Eclesiastul 3:1-15

Eclesiastul remarca o serie de evidente care duc spre o singura concluzie: actiunile lui Dumnezeu nu se pot anula sau desfiinta în vreun fel, „tot ce face Dumnezeu dainuieste in veci, si la ceea ce face El nu mai este nimic de adaugat si nimic de scazut . . . ” (3:14). Ori tocmai acest fapt indica cu prisosinta o trasatura fundamentala a umanitatii noastre, failibilitatea. Potrivit acestei caracteristici antropologice omul este o insula cu suprafata mica, este o fiinta cu aripile înnodate, este un teritoriu mic cu frontiere neîncapatoare. Cine poate sfida orarul desfasurarii lucrurilor? Orice lucru isi are vremea lui (3:2-8). Ceea ce se naste înainte de vreme este prematur, iar ce se naste dupa este lipsit de viata. Sau daca grabim moartea, aceasta este o crima, daca o amânam la nesfarsit, atunci viata poate deveni un chin. Dar, oare, putem sadi ceva atunci cand nu-i este vremea, fara sa risipim pe spesele noastre lucrul facut si fara sa ne irosim energia degeaba? Ori, putem darama ceva daca acesta isi justifica existenta, fara sa deplangem ulterior paguba cu care ne-am ales? Putem plange atunci cand nu avem de ce si rade atunci cand ne doare sufletul? Putem oare îmbratisa un strain înainte de a ne deveni prieten sau putem amana îmbratisarea unui prieten daca circumstantele reclama cu necesitate exprimarea compasiunii? Orice lucru este frumos la timpul lui! Ce am zice despre noi daca ne-am apuca sa cautam ceva ce nu am pierdut, sau sa ne bazam pe lucrul pe care nu-l mai avem de multa vreme? Ratiunea ne obliga sa nu tacem atunci cand chiar trebuie sa vorbim si sa nu rostim ceva atunci cand nu trebuie sa spunem o vorba. Orice lucru îsi are vremea lui, iar noi nu putem face abstractie de aceasta. Suntem constransi sa acceptam calendarul încremenit al lucrurilor. Cine însa stabileste acest calendar? Raspunsul înteleptului este simplu: Dumnezeu! Dumnezeu creaza circumstantele si vremea aparitiei fiecarui eveniment. Iar acestea nu pot fi reproduse, nici nu putem da timpul înapoi pentru a evita o eroare care ne-a produs rusinea ori un accident care ne-a adus suferinta. Dumnezeu a stabilit vremea fiecarui lucru. Si ce a stabilit El nu tine o vreme! „Tot ce face Dumnezeu dainuieste în veci ?i la ce face El nu mai este nimic de adaugat si nimic de scazut . . .” (3:14). Dumnezeu nu se înscrie în grila temporala a lucrurilor create, noi însa da, si nu putem face abstractie de aceasta. Totul este încadrat în spatiu si timp, totul: noi, bunurile noastre, evenimentele prin care am trecut, prietenii pe care-i avem si aspiratiile la care nazuim. Iar timpul fiecarui lucru este conceput si aliniat de Dumnezeu in mod implacabil si cu întelepciune, conchide învatatul. Dumnezeu binevoieste si organizeaza circumstantele vietii noastre astfel încat acestea sa se poata petrece. Iar caracterul implacabil al derularii lor evoca o ratiune pedagogica fundamentala: „Dumnezeu face asa ca lumea sa se teama de El.” Nu putem face ce vrem, dar putem recunoaste suprematia lui Dumnezeu. Iar daca puterea si întelepciunea lui Dumnezeu ne sunt superioare si sunt statornice, atunci noi nu-l putem judeca pe Dumnezeu si nici opune puterii Sale, însa îi putem recunoaste judecata si-i putem primi sfatul.