pixabay

     Kirk R. Macgregor observă că spre deosebire de Kierkegaard care a accentuat aspectul subiectiv al credinței în detrimentul cunoașterii obiective a Bibliei, fenomenul teologic originat în insulele britanice, cu accentul acestuia pus pe escatologie, a urmărit recuperarea adevărului obiectiv al Scripturii dovedindu-se marcat de evenimentele care definesc finalul iminent al istoriei (Macgregor, 2020, 59).

     John Nelson Darby (1800-1882) a fost un preot anglo-irlandez care a ajuns la convingerea că orice membru simplu al bisericii poate fi în stare să interpreteze Biblia în mod personal, iar acceptarea ideii de cler încalcă principiul biblic al călăuzirii credinciosului de către Duhul Sfânt în înțelegerea Bibliei, o încredințare eminamente protestantă (Macgregor, 2020, 59). Darby a dat curs înțelegerii literale a textului biblic și a promovat, în această cheie de interpretare, cercetarea textelor escatologice. Fenomenul s-a extins și segregat până când s-a format o mișcarea nenconformistă, cu sediul la Dublin, cunoscută astăzi ca Adunările Frățești și instituționalizată, peste timp, în România sub nomenclatura Bisericii Creștine după Evanghelie.

     Darby, subliniază Macgregor, „a formulat un nou timp de escatologie premilenială, numit teologie dispensaționalistă” (Macgregor, 2020, 59). Macgregor identifică faptul că teologia lui a luat contur pe parcursul a unsprezece alocuțiuni susținute de Darby, la Geneva, în urma cărora s-a remarcat ca exeget important al profețiilor biblice (Macgregor, 2020, 59).

     Istoria este împărțită de Darby, potrivit hermeneuticii sale literaliste, în șapte diviziuni istorice sau dispensații. Prima diviziune istorică s-a desfășurat sub auspiciul inocenței, este vorba de timpul lui Adam și al Evei. A doua eră, este cea a dictatului conștiinței, cuprinsă istoric între timpul lui Adam și cel al lui Noe. A treia etapă istorică sau dispensație este ce a guvernământului, caracterizată de un timp, de la Noe la Avraam, în care individul realizează importanța supunerii sale cutumelor sociale și normelor guvernamentale ancestrale. A patra diviziune istorică este cea a reglementărilor patriarhale, cuprinsă temporal între Avraam și Moise, perioadă care debutează cu alegerea unei familii speciale, investită ulterior cu responsabilitatea de a crede și asculta de Dumnezeu (Macgregor, 2020). A cincea diviziune istorică este cea a legii, de la Moise la Isus Hristos, timp în care poporului Israel i se pretinde respectarea necondiționată a prescripțiile legii (Macgregor, 2020). A șasea eră este cea a bisericii, delimitată temporal de prima și a doua venire a Mântuitorului. Iar a șaptea etapă istorică majoră, este cea a mileniului, a domniei lui Isus Hristos într-un timp de o mie de ani pe pământ (Apocalpsa 20:4-5), când umanitatea se va supune lui Isus Hristos ca Rege divin (Macgregor, 2020).

     Potrivit exegezei lui Darby reîntoarcerea poporului evreu în țara sa va avea loc la A Doua Venire a lui Hristos, „strângerea împreună a lui Israel la a doua venire trebuie să fie, de asemenea, împlinită literal” spune autorul (Macgregor, 2020, 61). Potrivit lui Darby, observă Macgregor, de la momentul în care Israelul l-a respins pe Isus Hristos, Dumnezeu a ales să lucreze în istorie în mod prioritar prin Biserică, însă după ce se va fi consumat momentul istoric al Răpirii Bisericii și se va declanșa Necazul cel Mare, Dumnezeu va reîncepe să acționeze în istorie în mod prevalent prin Israel, iar cea de-a Doua Venire a lui Hristos va avea loc în două etape: revenirea temporară pe pământ pentru a da curs Răpirii Bisericii, înaintea celor șapte ani de Mare Necaz, așa cum relatează Apocalipsa; și revenirea lui Hristos pentru inaugurarea Miei de Ani, când Hristos va domni pe pământ, perioadă care va înceta odată cu începerea Judecății de Apoi, a „ultimei judecăți” (Macgregor, 2020, 61).

     Textele pe care Derby își axează narațiunea escatologică sunt următoarele: 1 Tesaloniceni 4:16-17, cu accentul pe revenirea Mîntuitorului, învierea celor adormiți în Hristos și Răpirea bisericii, eveniment care va avea loc înaintea Marelui Necaz; 2 Corinteni 5:10 și Romani 14: 10-12, texte care anticipează Judecata de Apoi, 1 Corinteni 3:10-15 care marchează momentul răsplătirilor cerești, Apocalipsa 19:15 text care semnalizează grozăvia Marelui Necaz, dar și texte care trimit la proclamarea Evangheliei tuturor națiunilor ca Matei 13:10, Mat. 24:14, cele despre falșii profeți, Marcu 13:22, Matei 24:23-24, venirea lui Anticrist, 2 Tes. 2:1-10, Apocalipsa 13:1-8, mântuirea lui Israel, Romani 11:12, 25-26, Apocalipsa 7:1-8, 14:1-5 și zidirea celui de-al treilea templu. În viziunea escatologică a lui Darby, Domul Stâncii, edificiul islamic cu cupola de aur, va urma a fi dărâmat, iar în locul lui va fi reconstruit Templul din Ierusalim, iar altarul acestuia va fi din nou desacralizat și Israelul va suferi din nou, conform textului din Ieremia 30:5-7, însă Dumnezeu, în cele din urmă, va salva Ierusalimul și credincioșii, urmând a instaura Împărăția de o Mie de Ani și îi va învia pe martirii uciși în Necazul cel Mare, potrivit textului din Apocalipsa 20:5. „La revenirea lui Isus, Israel va fi purificat spiritual, David va fi reînviat ca prinț și va domni împreună cu Hristos Regele, iar Israel se va bucura de pacea lui Dumnezeu (Ezechiel 37:25-28)” (Macgregor, 2020,65). Apocalipsa 20:7-10 anticipează sfârșitul perioadei de o mie de ani și începutul judecății care va culmina cu aruncarea lui Satan în iazul cu foc. Iar texul din Apocalipsa 20:11-15, anticipează damnarea necredincioșilor în conformitatea cu informațiile înregistrate în Cartea Vieții (Macgregor, 2020).

     Concluzii: Macgregor evocă faptul că Darby a început o serie de vizite în Nordul Americii, Marea Britanie și Europa, unde a conferențiat pe tema dispensaționalismului teologic. Influența cea mai mare a avut-o în America unde a stat mai mult de șase ani (Macgregor, 2020).

1. Teologia dispensaționalistă a influențat cercurile creștine din St. Luis, Chicago, New York și Boston. Iar dintre cei care au devenit propagatori ai acestei teologii sunt pastorii prezbiterieni James H. Brooks și W. J. Erdman. Acestora li s-au alăturat D. L. Moody, Lyman Stewart și Lewis Sperry Chafer care, dată fiind contribuția acestora în fondarea unor institute biblice, dispensaționalismul a prins rădăcini în solul teologic fertil al Statelor Unite. Institutele invocate de Macgregor sunt Moody Bible Institute (1889), The Bible Institute of Los Angeles (1907), devenit Biola University, și Dallas Theological Seminary (1925). Au apărut autori creștini care au contribuit în mod semnificativ la răspândirea teologiei dispensaționaliste moderne, printre aceștia Macgregor îi remarcă pe Charles Henry Mackintosh, William E. Blackstone și Cyrus I. Scofield;

2. Conferințele lui Darby în America a trezit interesul pentru profețiile biblice și a formulat doctrina „răpirii bisericii” (Macgregor, 2020).

3. „Datorată  popularităților acestor școli și faimei absolvenților lor, dispensaționalismul s-a bucurat de o influență considerabilă în evanghelismul contemporan” (Macgregor, 2020, 66).

Bibliografie:  MACGREGOR, R. Kirk. (2019, 2020). Contemporary Theology, An Introduction, Classical, Evangelical, Philosophical & Global Perspectives. Grand Rapids, Michigan: Zondervan Academic.