Photo by Ronda Productions, from Pexels.

Introducere: Vom urmări narațiunea capitolului doi pivotând în jurul subiectului biblic, a predicatului biblic și a excursului retoric, acesta din urmă fiind gestionarul sensului părților de text. Fără recunoașterea ca atare a excursurilor biblice interpretarea va fi tributara unei semioze delirante în baza căreia orice argumentare interpretativă este posibilă.  

 

Politica imperială

Versetul inaugural al capitolului (6:1) decurge narativ din versetul final al capitolului precedent (5:31). Autorul nu se simte obligat să caracterizeze profilul politic și personalitatea lui Darius deoarece o făcuse deja, desigur în mod succint, în versetul anterior unde lectorul poate remarca alura suverană a lui Darius, faptul că acesta a pus mâna pe împărăție (cabel malcuta se poate traduce prin a primit împărăția), și vârsta de 62 de ani a acestuia (5:31). K. A. Kitchen revelează identitatea lui Darius în următoarele cuvinte: „Darius Medul (ca atare) este o figură efemeră (numai în anul 1) și este conectat cu Cir Persanul (Dan. 6:28); cea mai simplă și bună analiză este că cei doi sunt una” (Kitchen, 2003, p. 74). Kitchen susține identitatea dintre Darius și Cir la fel ca D. J. Wiseman, care a argumentat în favoare acestei idei în „Notes on Some Problems in the Book of Daniels (London, Tyndale Press, 1965), paginile 9-16” (Kitchen, 2003, p. 517).

            Ce relevă textul de la bun început este că Dariu a considerat necesară organizarea administrativă a imperiului prin autorizarea a 120 de prefecți care urmau să aibă responsabilități imperiale în toate regiunile imperiului (6:1). Comanda acestora era dată în grija a trei sarechini (termenul este din limba ebraică), conducători cu înaltă demnitate (6:2). Printre acești trei distinși corifei care aveau acces direct la împărat se afla și Daniel care, după relatările din versetul 3, s-a distins prin excelența spiritului său, ruah ietirah. Expertiza lui Daniel l-a determinat pe împărat să elaboreze un rol de vâr în ierarhia managementului imperiului astfel încât Daniel să ocupe oficiul de supraveghetor „peste toată împărăția” (6:5). Dacă Dariu avea 62 de ani, iar Daniel, după toate calculele, avea peste 80 de ani la acea dată, relația dintre Daniel și împărat putea fi ca cea dintre tată și fiu.

Înțelepciunea dovedită în timp, experiența acumulată în diversele responsabilități și caracterul moral remarcabil l-au făcut pe Daniel atrăgător și util pentru împărat, însă, pe de altă parte, o barieră plasată de-a curmezișul evoluției politice pe care o nutreau cei doi colegi de minister ai profetului.  

 

Complotul perfid

            Versetul 4 debutează prin evocarea unei coaliții complotiste formată din cei doi colegi de birou ai lui Daniel și dregătorii (6:4). Nu știm rațiunile acestei ralieri subversive. Putem specula orice, însă textul ne obligă prin excursul retoric (6:4b,c) să constatăm următoarele: coaliția dorea „să-l pârască în ce privea treburile împărăției” însă aceasta nu au găsit niciun temei pentru inculparea lui Daniel. Nota suplimentară a excursului este edificatoare în privința întregirii profilului moral al profetului: „el era credincios și nu se găsea nicio greșeală la el și niciun lucru rău”. Daniel este un om cu valori morale riguroase și acum la 80 de ani ca și atunci la 18 ani (vezi capitolul 1).

            Dacă deontologic Daniel era în regulă, strategia alianței urmărește acum deconspirarea unui conflict între „Legea Dumnezeului lui” (6:5) și legea medo-persană. Iar împăratul trebuia să muște din momeala mașinației. „Atunci oameni aceștia – subiectul biblic al acestui episod – au zis (au conchis) nu vom găsi niciun cuvânt de plângere împotriva acestui Daniel, afară numai dacă am găsi vreunul în Legea Dumnezeului lui!” (6:5).

            Deoarece cei doi demnitari imperiali și compania lor, dregătorii, nu au găsit un temei pentru un dosar penal judicios pe numele profetului, au fabricat unul. Strategia privea acum un test al devotamentului, știind prea bine loialitatea incoruptibilă a lui Daniel față de Dumnezeu.                    Așadar, „căpeteniile și dregătorii”, subiectul biblic al acestei secvențe epice, „s-au dus cu mare zarvă”, cu agitație – ceea ce evocă stringența și caracteriul imperios -  ragaș, la împărat. Ce urmează este un excurs care narează mașinăria îndepărtării lui Daniel de grațiile tronului. Întrunirea, agitată de ranchiună, pretinde din partea împăratului o ordonanță imperială care să aibă în vedere restrângerea, pe timp de 30 de zile, a drepturilor cetățenilor imperiului de a face petiții sau rugăciuni, bea, vreunei zeități sau om, cu excepția petițiilor față de împărat (6:7). Tot în acel cadru se stabilește și sancțiunea, și anume moartea prin aruncarea în groapa cu lei, legob ariata(6:7). Versetul 8 remarcă natura imuabilă a legii imperiale, ne aflăm într-un cadrul juridic medo-persan, în care, se știe, împărații nu erau mai presus de lege (6:8). Sintagma contemporană, nimeni nu este mai presus de rege, are rădăcini medo-persane.

            În consecința susținerii publice a acestei restricționări a libertăților religioase, împăratul ia de bună inițiativa și „scrie porunca și oprirea” (6:9). Nu știm care sunt motivele pentru care Dariu intră cu ușurință în valurile acestei manipulări. Desigur, putem specula, însă textul nu ne permite această divagare fără a ieși din decorul povestirii.

Apexul acestui episod se profilează în momentul în care Daniel, cu bună știință, intră în odaia sa de rugăciune, care avea ferestrele deschise spre Ierusalim, și se roagă cu aceeași acribie lui Dumnezeu, de trei ori pe zi, vezmin telatah, așa „cum făcea și mai înainte” (6:10). Spionii alianței complotiste deconspiră ritualul lui Daniel în flagrantul rugăciunilor sale. Aceștia construiesc dosarul penal al lui Daniel și-l prezintă în fața lui Darius: „s-au înfățișat înaintea împăratului și i-au zis cu privire la oprirea împărătească” (6:12a). Prezentarea îmbracă forma unei întrebări retorice, „n-ai scris tu . . . ?” astfel încât Darius se simte obligat să răspundă făcând trimitere la caracterul legii medo-persane, lege „care nu se poate schimba” (6:12c; 15).

Retorica teatrală mai este întâlnită în Vechiul Testament. De pildă în cazul lui Natan care instrumentează o alegorie pentru a-l pune pe David în fața propriilor sale fapte (2 Samiel 12) și femeia din Tecoa plătită de Ioab să medieze pentru primirea lui Absalon (2 Samuel 14).

Lucrurile se complică abia în momentul în care este invocat numele lui Daniel. El se află în culpă. Acest fapt l-a mâhnit pe Darius, care „până la asfințitul s-a trudit să-l scape” (6:14). Acest ultim detaliu aduce în prim plan personalitatea lui Dariu și aprecierea pe care o avea față de supusul său.

 

Travaliu împărătesc

Subiectul biblic al ultimului episod îl are ca protagonist, din nou, pe Dariu. În urma celor întâmplate, realizând că-l poate pierde pe cel mai destoinic dintre demnitari și că întreaga agitație a supușilor săi ascundea o cacealma de proporții în spatele unui test de adeziune, „s-a mâhnit”, „s-a gândit să-l scape”, însă la apelul strident la legea medo-persană a procuraturii, Dariu consimte, nu fără o imposibilă greutate, aplicarea pedepsei (6:16). Admite întregul proces juridic însă nu înainte de a-i adresa profetului câteva cuvinte: „Dumnezeul căruia necurmat îi slujești lui să te scape!” Termenul bitdira, necurmat sau neoprit, denotă recunoașterea de către împărat a fidelității ce-l caracterizează pe profet. O fidelitate care  pare însă că nu-l deranjează pe împărat. Este probabil să-l fi deranjat, în schimb, acțiunea perfidă de îndepărtare a lui Daniel de la oficiul pe care l-a primit cu responsabilitate. Sunt două texte care susțin această abducție: 6:14, 6:24.

Dariu, așadar, se află în fața infectei îndatoriri de a pecetlui piatra pusă să închidă groapa cu lei în care a fost aruncat protejatul său, Daniel, pe care, în fapt, nu l-a putut proteja din fața dezgustătoarei mașinații ipocrite și manipulative a demnitarilor săi mâncați de invidie și năduf (6:17). În pofida sentimentelor amestecate pe care împrejurarea le-a generat cu dramatism, Darius își calcă pe sine și se asigură „să nu se schimbe nimic cu privire la Daniel” (6:17).

Conflictul dintre așteptările sale oneste de la înalții săi funcționari, care trebuiau să se asigure „ca împăratul să nu sufere nicio pagubă” (6.2), și complotul consumat, se transferă în aula interioară a sufletului lui Dariu care, de durere, se abține de la mâncare, companie și somn în noaptea aceea(6:18). Ziua următoare abia își arată zorii și împăratul se duce în grabă, alarmat, behal, la locul condamnării profetului la moarte (6:19). Acolo împăratul face trimitere la „Dumnezeu cel viu” pentru a-și chema dinăuntrul gropii, cu o voce plânsă, pe demnitarul loial pe care spera să nu-l găsească mort: „Daniele, robul Dumnezeului celui viu, a putut Dumnezeul tău căruia îi slujești necurmat să te scape?” (6:20).  

 

Reabilitarea corifeului

Aici se termină travaliu împărătesc și se inaugurează bucuria sa și reabilitarea profetului. Din groapa încercării credinței sale, Daniel îi răspunde împăratului: „Veșnic să trăiești, împărate! Dumnezeul meu a trimis pe îngerul său și a închis gura leilor . . .pentru că am fost găsit nevinovat înaintea lui. Și nici înaintea ta, împărate, nu am făcut niciun rău” (6:21). Minunea legitimează moralitatea! Dariu dispune eliberarea demnitarului său și acordarea asistenței medicale de urgență: „Daniel a fost scos din groapă și nu s-a găsit nici o rană pe el, pentru că avusese încredere în Dumnezeul său” (6:23). Excursul care se referă la credința lui Daniel nu este lipsit de sens. Aici, de fapt, trebuie să ajungă lectorul. Credința în Dumnezeu îl scapă pe omul lui Dumnezeu de rănile conspirației aprinse de invidie și răutate.

Pentru vina de a pârâ un înalt demnitar fără temei - nu uităm că autorii complotului „nu au putut să găsească nimic, niciun lucru vrednic de mustrare” (6:4), - Darius pretinde aruncarea lor în groapa cu lei, împreună cu „copiii și nevestele lor” (6:24). Dreptatea se îndeplinește și „până să ajungă ei la fundul gropii, leii i-au apucat și le-au fărâmițat oasele” (6:24).

 

Edictul imperial

Nu avem nici o relatare vis-a-vis de Daniel, textul se orientează către predicatul biblic „a scris”. Dariu emite un edict adresat întregului imperiu cu privire la care, desigur, dregătorii trebuiau să se asigure că este diseminat cu atenție. Acesta prevedea cu gravitate, după urarea de rigoare, „pacea să vă fie dată din belșug” (6:25), ca oamenii să „se teamă . . . de Dumnezeul lui Daniel”. Este posibil ca această prevedere să aibă rolul de a preveni acțiuni politice care să ducă la disprețuirea credinței în „Dumnezeul cel viu”, așa cum a fost cazul în acest complot, nu știm. Textul nu desfășoară excursuri explicative în această direcție, de aceea ne vom abține să speculăm semnificații oculte. Ceea ce invocă edictul este că Dumnezeu este „cel viu” că „El dăinuie veșnic”, că „împărăția Lui nu se va nimici niciodată și stăpânirea lui nu va avea sfârșit” (6.26). Ochiul contemporan, neantrenat la cultura medo-persană, poate lăuda adeziunea lui Daniel la valorile lui Dumnezeu și fidelitatea sa față de El din moment ce însuși Dariu, împăratul celei mai mari superputeri militare și politice ale lumii de atunci, consideră că împărăția lui Dumnezeu este veșnică, spre deosebire de un imperiu efemer. Pe de altă parte, Dumnezeu însuși dăinuie în veci, fapt care face rațională asocierea unui muritor cu un Dumnezeu etern chiar și în vremuri în care libertățile religioase sunt restricționate.

Un alt detaliu  din scrisoare oficială a lui Dariu este cel privitor la caracterul salvator al intervențiilor lui Dumnezeu, „El izbăvește și mântuiește”, și, pe de altă parte, la caracterul miraculos al demersurilor Sale, „El face semne și minuni în ceruri și pe pământ” (6:27). Teologia lui Dariu este impresionantă. Asocierea lui Daniel cu acest Dumnezeu, poate pregăti instalarea profetului în înalte demnități (6:27), fapt probat și de versetul final: „Daniel a dus-o bine sub domnia lui Dariu și sub Domnia lui Cir persanul” (6:28).

Deoarece, pe de-o parte, profilul lui Dariu, îl domină cantitativ pe cel al lui Daniel, iar pe de altă parte, deoarece predicatele biblice care îl evocă pe Dariu sunt la diateza activă, în bună măsură, făcând din împărat protagonistul narațiunii, ne determină să înțelegem că textul nu ne vorbește în principal despre Daniel în groapa cu lei, ci despre Dariu aflat la discreția mârșăviei funcționarilor săi. Dariu la discreția conspiratorilor. Lecția la care putem recurge în urma acestei lecturi este că nu contează măsura lucrurilor primite, nu uităm că Dariu a „primit împărăția” (5:31), și poziția în care ne regăsim, indiferent cât de sus am ajuns, circumstanțele complexe ale vieții reclamă imperios încrederea în Dumnezeul cel viu! (6:16, 20, 22, 26, 27).    

 

Bibliografie:

1.   Bible Hub. (2004-2023). https://biblehub.com.

2.  Biblia, traducerea Cornilescu.

3.   Kitchen, K. A. (2003). On The Reliability of The Old Testament. Michigan, Grand Rapids & UK, Cambridge: William B. Eerdmans Publishing Company.