photo by Yura Forrat

     La mijlocul secolului XX, dinamica fenomenelor teologice, nord-americane și europene, a fost marcată de diferențe și asincronicități. În timp ce în America liberalismul a început să piardă teren, fiindu-i contestată legitimitatea canonică și biblică, gândirea teologică europeană, în speță cea germană, a rămas în bună măsură tributară spiritului liberal, orientată spre reconsiderări substanțiale ale conținutului dogmatic creștin tradițional.

     Un exponent al noii raționalități teologice germane a fost Rudolf Bultmann (1884-1976). El a inițiat un sistem care „ar putea fi înțeles, cel mai bine, ca o sinteză, ghidată filosofic, între teologia liberală germană a secolului XIX și atacul urmărit de Barth asupra teologiei liberale. Ca pro-Barth, Bultmann și-a dorit să proclame lucrarea salutară a lui Dumnezeu în Hristos; dar ca pro-teologiei liberale, Bultmann și-a dorit să elimine din această proclamare ceea ce el considera ca fiind pietrele de poticnire ne-necesare care stau în calea ascultătorului modern” (Macgregor, 2020, 167).

     Macgregor expune demersul demitologizării, inițiat de teologul german, prin prisma presupozițiilor sale filosofice, a hermeneuticii care l-a stimulat și a escatologiei pe care a produs-o (Macgregor, 2020).     

     Premisa fundamentală care întemeiază discursului lui Bultmann este că interpretul abordează textul sub aportul ineluctabil al presupozițiilor care însoțesc facultatea sa cognitivă. Adică fiecare cititor înțelege lucrurile cu capul lui, în baza experiențelor avute și a concepțiilor formulate în consecință (Macgregor, 2020). Presupozițiile se divid în două clase, cele pe care le avem despre ceva fără a se fi verificat anterior acel lucru, acestea sunt neacceptabile, și presupozițiile metodologice, pe care le avem atunci când uzităm cu încredere o anumită metodă de decriptare a adevărului în speranța că aceasta funcționează fără abatere (Macgregor, 2020). Acest tip de presupoziții sunt, nu numai inevitabile, ci și naturale și necesare. Există o chestiune aici. Cum putem ști care este metoda care garantează interpretarea corectă a Scripturii? Bultmann a inclus Biblia în categoria largă a literaturilor ordinare, considerând că metoda corectă de interpretare a textului în general este validată de relevanța intimă a acestuia pentru existența particulară a cititorului (Macgregor, 2020). Așadar, explică Macgregor, „[a]tunci când citim Biblia, scopul nostru nu este numai acela de a accede la orizontul istoric propriu situației în discuție. Mai degrabă, scopul nostru este de a auzi ceea ce are să ne comunice Biblia pentru prezentul nostru actual, și anume, adevărul despre viața noastră și despre sufletul nostru chiar acum” (Macgregor, 2020, 168). Sensul real al textului biblic este dat de relevanța mesajului pentru existența particulară a individului, pentru crizele și bucuriile lui, pentru problemele și întrebările sale, pentru dubiile și interogațiile lui existențiale specifice. Această metodă de extragere a sensului prin instrumentarea relevanței existențiale a acestuia pentru individ aparține filosofiei existențialiste.

     Dat fiind faptul că strategia de explorare a înțelegerii și exprimării existenței umane este eminamente filosofică, atunci filosofia constituie parte integrantă a demersului exegetic. Iar dintre toate filosofiile, consideră Bultmann, cea mai adecvată este existențialismul (Macgregor, 2020, 168).

     Existențialismul inițiat de Kierkegaard, dezvoltat ulterior de Jean Paul Sartre și Albert Camus, a devenit baza epistemologică a teologiei lui Bultmann. Despre acesta, teologul a ținută să remarce că, deși nu livrează răspunsuri existenței sale personale, este totuși capabil să facă din existența personală o responsabilitate personală de maximă importanță (Macgregor, 2020). Macgregor remarcă: „Bultmann a simțit că școala de gândire existențialistă și-a atins apogeul în lucrarea lui Martin Heidegger (1889-1976), atunci când Heidegger a indicat ce anume înseamnă a exista, fără a dicta în ce fel trebuie să ne ducem existența” (Macgregor, 2020, 168).

     Abia atunci când individul poate deține controlul asupra propriei existențe, înțelegând-o și asumând-o cu toate particularitățile ei specifice, se poate vorbi despre capacitatea de înțelegere a Bibliei (Macgregor, 2020). Atât Biblia cât și existențialismul se preocupă de existența umană în plenara sa diversitate problematică, astfel că „interpretarea Bibliei prin lentilele existențialismului este justificată pe deplin deoarece acele lentile ne furnizează întrebările corecte pe care le adresăm Bibliei”, subliniază Macgergor (Macgregor, 2020, 169).

     În privința hermeneuticii, Bultmann a profilat o paradigmă doctrinară liberală care face din mesajul lui Isus al istoriei mai degrabă o presupoziție a teologiei Noului Testament, decât o realitatea indubitabilă a acesteia, Isus al istoriei fiind catalogat separat, de către teologia liberală, spre deosebire de Hristosul credinței(Macgregor, 2020). Mesajul nou-testamentar al Hristosului istoric este, considera teologul german, intersectat cu mesajul Hristosului credinței, așa încât nu putem cunoaște aproape nimic distinct despre viața și personalitatea reală, istorică, a lui Isus (Macgregor, 2020). Mitul și dogma se întrepătrund profund, indistinct și ireparabil (Macgregor, 2020). Însă, „fiecare mit conține un miez de adevăr, prezentat în termeni de legendă, există un sâmbure de adevăr în coaja mitului” (Macgregor, 2020, 169).

     Dat fiind că fiecare mit poartă în miezul mesajului său un sens profund, precum cutia atractivă care conține sub cartonul ei produsul de calitate pe care-l promite. Așadar, cititorul se poate dispensa de cutia mitului păstrând, în schimb, conținutul semnificației mai profunde pe care o poartă. Mai precis interpretul va renunța în cazul narațiunilor biblice la elementele supranaturale, păstrând în schimbul lor sensul mai profund, relevant pentru circumstanțele particulare ale existenței umane individuale. Renunțarea la elementele mitice ale conținutului biblic definește, în concepția lui Bultmann, demitologizarea. Noul Testament,  remarcă Macgregor, trebuie demitologizat în întregime, nu doar vorbele sau faptele lui Isus, deoarece concepția despre lume și viață a acestuia este în întregime mitologică (Macgregor, 2020). Macgregor subliniază că „Bultmann a arătat că putem recunoaște natura mitică a acestei concepții despre lume pe baza raportării ei la concepția despre lume pe care o susține știință și o acceptată omul modern” (Macgregor, 2020, 170).

     Omul modern nu poate crede în realitatea sufletului, a diavolului, a răscumpărătorului, a redempțiunii sau a învierii, deoarece acestea nu sunt realități probate de știință, ci sunt expoziții mitice (Macgregor, 2020), pietre de poticnire pentru omul cultivat. Cititorul modern este invitat să păstreze, însă, mesajul dintre rânduri, sensul constructiv și antrenant al textului, mesajul care nu este supus patinei deformatoare a timpului, mesajul „kerigmatic”, precum iubirea de bine, ajutorarea semenului, cultivarea speranței sau asumarea responsabilă a propriei identități prin deliberarea în favoarea binelui propriei existențe (Macgregor, 2020). Păcatul este lipsa de decizie în favoarea binelui propriei persoane. Credința în Hristos nu trebuie justificată decât prin efectul dezirabil pe care-l exercită în viața celui care crede.

     Mesajul creștin nu se adresează intelectului, ci ființei umane problematice, fragile și pasagere. Iar această adresare constituie „kerigma” creștinismului. Omul este invitiat să demitologizeze hermeneutic conținutul epic al Bibliei, păstrând mesajul care se adresează celor mai intime fibre ale existenței umane particulare (Macgregor, 2020). Afirmând aceasta, Bultmann a promovat o hermeneutică potrivit căreia cititorul participa semnificativ la făurirea sensului texului lecturii sale. Semnificația nu mai aparține doar autorului și nici numai textului, ci și cititorului, care aduce în relația sa cu textul propria lui viață, experiența lui, durerile și idealurile sale. „Exegeza nu este numai o chestiune a textului care operează asupra interpretului. Interpretul ne spune ce a comunicat sau a vrut să spună scriitorul biblic”, subliniază Macgregor (Macgregor, 2020, 171).

     Textul îl informează și formează pe cititor, la fel cum acesta informează și formează textul pe care-l citește. Acesta este cercul hermeneutic al lui Bultmann. Macgregor l-a descris în următorii termeni: „atât interpretul cât și textul participă la formularea semnificației așa cum o întâlnește interpretul, cu care interacționează și la care adaugă, în timp ce textul îl întâlnește, interacționează cu interpretul și adaugă la [viața/existența, n. trad.] interpret” (Magregor, 2020, 171).

     Atât existențialimul lui Kierkegaard cu aportul existenței personale în actul cunoașterii, cât și dialectica hegeliană cu sinteza contrariilor, au contribuit, chiar dacă nu imediat, la cercul hermeneutic bultmannian.

     Sub aspectul escatologiei, Bultmann, contrar protestantismului ortodox, a fundamentalismului și evanghelicalismului american, a suținut teza caracterului mitologic al teologiei celei de-a doua veniri a lui Hristos (Macgregor, 2020). Istoric vorbind, Isus nu mai revine. Isus a anticipat venirea Împărăției lui Dumnezeu în timpul generației Sale, însă predicția s-a nu s-a împlinit (Macgregor, 2020). Singurul eveniment mesianic major de natură escatologică a fost prima venire a lui Mesia (Macgregor, 2020).

     Escatologia biblică, deposedată de elementele predictive supranaturale, se rezumă la manifestarea expresă a finitudinii umane, la capacitatea umană de a se auto-distruge și, în consecință, la sfârșitul lumii (Macgregor, 2020). Pregătirea adventă pentru aceste realități și repere de pe harta escatologiei biblice se face prin „îndreptățirea” omului, un concept eminamente paulin, care reinterpretat într-o cheie hermeneutică existențialistă, presupune trecerea individului de la o existență inautentică, privată de deliberarea personală în favoarea speranței și a păcii, la o viață autentică, prin credința în Hristos, infuzată de valorile morale și realitatea noii condiții de viețuire, a noii creații, rezultată din întâlnirea cu Hristos care vine și revine mereu în spațiul mistic al experienței subiective și de deciziile personale asumate în consecința acestei întâlniri. Așadar, pentru Bultmann, escatologia presupune negarea revenirii în istorie a lui Isus, însă conține afirmarea revenirii lui în perimetrul sacru al trăirilor subiective: „aceasta de asemenea are loc aici și acum când Cuvântul lui Dumnezeu este predicat și când bărații și femeile îl întâlnesc pe Dumnezeu”, explică Macgregor (Macgregor, 2020, 172). Escatologia este în deplină actualizare. Atât mântuirea cât și judecata divină au loc aici și acum.

 

     Concluzie:

 

1.      Teologia devine, în cel mai bun caz, la Bultmann, perechea subalternă al filosofiei.  

2.      Bultmann avansează pe scena discuțiilor teologice hermeneutica existențialistă care produce teza demitologizării. Teologul german propune reconcilierea dintre mesajul redempțiunii umane, prezervat de teologia post-liberală, și verificaționismul științific.

3.     Bultmann introduce în teologie hermeneutica centrată pe cititor. Cititorul are libertatea de a introduce în semnificația textului biblic propriul său orizont hermeneutic și așteptările sale personale. Semnificația nu se mai descoperă, ci se produce.

4.     Bultmann transferă narațiunea biblică în clasa tezelor mitice. Sufletul, diavolul, minunile, învierea și a doua venire a lui Isus nu există.  

5.      Redempțiunea presupune decizia de despovărare a individului de cutumele și presiunea soci-culturală a lumii, prin adoptarea credinței în Hristos, motivată existențial de beneficiul sufletesc pe care-l aduce. Omul este un factor de decizie (Macgregor, 2020).

6.     Judecata, ca și mântuirea, nu urmează, ci are loc acum în plan intim și existențial.

 

 

 Bibliografie:

   MACGREGOR, R. Kirk. (2020). Contemporary Theology, An Introduction, Classical, Evangelical, Philosophical & Global Perspectives. Grand Rapids, Michigan: Zondervan Academic. (Prima ediție în anul 2019).