Photo by Diana Hasanbekava, from Pexels

Considerația că Dumnezeu nu cunoaște viitorul, deoarece acesta este lăsat „deschis”, nedeterminat în bună măsură, reprezintă una dintre tezele fundamentale ale teismului deschis, numit și teologia deschisă sau teologia voinței libere.Teismul deschis a fost elaborat la finele anilor 1980 de câțiva teologi evanghelici autonumiții „teiști deschiși” (Macgregor, 2020, p. 288). Printre teologii cei mai cunoscuți ai acestui trend sunt William Hasker, 1935-, Clark Pinnock, 1937-2010, Richard Rice, 1944-, David Basinger, 1947-, John Sanders, 1956-, și Gregory A. Boyd, 1957-, (Macgregor, 2020).

Această perspectivă teologică s-a distins ca atare abia în 1994, odată cu publicarea mai multor eseuri sub titlul Deschiderea lui Dumnezeu (Macgregor, 2020).

            Teismul deschis se definește ca alternativă la convingerea evanghelică și tradițională, canonică, a omnișcienței divine, avansând teza că Dumnezeu cunoaște cu acuratețe trecutul și prezentul, însă nu și viitorul, cu excepția unor repere pe care le-a fixat temeinic în cursul care urmează al lumii (Macgregor, 2020). Rațiunea pentru care Dumnezeu a admis în planul divin un viitor deschis este antrenată de facilitarea de către Dumnezeu a libertății creaturilor inteligente (Macgregor, 2020). Această perspectivă teologică se opune atât arminianismului, cât și calvinismului. Față de teologia calvină teismul deschis obiectează referitor la măsura predeterminării lucrurilor. Macgregor precizează că „[î]n timp ce calvinismul pretinde că Dumnezeu a predeterminat viitorul în întregul lui, teismul deschis postulează că Dumnezeu a predeterminat numai părți ale viitorului, lăsând nedeterminate acele părți pe care le dorește determinate de deciziile creaturilor libere, astfel că, în termenii lui Boyd «viitorul este în parte deschis și în parte stabilit deja»” (Macgregor, 2020, p. 289).

            Resortul biblic al acestei perspective ancorează adânc în texte ca Isaia 46:10 și 48:3-5. Această viziune teologică reliefează suveranitatea lui Dumnezeu în istorie,  evidențiind un punct terminus al istoriei, relevant fiecărui individ,  și un plan general infailibil, fără însă a se fi proiectat la nivel infinitezimal traseul particular al istoriei sau o traiectorie a detaliilor particulare din viața indivizilor (Macgregor, 2020). Dumnezeu însuși navighează către scopul etern fixat dinainte cu incertitudine și surpriză. Ceea ce este securizat în proiectul divin, vis-a-vis de viața indivizilor, este scopul final al acestora. Iar textele pe care se bazează această teză sunt: Iov 42:2, Isaia 14:7, Romani 8:28 și Efeseni 1:11 (Macgregor, 2020). „Teiștii deschiși protestează împotriva inferenței obișnuite că din moment ce Scriptura dovedește că multe evenimente viitoare sunt stabilite în gândirea lui Dumnezeu, atunci toate evenimentele sunt stabilite în gândirea lui” (Macgregor, 2020, p. 289). Analogia care stă la baza tezei teologiei deschise este cea a deciziilor noastre curente, atunci când ne propunem realizarea unui obiectiv, aceasta depinde într-o anumită măsură de noi, dar în altă măsură de factori independenți de noi, tot așa în fizică, putem prezice comportamentul unui grup de molecule, însă nu avem capacitatea de predicție a vreunei particule individuale date (Macgregor, 2020). Teoria haosului, remarcă Macgregor, a demonstrat, de asemenea, că toate fațetele predictibile ale universului conțin fațete nepredictibile (Macgregor, 2020). Așadar, este lesne de înțeles că Dumnezeu are capacitatea de predicție a finalității unui eveniment, fără însă a dispune de precunoaștere în privința tuturor vectorilor care determină evenimentul (Macgregor, 2020).

            Boyd evidențiază șase tipuri de pasaje biblice care se constituie, consideră el, în evidențe certe care susțin că viitorul este în parte determinat și în parte deschis (Macgregor, 2020). Primul catalog de texte este cel care pune în prim plan descrieri care îl prezintă pe Dumnezeu în ipostaza de a fi surprins de turnuri neașteptate ale evenimentelor particulare. De pildă, în Isaia, Dumnezeu se aștepta ca via să producă struguri buni, iar rezultatul este șocant, via produce „struguri sălbatici” (Isaia 5:4).  În Ieremia este redată surpriza totală a lui Dumnezeu cu privire la unele acțiuni ale poporului ales: „Au zidit şi înălţimi lui Baal, ca să ardă pe copiii lor în foc ca arderi de tot lui Baal: lucru pe care nici nu-l poruncisem, nici nu-l rânduisem şi nici nu-Mi trecuse prin minte”, Ieremia, 19:5, cf. Ieremia 7:31, 32:35 (Macgregor, 2020, p. 290). A doua categorie de texte este cea care cuprinde pasaje biblice care descriu regretul lui Dumnezeu pentru deciziile pe care El le luase, Geneza 6:6, 1 Samuel 13:13 și 15:11 (Macgregor, 2020). Al treilea gen de texte sunt cele care exprimă frustrarea lui Dumnezeu pentru oamenii care se opun sau nu se conformează așteptărilor și planurilor Sale. De pildă textul din Ezechiel 22:30 care descrie căutarea de către Dumnezeu a unui om care să stea în mijlocul spărturii, numai pentru a descoperi cu neplăcere că nu găsește niciunul (Macgregor, 2020). Aceeași notă de frustrare și în 2 Petru 3:9 unde Dumnezeu pare a fi nevoit să-și întârzie revenirea pentru motivul de a le mai da o șansă de pocăință oamenilor neconvertiți. Al patrulea tip de texte este cel în care sunt uzitați termenii condiționali ca în cazul lui Moise care se îngrijorează de eventualitatea necredinței poporului, iar Dumnezeu îi răspunde folosind termenul ‚dacă’, „dacă nu vor crede . . . .”, ceea ce trădează o oarecare incertitudine, consideră promotorii teologiei deschise. A cincea categorie de texte este cea care descrie testarea de către Dumnezeu a oamenilor pentru a le evidenția caracterul (Macgregor, 2020). Aici este invocat cazul lui Avraam, în Geneza 22:12, al lui Ezechia, în 2 Cronici 32:31, și al poporului Israel, în Deuteronom 8:2, 13: 3, Judecători 3:4 (Macgregor, 2020). A șasea clasă de texte este cea în care este pusă în prim plan răzgândirea lui Dumnezeu, ca de pildă versetele din Ieremia 18:7-10, 26:13, 17-19. Măcar că Dumnezeu a putut foarte bine instrumenta un limbaj criptic o vorbire divină fără niciun corespondent în catalogul noțiunilor umane, totuși El a apelat la un limbaj specific uman astfel încât mesajul să fie asimilat cu ușurință, iar Dumnezeu să fie receptat cu familiaritate.

            Teologii teismului deschis, subliniază Macgregor, susțin că Dumnezeu este atotcunoscător în chestiuni care sunt posibile din punct de vedere logic, însă nu și în privința situațiilor contrafactuale, cele care aparțin logicii de tipul „dacă persoana P ar fi în circumstanțe neîncheiate momentan C, P ar face în mod liber acțiunea A” (Macgregor, 2020, p. 293). Și aceasta din două motive: în primul rând pentru că viitorul nu există încă, „numai ceea ce există poate fi cunoscut în mod logic” (Macgregor, 2020, p. 293), și în al doilea rând, dacă s-a putea cunoaște acțiunile neîncheiate încă ale lui P, atunci P nu ar fi liber (Macgregor, 2020). Ori exponenții acestei teologii apară teza libertății ființelor inteligente create de Dumnezeu. De remarcat aici este faptul că teologii teismului deschis nu neagă omnișciența lui Dumnezeu, dacă ne referim la ceea ce este posibil sub aspectul logicii umane, ci neagă existența viitorului, prin urmare „teiștii deschiși insistă asupra faptului că diferența dintre punctul lor de vedere și cel tradițional nu privește natura lui Dumnezeu, ci natura viitorului și tipul de lume pe care Dumnezeu a ales să-l creeze” (Macgregor, 2020, p. 294).

            Sub acest aspect teologia providenței este firavă în teismul deschis, deoarece controlul lui Dumnezeu al evenimentelor lumii este parțial exercitat. Macgregor trimite, pe această chestiune, la lucrarea lui Sanders cu titlul The God Who Risks, unde este reliefată o providență limitată. Macgregor explică astfel: „În timp ce scopul divin al creației este stabilit, calea actualizării lui este flexibilă. Dumnezeu nu nici predestinează toate lucrurile, nici nu exercită un control exhaustiv [. . . ] În concepția lui Sanders, alegerea lui Dumnezeu de a crea acest tip de lume presupune o mare probabilitate de reușită și o mică posibilitate de eșec, deși există un risc considerabil, în sensul că Dumnezeu este interesat de modul în care se desfășoară lucrurile” (Macgregor, 2020, 294). Sanders susține această teologie a providenței deoarece explică foarte bine, consideră el, și alte teme centrale ale teismului, ca mântuirea, suferința, răul, rugăciunea și coordonarea divină (Macgregor, 2020, p. 295).  

 

            Concluzii:

1.     Teiștii deschiși pretind că perspectiva lor teologică deține o mai mare putere de explicare a Bibliei decât calvinismul, molinismul și arminianismul (Macgregor, 2020).

2.     Teismul deschis neglijează teza că Dumnezeu a adoptat un limbaj specific uman pentru a comunica mesajul divin într-un mod propriu umanității.

3.     Teismul deschis avansează teza unui Dumnezeu lipsit de unele pozitivități, ceea ce afectează însăși noțiunea de Dumnezeu. Mai putem vorbi despre Dumnezeu din moment ce el nu cunoaște toate lucrurile?

4.     Dumnezeu, în acord cu Teismul deschis, este captiv iremediabil în sfera logicii umane.

5.     Teismul deschis prin teza providenței limitate subminează practica încrederii absolute în Dumnezeu. Cum se poate cine încrede total într-un Dumnezeu care nu are capacitatea de a coordona cu precizie si în totalitate istoria lumii.

6.     Prin faptul că în viziunea teismului deschis Dumnezeu nu a putut anticipa acțiunile de epurare etnică din istorie, iar răul este prevalent pe scena actuală a lumii, acesta „inspiră creștinii să urmărească o atitudine agresivă în vederea combaterii lui” (Macgregro, 2020, 295). Altfel spus, din moment ce Dumnezeu nu deține controlul lumii în mod eficient, se impune ca omul să ia toate măsurile posibile – inclusiv cele violente - pentru a tempera manifestarea răului în lume.     

7.     Conform acestei teologii, rolul rugăciuni este foarte important din moment ce aceasta îl poate face pe Dumnezeu să se răzgândească (Macgregor, 2020).

8.     Teismul deschis poate fi acuzat și de faptul că „este o reiterare evanghelică a teologiei procesului deoarece Dumnezeu se schimbă din timp în timp prin dobândirea de noi cunoștințe și prin alterarea planului Său ca răspuns la [acțiunile, n. trad.] creaturilor” (Macgregor, 2020, p. 295).  

                

             Bibliografie: 

 MACGREGOR, R. Kirk. (2020). Contemporary Theology, An Introduction, Classical, Evangelical, Philosophical & Global Perspectives. Grand Rapids, Michigan: Zondervan Academic. Prima