Pixabay

     John J. Mearsheimer, în lucrarea intitulata „Why Leaders Lie” este preocupat de anatomia minciunii. El porneste în acest demers cu dreptul aratând ca a spune adevarul presupune evocarea cu onestitate a faptelor ori nararea fara ocolișuri înșelatoare a lucrurilor așa cum sunt acestea în realitate (Mearsheimer, 2011, p. 53). Iar a minti este atunci când o persoana face o afirmatie în speranța de a-i face pe alții sa creada ca este adevarată, deși acesta știe sau suspectează, cel putin, că ceea ce spune nu este adevarul (Mearsheimer, 2011, p. 54).

     Există două forme de a evita minciuna. Prima este cea a învârtirii (spinning). În limba româna o persoana despre care se spune ca „s-a învârtitit” se înțelege că s-a descurcat într-o împrejurare astfel încât să dobândească unele avantaje. Mearsheimer remarca faptul ca „învârtirea” nu este o minciună, dar limita care o distanțează de aceasta este neclară. „Învârtirea”, așadar, este atunci când o persoana face o afirmatie sau nareaza un fapt selectând numai acele elemente care-l avantajeaza, în timp ce le ignora sau le minimalizeaza pe cele care nu convin (Mearsheimer, 2011, 55). Aici, „învârtirea” presupune învârtirea altora, sau cum se spune în româna, „a îmbata cu apa chioara”. Prin urmare, „[î]nvârtirea este o exagerare sau o distorsiune, nu o ocolire a adevarului.” (Mearsheimer, 2011, p. 54).

     A doua cale de a evita minciuna este „tăinuirea”. Tăinurea „implica evitarea informațiilor care ar putea submina sau slăbi poziția cuiva” (Mearsheimer, 2011, p. 57). Asadar, învârtirea este atunci când se prezinta doar lucrurile care promit un avantaj cert, iar a tăinui este atunci când se oculteaza lucurile care pot discredita. Însă, atât învârtirea cât și tăinuirea sunt mijloace de înselare (Mearsheimer, 2011, p. 58). Numai întrebările suplimentare, cele investigative, pot așeza învârtirea sau tăinuirea în perimetrul minciunii sau mult înafara ei. Mearsheimer este clar când afirmă că „în concluzie, a minți, a învârti sau a reține informații sunt toate forme ale amagirii și toate trei contrastează cu afirmarea adevarului (Mearsheimer, 2011, p. 61).

     În Efeseni, Apostolul Pavel, cere în mod imperativ bisericii urmatoarele: „De aceea, lăsati-vă de minciuna, fiecare dintre voi să spună aproapelui sau adevarul”, pentru ca suntem mădulare unii altora.” (4:5). Dat fiind faptul ca învartirea și tainuirea sunt amagiri, iar amagirea ca si minciuna, genereaza neîncredere, atunci acestea toate sunt nocive într-o relație. Ele destabilizează relațiile dintre oameni. Numai adevărul produce unitate. Așa se face ca Adevarul devine o armă care demobilizeaza forțele întunericului. De aceea, acelaș apostol, în aceeasi epistola, cere bisericii urmatoarele: „să vă îmbrăcați în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihanire și sfințenie pe care o dă adevarul” (4:24). „Roada luminii stă în orice bunatate, în neprihanire și adevar.” (5:9).

Bibliografie: 

Mearsheimer, John.J. (2011) Why Leaders Lie, The Truth About Liying in International Politics. Oxford, Oxford University Press.

Mearsheimer, John.J. (2011) Why Leaders Lie, The Truth About Liying in International Politics. Oxford, Oxford University Press. Electronic Edition.  

 

Autor articol
Calin Talos