Photo by Erin M. G. from Pixels

 

 

Introducere: Vom proceda și de această dată la de-vaguizarea textului. De-vaguizare presupune procedeul de evidențiere a subiectului și predicatului biblic și, după caz, de punere în relief a explicațiilor pe care autorul le va da în virtutea clarificării unor aspecte legate de subiectul sau predicatul biblic (aceste elemente de text corespund subiectului și predicatului logic din logica formală, singura diferență fiind aceea că subiectul și predicatul biblic au mai mult semnificație contextuală). Prima evidențiere constituie primul etaj de lucru exegetic, iar a doua reprezentând al doilea etaj. Atunci când autorul simte nevoia recurgerii la noi explicați sau excursuri relevante va apela la noi clarificări. Acelea ar constitui etaje suplimentare de lucru exegetic.

 

1.     Îndemnul apostolic (ilocuțiunea)

Pavel sfătuiește comunitatea creștină corintiană să posede o manieră de raportare reciprocă pozitivă, constructivă, în interiorul ei: „să aveți același fel de simțire” (1:10). Îndemnul lui Pavel țintește coeziunea comunității.

Autorul simte nevoia aprofundării acestui sfat, fapt pentru care apelează la detalii care-i decodifică sensul: „să n-aveți dezbinări” cu sensul de schime datorate luptei intestine pentru putere, nu pentru adevărul dogmatic (Thiselton, 2000), și „să fiți uniți . . . într-un gând și o simțire”. Thiselton subliniază următorul aspect contextual: „corintienii erau gonflați [prin importanța care și-o dădea fiecare] unii împotriva altora” (Thiselton, 2000). Cuvântul „dezbinări” din greaca veche, „denotă ruperea a unei mreji de pescuit care necesită reparație (Matei 1:19)” (Thiselton, 2006, 74).

 

1.1.                  Îndemnul s-ar putea încheia aici, însă apostolul consideră oportună contextualizarea îndemnului său – a se vedea particula cauzativă ‚căci’ - precizând informarea îngrijorată care a antrenat scrierea acelor rânduri sau chiar a întregii epistole: „am aflat despre voi de la ai Cloei că între voi sunt certuri” (1:11). Această intenție proiectează cititorul la etajul doi de lucru exegetic. Identitatea celor „ai Cloei” rămâne criptată pentru cititorul modern, însă Thiselton recurge la resursele extrabiblice semiotico-istorice, avansând ipoteza că Cloe ar putea fi o mare proprietară creștină de posesiuni. „ai Cloei” putând fi parteneri de afaceri, agenți sau sclavi ai acesteia (Thiselton, 2000). Certurile intestine ale bisericii generează îngrijorarea apostolului. În versetul 12, Pavel destăinuie natura neînțelegerilor care au antrenat biserica în diviziuni interne și convulsii inoportune: „că fiecare din voi zice . . . .” Această observație denotă o criză internă deja escaladată, o stare de tensiune seismică generalizată, „fiecare . . . zice”. Niciunul din biserică nu avusese anticorpii morali sau spirituali care să genereze acțiunile necesare capabile să neutralizeze reflexele de dezbinare și lupta pentru putere a creștinilor din adunare.      

De remarcat aici că Thiselton face diferența dintre abordarea ilocuționară, bazată în general pe autoritatea apostolică, relația de prietenie, etc., și retorica perlocuționară, axată pe puterea de convingere a arguementelor (Thiselton, 2006). În versetul 10 Pavel apelează la prima abordare, invocând „Numele Domnului nostru, Isus Hristos”. Ceea ce înseamnă că cititorul sau ascultătorul ar trebui să recepteze cele scrise pur și simplu pentru motivul că acestea decurg în conformitate cu voia lui Hristos. Apostolul acționează în virtutea autorității încredințate lui de Hristos.

1.2.                  Retorica perlocuționară a apostolului, egocentrare și lacune spirituale.

Faptul că în versetul 12 Pavel recurge la argumente menite a convinge audiența, apelând la facultatea lor de discernământ și judecată, denotă abordarea perlocuționară. Ambele abordări fiind uzitate pentru a se produce îndreptarea spirituală și morală a creștinilor din Corint.

În ce constă argumentul lui Pavel? Faptul că Pavel nu își reduce textul la evidențierea așteptărilor sale morale (1:10), și la contextualizarea succintă a acestora (1:11), este un indiciu al faptului că intenția apostolului privește deconspirarea naturii certurilor care au clătinat edificiul spiritual al grupării creștine. Revendicarea unui nume apostolic, Pavel, Apolo, Chifa și, în final, numele Hristos, nu este de bun augur! Întrebarea retorică a lui Pavel: „Hristos a fost împărțit?” demască diviziuni cristalizate deja în grupări adverse. Segregarea creștinilor corinteni pe grupări poate transmite unui neavizat ideea că dată fiind, pe de-o parte, calitatea creștină a acestor grupări și, pe de altă parte, caracterul antagonic al fiecăreia în parte, Hristos este împărțit, astfel încât fiecare grupare să poată fi creștină și, în același timp, ostilă una celeilalte. Ceea ce este o contradicție insurmontabilă. Sub acest aspect, întrebarea Apostolului se justifică: dar „Hristos a fost împărțit?” Portanța retoricii lui Pavel este evidentă.

În altă ordine de idei, apostolul deplânge atașamentul excentric, ca de Hristos, al creștinilor din Corint față de liderii lor umani. Știm că este atinsă această exagerată degenerare din ironia largă a interogației lui Pavel: „Pavel a fost răstignit pentru voi?” (1:13).

Astfel, avem două acuze apostolice grave: schisma intestină a congregației creștine și atașamentul neconform al creștinilor de liderii lor umani. Thiselton remarcă faptul că afilierea grupurilor de unul sau altul dintre stâlpii bisericii nu era decât un simptom al auto-centrării, un fenomen deja extins în biserică și răspunzător de mari traume sufletești. Iubirea de sine a antrenat împărțirea pe facțiuni și afilierea în jurul unor nume cu greutate. Iată cuvintele lui Thiselton: „Știm că în Corint mulți și-au îmbunătățit statutul prin găsirea unor patroni respectați și influenți” (Thiselton, 2006, 76).   

1.3.                  Ultima perlocuțiune: infantilitatea

Un ultim excurs, este cel în care apostolul își exprimă mulțumirea că nu a botezat pe mulții dintre ei. Acesta constituind al treilea etaj explicativ al textului. Apostolul s-ar fi putut opri la prima contextualizare a îndemnului său apostolic, cel expus de 1:11 sau la explicațiile perlocuționare din 1:12 și 13, însă nu o face nici în primul, nici în al doilea caz. Oare de ce? Există subtilități pe care cititorul trebuie să le ia în considerare? Numai sondarea versetelor 14-16 ne pot răspunde.  Bucuria tristă a lui Pavel generată din faptul că nu a botezat decât pe Crisp, Gaiu și casa lui Ștefana, dintre Corinteni, trădează, probabil, conștientizarea lui Pavel că un suflet însetat după sine, un eu curbat cu nesaț asupra propriei persoane, un om cu inima goală și avidă de stima pe care asocierea cu un nume greu i-o poate furniza, este vulnerabil în fața celui mai mic gest de atenție rezonabilă și bunătate necesară. Numai un spirit neavut și infantil poate coborî la derizoriul dobândirii de importanță prin asocierea cu o personalitate umană respectabilă. Valoarea creștinilor din corint era în fapt ancoratăă în relația lor, individuală și comunitară, cu Hristos Isus. Ei deveniseră temple ale Duhului Sfânt, iar acest lucru spune totul și ar fi trebuit să însemne totul! Există ceva mai suprem decât Isus Hristos, există ceva mai de preț decât relația de încredere pe care o aveau cu Hristos?

În concluzie, excursurile autorului către explicații suplimentare trimit la o comunitate creștină convulsivă, marcată profund de trei lucruri: 1. Stima de sine gonflată periculos de mult, 2. Imaturitatea spirituală, Hristos nu a fost și nu poate fi împărțit, așa încât să ne numim creștini chiar dacă suntem certați, 3. Infantilism moral, apelul la tehnici sociale de suplimentare a valorii personale prin  asocierea cu nume de prestigiu, denotă o copilărie care trebuie rezolvată cu neîntârziere. Înștiințarea inconfortabilă făcută de către cei ai Cloei, pune pe tapet egoism, lipsă de înțelegere a unor adevăruri spirituale elementare și tare morale molipsitoare și maligne. Numai o întoarcere la Hristos și jertfa lui poate curăța din adâncime țesutul necrozat a bisericii din Corint.     

 

 

 

 

 

Bibliografie:

Thiselton, Anthony C. (2000). The First Epistle to the Corinthians, A Commentary on the Greek Text. Michigan: Grand Rapids/Cambridge: Williams B. Eerdmans Publishing Company. 

 

Thiselton, Anthony C. (2006). First Chorintians, A Shorter Exegetical and Pastoral Commentary. Michigan: Grand Rapids/Cambridge: Williams B. Eerdmans Publishing Company.