Matei 26:26-29

În ultima saptamana din viata, Mântuitorul, a organizat ultima cina cu uceicii Sai. Cina urma sa rememoreze exodul poporului Israel din Egipt resimbolizand interventia divina si salvarea familiilor semite prin sângele mielului cu care a fost uns cadrul extern al usilor de la intrarea locuintelor lor si, înca ceva, foarte important, aceasta îsi propunea sa anticipeze moartea Mântuitorului profilând rostul ei teologic si spiritual. Aceasta ultima cina este caracterizata de trei lucruri: un cadru social, un continut simbolic si un ceas unic. Cadrul ultimei cine este deopotriva social, relational ?i, nu lipsit de importanta, uman-carential. Aspectul social, este format de numarul celor pe care Isus din Nazaret i-a ales, de cei doisprezece ucenici pe care El i-a învatat adevaruri unice: ca El este Mesia (profetologie si hristologie), ca El iarta pacatele (soteriologie), ca Mesia moare în locul tuturor oamenilor (teologia iubirii), ca a înviat, urmand, în final, sa-i învete semnificatia înaltarii Sale la Tatal si trimiterea Duhului Sfânt (teologia trinitatii). Ceea ce se remarca sub aspect relational, în biografia colectivului de discipoli, este ca între acestia au existat diverse ambitii: dorinta de proeminenta (Marcu 10:36-37), egocentrarea cu grija pentru binele propriu care a inflamat rusinos conflictele mocnite ale discipolilor (Marcu 9:33, 35). Apoi, cadrul este marcat de slabiciuni si neajunsuri. Unii ucenici au avut îndoieli (ne aducem aminte de Toma), altii au avut probleme de familie (soacra lui Petru a fost bolnava). Însa, ceea ce este demn de a fi remarcat, este ca Domnul Isus nu a fost departe si, mai ales, a fost mereu abordabil, El a intervenit si a mediat conflictele, a eliminat îndoieli si a vindecat persoane bolnave. Cina Domnului are, de asemenea, un continut simbolic. În mod surprinzator, Mântuitorul a intrumentat pâinea si ulterior paharul de pe masa pentru a vorbi despre trupul Sau care va absorbi, ca miezul puhab, dreptatea punitiva a lui Dumnezeu, si despre sângele Sau care va curge precum continutul unui pahar care a fost lovit cu premeditare peste fata de masa. Limbajul simbolic exclama mijlocire, ca interventia unui prieten care îsi contacteaza cunostintele si aceseaza relatiile ce-i pot repune prietenul pe picioare si revigora sufletul. Totodata acesta evoca un gest care este radical prin expresie („acesta este trupul Meu,” „Acesta este sângele meu”) si extrem prin trimiterea la ideea propriei mortii. Si în final, ceasul ultim al Cinei accentueaza valoarea centrala, ultima a semnificatiei sale. Domnul Isus a fost constient ca nu mai are multe, ca ceasul lui este cel de pe urma, ca alergarea lui se încheie. Mai are putine si . . . cineaza cu ucenicii. I se încheie viata, moartea îi bate la usa, si pe El, Hristorul, îl doare mai mult de ei decât de Sine. Binele lor, în detrimentul beneficiului propriu! Fapt pentru care, imaginea completa a ultimei cine este o masa cu farâmituri si un mare exemplu!