pics. by Adrein Olichon

            Friedrich Schleiermacher (1768-1834) a fost teologul modern care a încercat să fuzioneze teologia protestantă cu spiritul secular modern.

            Teologul s-a născut în Prusia într-o familie de pietiști germani, a făcut facultatea la Universitatea din Halle, unde a îmbrățișat gândirea lui Kant și preceptele iluminismului, ceea ce l-a condus la interogații critice față de temeiurile doctrinare tradiționale ale protestantismului. După obținerea doctoratului și ordinarea lui în Biserică Reformată unde, inițial, a servit din poziția de capelan al spitalului din Berlin, în anul 1804, Schleiermacher, a revenit la Universitatea din Halle pe postul de profesor de teologie (Macgregor, 2019, 2020, 28) doar pentru o perioadă scurtă de numai doi ani, deoarece închiderea scolii de către Napoleon l-a determinat să revină în Berlin. Acolo a co-fondat prestigioasa Universitate din Berlin și a predat teologia devenind primul decan al facultății nou înființate de teologie.   

            Accesul de care s-a bucurat Schleiermacher în salonul culturii din Berlin și contactul său cu criticii religiei l-au determinat să sondeze odată în plus caracterul pozitiv al creștinismului, situarea acestuia în istorie și originea revelației textelor sale fundamentale (Macgregor, 2019, 2020, 28).

            Răspunsul teologului german adresat celor care interogau cu suspiciune conținutul ortodox al creștinismului, indică în esență faptul că religia creștină nu se edifică pe postulate „supranaturale, dogmatice, eclesiale sau ritualistice. Mai degrabă, esența religiei este ‚un element fundamental, distinct și integrativ al vieții și culturii umane, și anume, Gefuhl’.” (Macgregor, 2019, 2020, 28). În termenii lui Kant, omul posedă o facultate înnăscută de a sesiza și experimenta misterul religios, un simț „religios a priori” cu care experiență concretă este întâmpinată și îmbogățită semnificativ (Macgregor, 2019, 2020, 28).

            Așadar, nu revelația autoritativă și obiectivă susține platforma amplă a religiei, ci sentimentul dependenței absolute de transcendental (Macgregor, 2019, 2020, 28).

            Prima lucrarea a lui Schleiermacher este publicată în 1799, intitulată Despre Religie, Scrisori de Răspuns Disprețuitorilor ei Culturali. A doua lucrare majoră (Macgregor, 2019, 2020, 29), pe deplin apreciată pentru caracterul ei sistematic și rigoarea cercetării, publicată întâia dată în 1821, este intitulată Credința Creștină. Aici Schleiermacher a apropiat sferele teologice reformate și luterane, axate îndelung pe piloni dogmatici distincți și specifici, apelând la de-literalizarea doctrinelor și la de-literalizarea elementelor supranaturale ale teologiei creștine (Macgregor, 2019, 2020, 29). Acest apel a fost posibil deoarece „discursul despre Dumnezeu este, urmându-l pe Kant, pur și simplu un discurs despre experiența umană cu Dumnezeu, care nu-l descrie pe Dumnezeu-în-sine” (Macgregor, 2019, 2020, 29).  

Despre Dumnezeu

             Reacționând la scoaterea de către Kant a lui Dumnezeu din perimetrul atingerii umane, Schleiermacher identifică prezența lui Dumnezeu la nivelul ordinii imanente a lucrurilor, ca Spirit: „Schleiermacher a venit cu o definiție literală a lui Dumnezeu ca Geist sau spirit al lumii care pătrunde totul” (Macgregor, 2019, 2020, 30). Dacă Schleiermacher, subliniază Macgregor, l-a conceput pe Dumnezeu ca Spirit, ne-existând înafara lumii, atunci Dumnezeu, în paradigma teologului, are profil panenteistic ( Macgregor, 2019, 2020, 30). Această perspectivă urmând a fi valorizată și în gândirea fenomenologică de mai târziu a lui Hegel.

            Caracterul ubicuu al prezenței intime a lui Dumnezeu în lume favorizează experimentarea Lui la nivelul oricărui decupaj al realității, ceea ce face „ne-necesară o altă dovadă a existenței lui Dumnezeu” (Macgregor, 2019, 2020, 30). Relația cu Dumnezeu este pe baza intuiției, nu pe cea a revelației sau a experienței morale. Astfel, iudeii dețin sentimentul dependenței absolute de Dumnezeu în acord cu intuiția retribuției divine, iar creștinii în baza intuiției „mediației” sau a redempțiunii (Macgregor, 2019, 2020, 30). Sentimentul Gefuhl este baza autoritativă și suficientă pentru interpretarea și cântărirea Scripturii (Macgregor, 2019, 2020, 30), fapt pentru care doctrina Trinității nu constituie o parte esențială a credinței creștine.  

            Despre Biblie, miracole, știință și creștinism

            Macgregor remarcă următorul fapt: „El [Schleiermacher, n. trd.] a declarat că Biblia nu este autoritatea finală, ci o colecție de rapoarte privitoare la experiențele religioase ale oamenilor pe parcursul antichității. Aceasta nu este infailibilă;” (Macgregor, 2019, 2020, 31). Concepția apostolului Petru, din 1 Petru 1:21, „mânați de Duhul Sfînt”, este reinterpretată astfel încât aceasta să servească teologiei intuiției religioase a priori, care subordonează biblia față de experiența și rațiunea umană, contribuind la ajustarea semnificativă a ponderei revelației în raport cu experiența religioasă intuitivă. Inspirația autorilor Bibliei, mediată de Spiritul Universal, nu diferă de cea din domeniul artei, poeziei sau a altor activități umane (Macgregor, 2019, 2020, 31).  

            Vechiul Testament are un statut secundar față de Noul (Macgregor, 2019, 2020, 31) măcar că profețiile despre Hristos pot fi considerate ca fiind inspirate de Geist-ul lumii.

            Din moment ce Dumnezeu este contopit intim cu ordinea imanentă a lucrurilor, El neputând fi deosebit de aceasta, posibilitatea de a numi ceva ca miraculos devine suspect, de aceea „‚ar trebui să abandonăm ideea supranaturalului absolut . . .’” ( Macgregor, 2019, 2020, 32). Inclusiv miracolul învierii ar trebui receptat prin prisma cursului natural al lucrurilor. La un moment dat Schleiermacher a sondat ipoteza că Iisus din Nazaret nu ar fi murit, că și-ar fi revenit în răcoarea primitoare a mormântului, de unde a ieșit arătându-se ucenicilor săi (Macgregor, 2019, 2020, 32).

            În privința relației dinte știință și religie, complementaritatea dintre acestea două este indubitabilă din moment ce „știința are în vedere în mod exclusiv cauzele proxime, în timp ce creștinismul se ocupă de cauza ultimă a tuturor lucrurilor” (     Macgregor, 2019, 2020, 32).

            Despre cristologie, biserică, pedeapsa eternă, îngeri și demoni

            Liberalismul teologic al lui Schleiermacher este revendicat și în scrierile sale de cristologie. Macgregor observă că Schleiermacher a substituit cristologia tradițională a celor două naturi ontologice ale lui Hristos cu o cristologie funcțională ancorată total în pretenția lui Iisus, posesor al unei singure naturi, de a avea acces la conștiința de Sine a lui Dumnezeu (Macgregor, 2019, 2020, 32-33). Dumnezeu este mai degrabă în Hristos decât Hristos Însuși. În această cheie interpetează teologul textul din Coloseni 2:9 (Macgregor, 2019, 2020, 33).

            În ce privește actul de ispășire al lui Hristos, Schleiermacher oferă o teorie subiectivă foarte diferită de modelul substituirii și mai aproape de o teologie a redempțiunii prin modelul moral. Mântuirea este concepută de teologul german mai degrabă ca rezultat al imitării unui comportament moral excepțional, decât prin moartea substituitoare a lui Isus. Așa se face că, spune Macgregor, „Iisus ar fi putut fi Mântuitor al lumii chiar dacă nu ar fi fost niciodată crucificat . . . .” (Macgregor, 2019, 2020, 33).

            Biserica este locul unde se actualizează sentimentul de Gefuhl, „deplina dependență umană de Final” (Macgregor, 2019, 2020, 34), în biserică este celebrată legătura cu Dumnezeu, ea este exponentul unificării dintre uman și divin.

            Schleiermacher respinge doctrina pedepsei eterne, deoarece aceasta nu ar corespunde nici cu bunătatea divină, deoarece ar expune un Dumnezeu impasibil și rău, și nici cu conceptul restaurației ființei umane (Macgregor, 2019, 2020, 35). Asemeni lui Origen, teologul de la Berlin, proiecta asupra escatologiei creștine speranța universalistă a redempțiunii tuturor în final (Macgregor, 2019, 2020, 35).

            Existența îngerilor este puerilă, înțelegerea literală despre Satan este negată și denunțată ca atare, iar conceptul despre demoni are mai degrabă valoare metaforică și scop moral și corectiv (Macgregor, 2019, 2020,34-35).     

            În concluzie, 1. Schleiermacher a poziționat teologia astfel încât aceasta să corespundă raționalității moderne, aceasta ajungând prin Schleiermacher să fie „atât pe deplin modernă, cât și pe deplin creștină” (Macgregor, 2019, 2020, 36).  El a redefinit setul fundamental al dogmei creștine pentru a-l face „mai digerabil pentru umanitatea cultivată și iluminată” (Macgregor, 2019, 2020, 36). 2. A făcut ca teologia să fie un demers subiectiv. 3. „Schleiermacher a ridicat piloniii unui creștinism liberal care vor urma să crească gradual ajungând la mulți teologi și denominații centrale in Europa li America” (Macgregor, 2019, 2020, 36). 

Bibliografie:

 

 MACGREGOR, R. Kirk. (2019, 2020). Contemporary Theology, An Introduction, Classical, Evangelical, Philosophical & Global Perspectives. Grand Rapids, Michigan: Zondervan Academic.