photo by Abraham from pixel

     Evenimentele de la începutul secolului al XX-lea, prin inexorabila cruzime umană pe care au expus-o în primul dintre războaiele mondiale și a milioanelor de tragedii personale cu care acestea au pardosit miasmatic vestul și estul, capturând irevocabil duium de năzuințe firești și vise candide, au contribuit hotărâtor la temperarea elanului alienării individului de transcendent și a siguranței naive a omului în ziua de mâine.  

     Pe acest fond socio-moral „Karl Barth (1886-1968) a inițiat neo-ortodoxismul, care urma a fi preluat de Emil Bruner (1889-1966) și Biserica Mărturisitoare din Germania, opusă nazismului” (Macgregor, 2020, 121).

     Barth s-a născut la Basel, în Elveția, s-a decis pentru studiul teologiei la vârsta de sasesprezece ani și a studiat sub înfluența lui Adolf von Harnack (1851-1930), urmând să devină pastor reformat și ulterior profesor la Universitatea din Gottingen, apoi la Universitatea din Munster și după aceea la cea din Bonn, de unde a fost repudiat în contextul elaborării și semnării Declarației Barmen, și în final la Universitatea din Basel din Elveția (Macgregor, 2020).

      O minte ageră și un suflet sensibil, Barth, „a înțeles că teologia liberală, în care a fost educat, a eșuat să se conecteze cu viețile obișnuite ale enoriașilor. El de asemenea s-a dezvrăjit de protestantismul liberal când figuri proeminente ca Harnak și alți profesori germani au susținut în mod deschis eforturile de război ale Kaiserului în 1914. Primul război mondial a cauzat o criză în teologia lui Barth” (Macgregor, 2020, 121).   

     Descumpănit de teologia liberală, irelevantă pentru criza existențială a omului de rând, Barth a plonjat radical în studiul Epistolei către Romani, ocazie cu care a scris una dintre lucrările lui, considerată de mulți, spune Macgregor, nașterea însăși a teologiei secolului XX. Această lucrare se intitulează simplu „Der Romerbrief”, Epistola Către Romani.

     Barth a încercat o sinteză între sistematicismul specific teologiei liberale, fară a și-l apropria, și credința nemijlocită a fundamentalismului teologic protestant, fără a o împărtăși, proiectându-și o agendă de lucru teologică potrivit căreia să poată restructura teologia protestantă prin recuperarea valorii teologice, întemeietoare, a Bibliei. Barth a criticat liberalismul teologic pentru motivul că, remarcă Macgregor, acesta „a rămas captiv modernității prin acomodarea lui la aceasta, vernisând categoriile moderne ale gândirii până la punctul în care le-a considerat superioare și [suficiente] pentru a judeca revelația divină prin intermediul lor” (Macgregor, 2020, 122).

     În lucrarea sa, „Doctrinele Bisericii”, Barth a evidențiat caracterul efemer al modernității contrastându-l cu cel al Cuvântului etern al lui Dumnezeu. Macgregor explică astfel: „Urmărind să relativizeze modernitatea,Doctrinele Bisericii au privit modernitatea ca pe un trend cultural pasager care în cele din urmă va dispărea, în timp ce Cuvântul lui Dumnezeu va rămâne veșnic” (Macgregor, 2020, 122).   Macgregor mai specifică faptul că maxima directivă a lui Barth „este că «posibilitatea cunoașterii lui Dumnezeu stă în Cuvântul lui Dumnezeu și pe nimic altceva»” (Macgregor, 2020, 122).

 

     Doctrina despre Cuvânt

     Conținutul revelației divine nu este textul per se, ci Dumnezeu însuși. Macgregor redă acest aspect în următoarele cuvinte: „Barth a susținut că miezul revelației este Dumnezeu însuși – Dumnezeu auto-revelat – mai degrabă decât propoziții despre Dumnezeu. Prin urmare, Cuvântul lui Dumnezeu constă în comunicarea lui Dumnezeu adresată umanității pe limba ei, dar nu este comunicarea a ceva, precum informația sau experiența, ci o comunicare de Sine a Lui Dumnezeu” (Macgregor, 2020, 123). Barth îl identifică pe Dumnezeu cu Iisus Hristos, fapt pentru care Biblia este revelarea lui Iisus Hristos, iar Iisus Hristos este Cuvântul divin (Macgregor, 2020). Prin urmare, revelația lui Dumnezeu este specială, de aceea nu există revelație naturală. Orice altă formă de revelare a lui Dumnezeu, prin natură sau prin rațiune este o alienare impardonabilă de la revelația autentică a lui Dumnezeu prin Cuvânt. Așa se face că „Barth a conchis că problema majoră a liberalismului, a fundamentalismului, a nazismului și a tuturor erorilor teologice a fost teologia naturală. Rațiunea umană este cauza tuturor problemelor” (Macgregor, 2020, 124). Barth a acuzat, așadar, liberalismul teologic de eroarea de a cunoaște pe Dumnezeu ori revelația prin intermediul criteriilor rațiunii și a paradigmelor efemere ale lumii, în loc să interpreteze și cunoască lumea prin intermediul lui Iisus Hristos, care este esența revelației lui Dumnezeu.

     Barth a pus în relief trei caracteristici ale Cuvântului lui Dumnezeu. În primul rând, acesta este contingent și contemporan, în sensul că indiferent de perioada în care a fost scris sau de timpul în care este lecturat, acesta are relevanță actuală (Macgregor, 2020). În al doilea rând, Cuvântul lui Dumnezeu deține puterea de a-l coordona pe cel care-l citește. În al treilea rând, Cuvântul lui Dumnezeu este o decizie a lui Dumnezeu liberă și nedeterminată, iar persoana lui Iisus Hristos este, arată Macgregor, „expresia-de Sine ultimă a lui Dumnezeu, nu o simplă figură istorică care a servit la un moment dat ca model, reprezentant, sau profet” (Macgregor, 2020, 125).

     Perspectiva lui Barth și a neo-ortodocșilor în general asupra revelației a fost determinată, arată Macgregor, de trei factori: 1. conjuncția dintre, pe de-o parte, a distanței dintre „afirmațiile necesare ale religiei” și „faptele condiționate ale istoriei” și, pe de altă parte, a „scepticismul total arătat investigației istorice” (Macgregor, 2020, 125). Acest factor invocă faptul că nu știm sigur dacă lucrurile descrise de Biblie sunt adevărate din punct de vedere istoric, deoarece există o prăpastie de netrecut între evenimentele narate de Biblie și noi, cei care constituim lectorul ei actual; 2. adoptarea fără virgulă a rezultatelor cercetării Bibliei de către școala înaltei critici germane. Acest fapt l-a determinat pe Barth să conchidă că Biblia conține erori reale (Macgregor, 2020); 3. Adevărul lui Dumnezeu este demn de crezare. Teologii neo-ortodocșii știau că, din moment ce admitem că relatarea unui eveniment istoric sau o previziune biblică este eronată, atunci avem doar două opțiuni, fie să recunoaștem că Dumnezeu, autorul revelației, ne-a indus în eroare, fie că nu a știut cum stau lucrurile ori, după caz, nu a cunoscut viitorul (Macgregor, 2020), prin urmare caracterul moral sau cognitiv a lui Dumnezeu nu coincide cu imaginea noastră despre Dumnezeu. Totuși, Barth a găsit o cale ingenioasă de a rezolva contradicția, afirmă Macgregor: „Prin declarația că Biblia nu este Cuvântul lui Dumnezeu, ci în mod paradoxal devine Cuvântul lui Dumnezeu în momentul în care aceasta este un vehicul al întâlnirii cu Hristos, Barth a apărat perfecțiunea lui Dumnezeu cu un preț uriaș” (Macgregor, 2020, 126). Dacă Biblia sau predicarea Bibliei nu conduce la întâlnirea cu Hristos, atunci niciuna din aceste comunicări nu este Cuvântul lui Dumnezeu. Este de notat aici, susține Macgregor, „că actul revelației nu este în controlul predicatorului, ci în controlul deplin al lui Iisus” (Macgregor, 2020, 126). Revelația nu este revelarea a ceva, ci a cuiva, a Lui Iisus Hristos. Deși erantă (de la latinescul errant, errans, errare) Biblia, aceasta este adevărată deoarece miracolul produs de întâlnirea cu Hristos, prin credință, este adevărat. Conferind această funcție de ordin pragmatic Bibliei, Barth „în pofida aprecierii sale reduse față de Biblie, s-a folosit de Biblie la fel de mult pe cât s-a folosit de ea orice fundamentalist, și chiar mai mult decât oricare dintre ei” (Macgregor, 2020, 127).   

 

     Doctrina despre Dumnezeu și mântuire

   Pentru Barth, remarcă Macgregor, Dumnezeu este total transcendent, deus absconditus. Însă Dumnezeu a ales să ne descopere ceva din transcendența Sa, devenind deus revelatus. Revelația lui Dumnezeu are loc în etape și decupaje sau forme, iar formele pe care le îmbracă Dumnezeu se succed unele pe altele și sunt diferite astfel încât Dumnezeu se distinge pe Sine de Sine. Hristos, deși este Dumnezeu, nu se identifică formal cu Dumnezeul transcendent, prin urmare „Iisus Hristos este revelația subiectivă care-l descoperă pe Dumnezeu într-o măsură suficient de mare încât Dumnezeul transcendent nu mai este necesar” (Macgregor, 2020, 128). Iisus Hristos suferă damnarea în locul tuturor oamenilor, deoarce El, nu oamenii, a fost ales și reprobat de Dumnezeu. În baza acestei teze, „un supralapsarianism moderat” (Macgregor, 2020, 130), Barth marchează iubirea divină în baza căreia Dumnezeu nu-i alege pe unii oameni pentru iad, ci-l alege pe Iisus Hristos pentru suferință și damnare ispășitoare în locul lor. Dumnezeu nu aplică damnarea eternă oamenilor, dimpotrivă „Dumnezeu dorește, preordonează și decretează existența păcatului și, totodată, realizează distrugerea lui absolută în Isus Hristos prin moartea și învierea lui” (Macgregor, 2020, 130). Măcar că Barth a fost rezervat în a se exprima cu privire la atitudinea sa față de universalism, dat fiind că teologia sa pare o reeditare modernă a toeriei lui Origen, apokatastasis panton (Macgregor, 2020), este destul de evident că „logica internă a doctrinei sale despre elecțiunea divină cu siguranță pare a implica mântuirea universală” (Macgregor, 2020, 130).

 

Concluzii:

1.     Teologia neo-ortodoxă a lui Barth are meritul de a recupera preeminența Bibliei în raport cu științele naturale.

2.     Teologia neo-ortodoxă, deși pretinde superioritatea revelației sacre față de rațiune, despre care afirmă că este sursa tuturor problemelor, nu reușește totuși să o absolve de critica ei: „Biblia este o carte omenească supusă criticismului istoric asemeni oricărei alte cărți” (Macgregor, 2020, 131).

3.     Biblia nu este o revelație „inspirată, obiectivă, istorică și propozițională” așa cum a pretins protestantismul ortodox. „Biblia devine revelație pentru individ în momentul crizei, când Duhul Sfânt mediază acel moment pentru a iniția o întâlnire personală cu Dumnezeu” (Macgregor, 2020, 131).

4.     Oamenii sunt deja aleși pentru mântuire în Hristos, neavând nevoie decât de conștientizarea acestei realități fericite (Macgregor, 2020).  

       

 

            Bibliografie:

MACGREGOR, R. Kirk. (2020). Contemporary Theology, An Introduction, Classical, Evangelical, Philosophical & Global Perspectives. Grand Rapids, Michigan: Zondervan Academic (Original work published in 2019).