Photo by Andrey Grushnikov, from Pexels

În Biblia tradusă de greci se regăsește timpul în două nuanțe: cronos și cairos.

Timpul cronos, timpul rigid. Să ne imaginăm timpul ca pe un recipient obișnuit, să spunem un pahar de cristal cu picior înalt. Avem o sticlă cu cola pe care vrem, din anumite motive, să o golim. Turnăm, prin urmare, conținutul ei in acest pahar. Conținutul lichid de cola este mai mult decât îl poate cuprinde paharul, din cauza rigidității și a limitelor lui firești. Așadar, ce ne-a rămas va fi turnat într-un alt pahar, și tot așa până la ultima picătură. Paharul stabilește fără nicio concesie cantitatea pe care o primește, la fel cum orarul școlar stabilește fără indulgențe numărul de discipline pentru ziua de luni. Nimic mai mult, nimic mai puțin. La serviciu este la fel. Fiecare zi are numărul ei de ore de muncă, prin contract. La fel și farmacia din colț. Aceasta este deschisă un număr de ore, înafara lor ușa ei va fi încuiată fără drept de apel. Timpul cronos este nemilos. Ceea ce nu se poate face într-o zi de muncă va fi continuat în cealaltă. Timpul cronos are următorul dicton condescendent: „ce nu poți face astăzi, lasă pe mâine”. Timpul acesta feliază matematic sau măcar cu o simetrie aproximativă efortul și acțiunea. Viața însăși este măsurată în ani și zile („Învață-ne să ne numărăm bine zilele . . . Anii vieții noastre se ridică la șaptezecide ani . . .” Ps. 90:12).

            Dar mai există un gen de timp. Timpul cairos. El este timpul senzitiv și atent la acțiuni, el are o predilecție pentru activitățile de calitate. El nu este fixist și intransigent, ci elastic precum cauciucul. Cairos este mărinimos. Acțiunea care se dovedește de calitate, cea care nu este lăsată pentru altă dată, de frica de a nu fi pierdută irecuperabil, este conținută într-un timp care se mărește proporțional cu desfășurarea ei. Cairos este ca un balon conectat la un robinet de apă potabilă. Acesta se dilată pe măsura în care jetul îi umple pântecele rotofei. Pentru cairos acțiunea primează în raport cu sine. De aceea, atunci când dăm curs acțiunilor importante, de mare valoare, nu ne mai uităm la ceas. Timpul mai poate aștepta, evenimentul sau fapta în desfășurare, nu.

Sunt două tipuri de fapte de care este interesat cairos, cele care urmăresc să obțină ceva și cele care nu vor să piardă ceva. Primele răspund la întrebarea „în ce vreme, la ce oră?” În literatura biblică nou-testamentară, Hristos a venit en cairo, la împlinirea vremurilor, adică la momentul potrivit (Smith, 1986, p. 15). Iar faptele din a doua categorie sunt atente la dictonul „nimic în exces” (Smith, 1986, p. 5) fiind mânate de grija de a nu zăbovi prea mult, altfel s-ar putea, de pildă, pierde trenul spre București. Sub acest aspect, Apostolul Pavel subliniază faptul că mântuirea este un bun de o valoare atât de mare încât intrarea în posesia acestuia nu trebuie amânată pentru o altă dată: „acum este timpul harului [cairos euprosdectos], iată că acum este ziua mântuirii” (2 Cor. 6:2). Iubirea față de membrii familiei face parte din lucrurile cairos. Dumnezeu, familia și slujirea altora sunt locatarii constanți ai lui cairos.

Eclesiastul în capitolul 3 pune în relief timpul cairos (Smith, 1969, p. 8) arătând că sunt unele lucruri care nu pot fi nici fixate într-un timp prestabilit, nici desfășurate înainte sau dincolo de timpul potrivit: nașterea, moartea, săditul, smulgerea, uciderea, tămăduirea, dărâmarea, zidirea etc.. De asemenea, în Noul Testament, îngerul anticipează (Luca 1:20) că preotul Zaharia va constata împlinirea cuvintelor angelice la timpul potrivit (cairon auton). Conform Evanghelistului Marcu (1:15), s-a împlinit timpul (peplerotai ho cairos) în care împărăția lui Dumnezeu se apropie. Iar în Galateni 6:9 este specificat faptul că va exista un timp, cairo, al răsplătirii celor care au făcut binele.

Prin urmare, îndemnul pastoral al Apostolului Pavel este mereu actual: „Luați seama deci să umblați cu băgare de seamă, nu ca niște neînțelepți, ci ca niște înțelepți. Răscumpărați vremea [ton cairon], căci zilele sunt rele” (Efeseni 5:15-16).

Bibliografie:

Biblia Cornilescu.

Smith, J. E. (1969). TIME, TIMES, AND THE “RIGHT TIME”; ‘CHRONOS’ AND ‘KAIROS.’ The Monist, 53(1), 1–13. http://www.jstor.org/stable/27902109

Smith, J. E. (1986). Time and Qualitative Time. The Review of Metaphysics, 40(1), 3–16. http://www.jstor.org/stable/20128415