bibliei, așezându-le într-o formă colocvială și familiară astfel încât laicii să le poată înțelege. El a găsit trei astfel de linii de povestire, deseori referindu-se la acestea ca la cele „trei R-uri”: ruinat prin cădere, răscumpărat prin sânge și regenerat prin Duhul” (Macgregor, 2020, 98).

     Moody a apelat la o expunere biblică fără pretențiile raționalității sistematice și a recurs la creditarea tuturor textelor biblice ca texte inspirate chiar dacă, de pildă, textele din Matei 8:28-32 și 20:29-34 fac referire la vindecarea miraculoasă a doi demonizați, respectiv a doi orbi, în timp ce textul din Marcu 5:1-17, respectiv 10:46-52, și cel din Luca 8:26-37, respectiv 18:35-43, se raportează la vindecarea unui singur posedat, respectiv la videcare unui singur orb. Pentru Moody textele marcane și lucane nu le contrazic pe cele din Matei, din moment ce acestea dintâi nu comunică vindecarea numai a unui singur demonizat ori numai a unui singur orb (Macgregor, 2020).

     Antropologia teologiei revivaliste a lui Moody face distincție între a fi păcătos și a avea păcat, între natura și starea particulară a omului. În predica lui, intitulată „Șarpele de Bronz”, Moody scoate în evidență că nimic nu se poate face în privința anulării naturii umane, „nici măcar regenerarea nu restaurează natura lui Adam, mai degrabă, aceasta creează o natură nouă, prin aceasta lansându-se o bătălie între carne și Spirit care se dă în interiorul persoanei regenerate” (Macgregor, 2020, 99). În privința rațiunii pentru care există răul, Moody apelează la un agnosticism limitat. Potrivit acestei perspective Dumnezeu ar avea motive bine întemeiate pentru care a permis răului să se manifeste în lume, chiar dacă noi nu cunoaștem în întregime resorturile interne ale gândirii Sale. Omul este damnabil nu neapărat pentru că are păcat, ori că are o natură păcătoasă, ci deoarece respinge soluția divină pentru răscumpărarea sa (Macgregor, 2020). Raiul și iadul sunt informații biblice care trebuie interpretate literal, deși noțiunea dintâi a prevalat în predicile sale, iar motivul pentru care Moody a avut predilecție pentru rai se datorează convingerii sale că un om odată ce este speriat de iad nu este neapărat și convertit din pricina lui (Macgregor, 2020).

     În privința soteriologiei, Moody a arătat în mod repetat că crucea lui Hristos este expresia cea mai profundă a iubirii lui Dumnezeu (Macgregor, 2020). „În predica sa faimoasă «Urmărind Funia Stacojie», Moody a creionat o hermeneutică cruciformă potrivit căreia întreaga Biblie trebuie citită în lumina Calvarului” (Macgregor, 2020, 101). Toate substituțiile de sânge din Vechiul Testament, începând cu animalele sacrificate de Dumnezeu pentru crearea vestimentației lui Adam și a Evei sunt instanțieri arhetipale ale sacrificiului suprem realizat de Iisus Hristos (Macgregor, 2020).

     Referindu-se la doctrina regenerării lui Moody, Macgregor a indicat glisarea lui Moody între calvinism și arminianism spunând că „Moody a inventat o cale de mijloc între monergismul calvinistic și sinergismul arminianist prin argumentarea în favoarea ideii că indivizii nu sunt mântuiți prin alegerea lor liberă, ci prin răspunsul dat de Duhului Sfânt alegerii lor libere” (Macgregor, 2020, 103). Persoanele care aleg să asculte de Iisus Hristos vor primi din partea Duhului Sfânt convingerea și pocăința de păcate și ulterior regenerarea spirituală (Macgregor, 2020). Iar efectul imediat al regenerării constă în practicarea celor două imperative privitoare la iubirea de Dumnezeu și iubirea de semen. Conceptul biblic al nașterii din nou a fost atât de central încât una din predicile sale pe această temă, intitulată „Nașterea din Nou” a fost predicată verbatim, remarcă Macgregor, între octombrie 1881 și Noiembrie 1899, de 181 de ori.

 

     Concluzie:

1.     Teologia revivalistă a lui Moody, prin accentul pe regenerarea individului manifestată plenar în sfera concretă a comportamentului, s-a profilat împotriva raționalități moderne, deoarece „obiectele credinței nu sunt mărturisirile de credință și nici doctrinele” (Macgregor, 2020, 104).

2.     Limbajul revivalist nu este mai puțin eficient față de exprimarea academică. oamenii au nevoie de doctrinele creștine traduse în limbajul comun al poporului.

3.     Credința în Hristos primează în raport cu credința despre Hristos, „Moody ar fi interesat nu numai dacă am localizat corect o stradă sau o casă, ci totodată dacă am intrat în casa aceea” (Macgregor, 2020, 104). Doctrinele, atunci când sunt puse în locul credinței constituie un păcat, sublinia Moody (Macgregor, 2020).

 

 

 

 

 

Bibliografie:  MACGREGOR, R. Kirk. (2020). Contemporary Theology, An Introduction, Classical, Evangelical, Philosophical & Global Perspectives. Grand Rapids, Michigan: Zondervan Academic. (Prima ediție, 2019).