Photo by Mathis Reding, from Pexels

John Gray, în lucrarea „Șapte Tipuri de Ateism”, definește șapte genuri de manifestare atee: 1. Noul Ateism atacă religia, pe care o consideră un sistem de credințe vetuste. Noul Ateism își propune să-l demonteze și discrediteze definitiv (Gray, 2018). Religia este văzută ca un soi de știință primitivă așa cum a fost aceasta proiectată de J. G. Frazer în The Golden Bough, A study in Comparative Religion sau A. Comte în pozitivismul logic (Gray, 2018). Dar, remarcă Gray „ideea că religia constă într-un mănunchi de teorii discreditate este ea însăși discreditată – o relicvă a filosofiei pozitiviste de secol nouăsprezece” (Gray, 2018, p. 19). De ce? Pentru că, afirmă, Gray, nu există  „o perspectivă științifică asupra lumii”, ci mai multe (Gray, 2018, p. 24, 25). Apoi, știința nu poate respinge religia pe motiv că este iluzorie, din moment ce aceasta este, în fapt, o activitate umană naturală (Gray, 2018).

2. Umanismul Secularist. Acest umanism respinge religiile monoteiste și împreună cu acestea umanismul dezaprobă și concepția teologică intervenționistă. Credința este în progres. Promotorii acestei vederi sunt Bertrand Russell, F. Nietzsche și Ayn Rand.

3. Credința în Știință este ateismul care afirmă prevalența științei în raport cu religia. Această mișcare s-a profilat în 1929 odată cu tipărirea la Thinker’s Library  a unui număr de cărți publicate de Rationalist Press Association din Londra (Gray, 2018). Scăderile acestei mișcări rezidă în preocuparea de a promova etica individualistă, a rasismului și chiar a antisemitismului (Gray, 2018), preocupări aflate în agenda lui Ernst Haeckel și Julian Huxley. În locul transcendentalismului monoteist, scientismul spiritualist a introdus în aula intereselor umane fundamentale, mesmerismul, ca mijloc de vindecare, numit de Gray „prima religie a științei” (Gray, 2018, p. 106) și a trans-umanismului ca tehno-monoteism (Gray, 2018, p. 112).

4. Gnosticismul modern, este perspectiva inițiată de oameni de știință ca J. D. Bernal, care a proiectat o eră nouă în care omul își va depăși limitele prin rezultatele magnifice ale cercetării științifice și tehnologice,  și de ideologi trans-umaniști ca Ray Kurzweil care imagina conectarea creierului uman la cyberspace. Din moment ce tehnologia cibernetică augmentează in mod impresionant capacitățile umane, nu mai avem nevoie de credința monoteistă și intervenția lui Dumnezeu. Cunoașterea umană, iluminarea științei, îi sunt suficiente.

5. Al cincilea tip de ateism este axat pe emoții adverse: Urâtorii-de-Dumnezeu configurează o mișcare atee inițiată de Donatiene Alphonse Francois, Marquise de Sade (1740-1814) și aflată subversiv din Vestul și până în Estul slav, regăsindu-se exprimat de Dostoevsky în romanele sale psihologice (Gray, 2018). William Epson își ia inima-n dinți și, în scrierea Milton’s God, face afirmații tranșante despre Dumnezeu pe care-l etichetează ca tiran impardonabil (Gray, 2018).  

6. Ateismul iubitor de religie. George Santayana a abordat religia cu realism ceea ce l-a determinat să-l compare cu ateismul care, spre deosebire de religie, este nimic mai puțin decât mizantropic (Gray, 2018). Marșând pe faptul că religia este rezultatul unor preocupări umane naturale, Santayana critică naturalismul pentru motivul că își propune excluderea religiei din sfera intereselor umane. În timp ce recunoaște relele pe care le-a aportat religia, Santayana subliniază cu onestitate și faptul că religia a promovat atât iubirea cât și cunoașterea (Gray, 2018). Obiecția lui față de religie, în speță față de creștinism, este că se face vinovat de eroarea sa cardinală de a fi devenit tributar platonismului, privind Binele suprem în ipostaza sa hegemonică. Odată ce creștinismul s-a identificat cu aceste Bine, el a devenit represiv sub diverse forme (Gray, 2018, p. 211).

7. A șaptea formă de ateism este Ateismul Discret. Gray explică plastic: „În timp ce Nietzsche a strigat moartea lui Dumnezeu de pe acoperiș, Arthur Schopenhauer i-a oferit divinității o înmormântare liniștită” (Gray, 2018, p. 230). Pentru Schopenhauer, un discipol de-al lui I. Kant, istoria nu a avut niciodată sens real, prin urmare nimic nu-l va salva pe om de naufragiu (Gray, 2018). Creștinismul nu-l poate emancipa pe om, de aceea nu avem nevoie de creștinism și nici de hegelianism (Gray, 2018).  Schopenhauer a respins ideea unui Dumnezeu creator, deși nu a negat sau reprimat intuiția unei forțe incomunicabile, fapt care l-a înscris pe linia unui ateism mistic foarte aproape de teologiile negative (Gray, 2018). Printre discipolii lui este Fritz Mauthner (1849-1923). Pe aceeași linie de gândire s-au aflat Benedict Spinoza și Lev Shestov.  Pentru acesta din urmă, lipsa conștientizată a miracolului necesar este vectorul căderii de la credință. Shestov dă exemplul lui Benjamin Fondane, poet româno-evreu, care a fost reținut împreună cu sora lui, de poliția franceză în 1944 și trimis la Drancy. Prietenii lui Fondane au cerut ajutorul legației române, unde un rol important l-a jucat Eugen Ionesco. Ionesco a intervenit prompt, însă nu a putut obține și eliberarea sorei lui Fondane. Poetul alege să rămână în detenție alături de sora lui. Tragedia este că în 30 martie, Fondane este trimis la Auschwitz-Birkenau înde își va pierde viața cu câteva săptămâni, doar, înainte de eliberarea supraviețuitorilor din lagăr de forțele sovietice. Gray rezumă crezul ateismului discret exprimându-i resortul intim: „căderea este prețul conștiinței” (Gray, 2018, p. 252). Abia alte lecturi, precum cea a cărții Cărții Iov, poate aduce o nouă lumină asupra suferinței care interoghează și pretinde explicații. 

Bibliografie: Gray, John. (2018). Seven Types of Atheism. Penguin. Electronic Edition.