Eclesiastul 3:16-22

O alta observatie pertinenta a gînditorului semit priveste nedreptatea: „în locul rânduit pentru judecata domneste nelegiuirea . . .” (3:16). Colegul de munca trece mereu de linia care demarca bunul simt si nesimtirea. Si cine-l poate contrazice? Partenerul de afaceri trage focul la oala lui si spuza sub propria-i turta, si asta nu o singura data, seful face favoritisme si nu-l intereseaza meritul si performanta, tanarul crescut intr-o familie dezorganizata, în care educatia este mai putin importanta decat alcoolul, este dezavantajat în fata celui de bani gata, culoarea pielii este un stigmat care defavorizeaza si exclude, deficientele fizice sunt indecente si pot destitui, gasca este mai importanta decat competenta, ce-i care-mi canta în struna sunt mai buni decat ce-i care spun adevarul cu sinceritate, iar inteligenta emotionala mai de valoare decat creativitatea si munca, omul uns cu toate alifiile este mai apreciat decât cel cu constiinta curata, duplicitatea este un ascensor mai rapid decât onestitatea, directorul executiv este ca un stapan pe plantatie, iar cei pusi sa judece nu sunt inconfortati de prevalenta nedreptatii (3:16), egoismul este mai antrenant decât dreptatea si binele celuilalt pierde cursa în fata binelui pentru propria persoana. Si mai poti face ceva? Cui te poti plange de lucruri ca acestea? Eclesiastul, desi dezgustat pana la nihilism („caci totul este desertaciune” 3:19) si suparat pana la revolta, nu-si peirde optimismul si afirma: „Dumnezeu va judeca si pe cel bun si pe cel rau . . .” (3:17). Nedreptatea din lume nu este ca o pata care sa se duca de la prima spalare. Dar, de ce? Pentru a învata ca nu s-a inventat detergentul care sa previna murdaria, iar omului nu i s-a dat sa faca dreptatea, pentru ca atunci cand o face, aceasta îi seamana cu desavarsire, este partiala, imperfecta si temporara. Dreptatea este a Domnului, „caci El a sorocit o vreme pentru orice lucru si pentru orice fapta” (3:17). Iar omul nu se deosebeste de animalul dotat cu o gândire precara (3:19). Si unul si altul sfârsesc prin moartea care uniformizeaza, ne având preferinte. Nedreptatea, asadar, are functie didactica si obiectiv pedagogic: „acestea se întampla numai pentru oameni, ca sa-i cerce Dumnezeu . . .” (3:18). Ne lovim zilnic de nedreptate ca un nevazator de zidul din piatra, nu pentru ca nu ne displace, ci pentru ca nu stim care este drumul. Nedreptatea creste în leaganul nestiintei. Dreptatea, în schimb, apartine lui Dumnezeu si este o onoare atunci când îi este data omului s-o gestioneze. Fericirea însa sta în libertatea noastra launtrica de a aprecia ce avem si de a ne bucura de ce am reusit sa facem (3:22)!