2 Împarati 6:1-7

Elisei, un important profet si reformator religios, un eficient activist politic de pe vremea împaratului Iehu (841/2-814/5, ), un mare educator moral, a fost si un foarte apreciat fondator de scoli teologico-mistice care functionau în regim de manastire, si la care se înscriau „fii prorocilor” «beni haneviim» (2 Împ. 6:1). Ei erau discipolii maturi, unii casatoriti (2 Împ. 4.1), mentorati de profet, care constituiau o profesiune religioasa sau o breasla teologica, coloana vertebrala a spiritualitatii si eticii celor doua regate de acelasi neam, Iuda si Israel. La acea data au existat mai multe colegii teologico-profetice supervizate de Elisei: la Betel (2 Împ. 2:3), la Ierihon (2:5), la Ghilgal (4:38) si probabil un altul în tinutul lui Efraim (5:22). Textul din 2 Împarati 6:1-7 relateaza întemeierea colegiului teologic de la Iordan. Cum a început totul? Studentii acestei unitati de învatamânt profetic au identificat criza de spatiu cu care s-au adresat imediat directorului lor de suflet si constiinta: „locul unde locuim cu tine este prea strâmt pentru noi” si au venit cu o solutie: sa punem bazele unei noi scoli, sau a unei extensii, la Iordan, pe unul din malurile râului. Problema se pare ca a fost suficient de presanta, aceasta putea ameninta desfasurarile activitatilor lor de învatare sau, mai grav, dezvoltarea lor relationala si, implicit, pe cea spiritual-profetica. Iar ei, probabil au sesizat acest lucru. Este, însa, important faptul ca au venit cu o solutie cu care Elisei a fost de acord, zicând, „duceti-va!” Înfiintarea extensiei unei unitati de învatamant teologic, nu se poate face fara învatator, lucru pe care unul dintre ei, un discipol care, desi acumulase cunostinte teologice, probabil reprezentantul studentilor colegiului teologic de la Ghilgal, a avut modestia si întelepciunea sa-l remarce spunând: „fii bun si vino cu slujitorii tai” (6:3). Pentru Elisei aceasta situatie a fost ca o ora de seminar în care profetul a putut urmari si evalua gândirea si modul de actiune al discipolilor sai. Fiind multumit de abordarea lor, a mers cu ei si au început lucrul efectiv, adica masurarea si debitarea lemnelor cu care urmau sa ridice constructia facultatii de la Iordan. Unul dintre discipoli însa, în timp ce era ocupat cu taierea unei bârne a avut neplacerea sa constate ca i-a scapat toporul din coada de lemn, care cazuse cu greutate în apele adânci ale râului. Problema era cu atât mai grava cu cât se stia ca toporul fusese împrumutat (6:5): „Ah! Domnul meu, era împrumutat”. Exclamatia ucenicului denota doua lucruri: în primul rând, acesta avea un înalt standard moral la care se raporta. Era moral ca securea sa fie returnata proprietarului ei de drept, iar acum restituirea devenea imposibila, asta într-un timp în care filistenii, care detineau monopolul prelucrarii fierului în Canaan, impusesera evreilor din regiune un embargo greu de suportat (1 Sam. 13:19). În al doilea rând, ucenicul a apelat la sprijinul directorului sau de suflet, la învatatorul sau, care la rândul lui facuse dovada incontestabila ca se încredea în ajutorul uimitor si neîntarziat al lui Dumnezeu. „Unde a cazut,” întreaba profetul Elisei. Ucenicul stia foarte bine „si i-a aratat locul” (6:6). Atunci Elisei arunca în apa Iordanului chiar în locul acela un lemn, debitat ad hoc, care printr-o minune îsi transfera securii cazute la fundul apei calitatile sale de lemn flotant si „fierul de la secure a plutit pe apa” (6:6). „Ridica-l,” porunci profetul si astfel îl facu învatatorul pe ucenicul sau partas la minuea lui Dumnezeu! Cum se pun bazele unei noi misiuni? Prin identificarea unei crize si promovarea unei solutii (de pilda, când la moartea împaratului Irod numarul ucenicilor s-a marit, iar acestia trebuiau catehizati si sprijiniti moral, Barnaba si Saul, care nu se descurcau singuri, au gasit solutia de a-l lua cu ei pe Ioan Marcu, F.A. 12:20-25), prin smerenie („Dumnezeu sta împotriva celor mândri, dar celor smeriti le da har.” 1 Petru 5.5), prin raportarea faptelor noastre la un înalt standard moral („Urmati, dar, pilda lui Dumnezeu, ca niste copii preaiubiti . . . .” Ef. 5.1), prin încrederea în Dumnezeu („Cine ramâne în Mine si în cine ramân Eu aduce multa roada, caci, despartiti de Mine, nu puteti face nimic.” Ioan 15.15), si prin disponibilitatea de a experimenta personal noi minuni! (Cea mai mare minune este minunea din inima, când experimentam transferul neprihanirii lui Hristos asupra persoanei noastre, prin credinta: „neprihanirea pe care o da Dumnezeu prin credinta.” Filip. 3:9. Iar daca pâna la întalnirea cu Hristos nu ne-am putut mentine la suprafata fara sa ne scufundam în vicii si deznadejdi, însa de la întalnirea cu Hristos, prin credinta în El, ne putem mentine). Iar daca se întampla sa cadem este important sa identificam corect locul si circumstantele caderii noastre pentru a sti pe viitor ce anume se evitam: „Adu-ti, dar, aminte de unde ai cazut; pocaieste-te si întoarce-te la faptele tale dintâi.” Apoc. 2:5). Rugaciune: Doamne Dumnezeul nostru, iarta-ma pentru caderile mele, ajuta-ma sa recunoasc imprejurarile care m-au facut sa fiu pasiv si ineficient si da-mi puterea ca, prin Mântuitorul Hristos, sa evit lucrurile care m-au alientat de Tine sau de fratii mei. Ajuta-mi sa identific solutii la crizele inerente ale slujirii, sa fiu smerit, sa ma raportez mereu la standardul înalt al iubirii Tale, sa ma încred în Tine si sa împartasesc cu altii minunile pe care le-ai facut în viata mea. Amin!