photo by Ronda Production, from Pexels

Teologia feministă, remarcă Macgregor, „este o teologie contextuală cu dimensiuni politice puternice . . . .” (Macgregor, 2020, 240). Aceasta s-a format în împrejurările efervescentelor mișcări sociale de eliberare din America de Nord, antrenate de consternarea în fața opresiunilor și a injustițiilor care au dospit timp de secole în plămada culturală americană și în spațiul religios cu evidente reflexe idiosincratice (Macgregor, 2020).

            Animate de deconstrucția adevărului și reconsiderarea ierarhiilor, mișcările sociale feministe au acuzat mai cu seamă patriarhalismul neinterogat, instalat de secole în tradițiile culturale occidentale. Pe fondul în care mișcărilor feministe au câștigat teren, s-a edificat teologia feministă a anilor 60 ai secolului XX, care a reacționat energic față de tradiția creștină patriarhală și față de valorile ei elementare.   

            Teologia feministă s-a dezvoltat pe trei paliere diferite atacând aceleași probleme, recunoașterea valorii femeii și demobilizarea structurilor care se opun acestui demers. Așadar, cele trei tipuri de teologii feministe, ne spune Macgregor, sunt următoarele: teologia feministă post-creștină, cea revizionistă și cea etnică (Macgregor, 2020).

 

            Teologia feministă post-creștină

            Reprezentanta de frunte a teologiei feministe post-creștine este Mary Daly, 1928-2010, deținătoare a trei doctorate - în religie, teologie, filosofie - și profesor la Boston College (Macgregor, 2020). La începutul angajării sale în agenda socio-culturală a teologiei feministe, Daly a propus cu entuziasm, ne arată Macgregor, o alternativă la perspectiva feminismului egalitarist a Simonei de Beauvoir, consoarta lui J. P. Sartre. Această alternativă privea o reformă care să reorganizeze paradigmatic relația dintre bărbat și femei, astfel încât să se ajungă la o ordine superioară de conștiință și ființă, adică la o înțelegere non-patriarhalistă a relației dintre genuri (Macgregor, 2020). Acest proiect s-a materializat în lucrarea The Church and the Second Sex, din anul 1968, însă nu a avut viață lungă.

            Trei ani mai târziu, Daly a ținut o predică la Harvard Memorial Church, la acea dată fiind singura femeie predicator al acestei prestigioase instituții, în care a făcut publică renunțarea sa la creștinism. Desigur, gestul ei nu s-a lăsat fără ecouri considerabile și valuri de de-convertiri (Macgregor, 2020). În același an a publicat o altă lucrare, cu titlul Beyond God the Father,  în care a obiectat în mod explicit față de noțiunea unui Dumnezeu ca mare patriarh al cerului, denunțând cu virulență decesul acesteia (Daly, 1985). Motivul exprimat de Daly este acela că „dacă Dumnezeu este bărbat, atunci bărbatul este Dumnezeu”, or această considerație duce, consideră Daly, inevitabil la faptul că „«Dumnezeu» poate fi folosit în mod opresiv împotriva femeii printr-un număr de mijloace” (Daly, 1985, 19). Tot atunci, Daly a invocat caracterul matern al lui Dumnezeu, și urmându-le pe Mary Baker Eddy și An Lee, se referă la Dumnezeu uzitând pronumele personal „Ea” (Daly, 1985, 19). „Mulți teologi feminiști au urmat-o pe Daly în adoptarea teologiei procesului ca instrument pentru a critica presupozițiile patriarhaliste și esențialiste ale teologiei sistematice ortodoxe” (Macgregor, 2020, 241). Daly a  argumentat, într-o critică desfășurată împotriva unui articol scris de Valerie Saving, „că femeile nu sunt ademenite de mândrie, cât de dorința de a renunța la auto-sacrificiu și umilire, iar biserica a încurajat acest frecvent sacrificiu dureros al sinelui feminin” (Macgregor, 2020, 241). În lucrarea intitulată Pure Lust, Elemental Feminist Philosophy, Daly intrumentează o metaforă prin care enunță programul feminismului ei post-creștin: „Armele femeilor doritoare de minuni, sunt labrises-urile, bărzile cu două tăișuri ale propriei noastre înțelepciuni și inteligențe sălbatice care taie labirinturile mistificării făcute de bărbat prin ruperea legăturilor minții de dubla gândire a stăpânului” (Daly, 1984, xi). Prin aceasta Daly numește „patriarhatul ca paradigmă perversă și sursa celorlalte rele sociale” (Daly, 1984, xii). Reacția războinică a teoloagei față de tarele patriarhalismului, interpretat în cheia revoltei, denotă faptul că evadarea mișcării feministe din strânsoarea paradigmei pe care o interpretează ca atare și acuză în consecință nu s-a consumat în întregime. Drept urmare, ne spune Macgregor, „ea a susținut un schimb de putere între genuri în urma căruia femeile să domine bărbații” (Macgregor, 2020, 242).

 

            Teologia feministă revizionistă

           

            Teologia tradițională recunoscuse teza că Dumnezeu nu este nici bărbat, nici femeie, însă era cert că interpretarea creștinismului a fost făcută în măsură covârșitoare de către bărbați (Macgregor, 2020). În urma emancipării femeii și a accesului ei la nivelurile superioare de învățământ, tot mai multe femei au luat calea studiului teologic. Printre cele care au elaborat lucrări remarcabile de teologie feministă se numără și Rosemay Radford Ruether. Ea a conceput o teologie sistematică feministă (Macgregor, 2020). Ruether a pornit de la dictonul teologic quod non est assumptum non est sanatum, ceea ce nu este asumat, nu poate fi salvat. În consecință, Ruether a avansat următoarea întrebare: „«Poate un Mântuitor bărbat mântui femeile?»” (Macregor, 2020, 243). Răspunsul lui Ruether este un categoric „nu” (Macgregor, 2020). Urmând logica lui Tillich, potrivit căreia identitatea lui Hristos nu trebuie redusă la persoana istorică Isus, deoarece această identitate cuprinde biserica în compoziția ei firească, bărbați și femei, Ruether conchide că Hristos în identitatea sa inclusivă, poate mântui femeile (Macgregor, 2020). Totodată, Reuther, adoptând noțiunea de Dumnezeu ca fundament al ființei, abordează conceptul de Dumnezeu ca pe un „Matrix” sau Dumnezeiță, punând accentul pe imanența divină (Macgregor, 2020). Elanul teologic al teoloagei feministe privește abordarea selectivă a textelor biblice și chiar rescrierea istoriei creștinismului (Macgregor, 2020).

Alături de Ruether pe nișa feminismului revizionist se înscriu Elizabeth Schussler Fiorenza, profesor la Harvard, care contestă necesitatea caracterizării bisericii primare ca patriarhalistă, pe motivul că Isus a sfidat andro-centrismul zilelor sale și Sallie Mcfague care a elaborat „teologia metaforică” cu mutarea accentului de pe teologia sistematică, pe teologia narativă și invocarea incompatibilității dintre modelul Dumnezeului patriarhal și doctrina harului (Macgregor, 2020).

           

Teologia feministă etnică

            Teologia feministă etnică se înscrie în aceleași gen de dezbateri teologice, feministe, care acuză nedreptatea și opresiunea, însă aceasta deconspiră un spațiului de manevră al injustiției în interiorul luptei feministe, în chiar perimetrul consacrat celor care militează pentru justiție, fiind vorba de nedreptatea pe care o exercită feministele albe față de cele de culoare, deoarece „femeile afro-americane și latino-americane au remarcat o vastă diferență între experiențele lor și cele ale dezvoltatorilor din pătura de mijloc albă a teologiei feministe. Aceste voci minoritare au susținut că controlul exercitat de femeile albe asupra mișcării feministe reflectă controlul realizat de către cultura albă” (Macgregor, 2020, 245).  

            Nuvelista Alice Walker a emis termenul de „femeistă” (womanist) pentru a desemna experiența negativă a femeilor de culoare în raport cu femeile albe în relația avută cu acestea în cadrul  mișcărilor lor de eliberare (Macgregor, 2020). Hagar este exponentul biblic al femeistelor. În lucrarea Femeile Albe ale lui Hristos și Femeile negre ale lui Isus: Hristologia Feministă și Răspunsul Femeist, publicată în 1989, teoloaga femeistă Jacquelyn Grant se axează în lucrarea ei pe două elemente autoritative: „istoria afroamericană a femeilor și credința lor” (Macgregor, 2020, 245).  Un lucru cu adevărat notabil este, remarcă Macgregor, că „teologii femeiști nu declină autoritatea biblică, din moment ce aceasta a servit femeilor africo-americane ca sursă de putere și siguranță pe parcursul istoriei lor” (Macgregor, 2020, 245).

            Un al termen care denotă aceeași revoltă față de supremația rasială a albilor este cel uzitat de Ada Maria Isasi-Diaz, 1943-2012, și anume termenul teologie mujeristă (pronunția corectă este: muheristă) după substantivul spaniol mujer. Mujerista, explică Isasi-Diaz „este cuvântul pe care l-am ales pentru a numi o devoțiune față de eliberarea latinelor . . . O mujeristă este cineva care face o preferință pentru femeia latină, pentru lupta noastră de eliberare” (Isasi-Diaz, 1996, 61). Teologia mujeristă „include atât etica, cât și teologia sistematică” în demersul comun de eliberare, aceasta implică praxisul eliberator care „insistă asupra dezvoltării unui sentiment puternic al agentului moral și clarifică importanța și valoarea a ceea ce suntem, ce gândim și ce facem” (Isasi-Diaz, 1996, 62). Teologia mujeristă își propune în primul rând să transforme din interior structurile opresive prin afirmarea „prezenței lui Dumnezeu în mijlocul comunităților noastre și a revelației lui Dumnezeu în viața noastră de fiecare zi” (Isasi-Diaz, 1996, 63). În al doilea rând, aceasta urmărește să-și definească viitorul în termenii escatologiei creștine (Isasi-Diaz, 1996). În al treilea rând, teologia mujeristă consideră că lupta de eliberare este o componentă identitară a creștinului, mîntuirea și eliberarea prin justiție socială se întrepătrund (Isasi_Diaz, 1996, 73).        

           

            Concluzii:

1.     Teologia feministă, atât cea post-creștină, cât și cea revizionistă, militează în favoarea deconspirării misoginiei societății (Macgregor, 2020).

2.     Teologia feministă etnică valorizează revelația biblică. Însă școlile teologice feministe„ sunt foarte abile în eradicarea patriarhatului și a andro-centrismului din toate expresiile Scripturii, ale tradiției sau bisericii” (Macgregor, 2020, 246).

3.      Teologia mujaheristă „denunță oricare și întreaga așazisă obiectivitate” (isasi-Diaz, 1996, 77).  

4.     „Teologia feministă convoacă biserica să recunoască cât de relative din punct de vedere cultural și părtinitoare sunt afirmațiile ei despre «adevăr» și să asculte acele deseori fapte clandestine ale tradiției creștine care au declarat umanitatea completă a femeii și a altor grupuri subjugate, astfel revelând Spiritul mereu creator al lui Dumnezeu” (Macgregor, 2020, 246).   

 

Bibliografie:

Daly, Mary. (1984). Pure Lust, Elemental Feminist Philosophy. Boston: Beacon Press.

Daly, Mary. (1985). Beyond God the Father, Toward a Philosophy of Women’s Liberation. Boston: Beacon Press. Prima ediție, în 1973.

Isasi-Diaz, Ada Maria. (1996). Mujerista Theology, A theology for the Twenty-First Century. Maryknool, New York: Orbis Books.

 MACGREGOR, R. Kirk. (2020). Contemporary Theology, An Introduction, Classical, Evangelical, Philosophical & Global Perspectives. Grand Rapids, Michigan: Zondervan Academic. Prima ediție în 2019.