from Pexels, Jean Paul Wettstein

      Citisem în tinerețe dintr-un clasic al literaturii noastre naționale, care cu o premoniție atât de comună, a dat curs unei idei cu lamă tăioasă, după care toate operele literare vor ajunge, la un moment dat, în coșul cu resturi ale istoriei noastre îmbătrânite pe cale. Totul va fi uitat, iar Shakespeare nu va face excepție, literatura de ieri va fi cenușa de mâine. Tot ceea ce crează omul, tot succesul său, gloria lui, sunt sortite uitării. Nimeni nu se poate abate de la tăvălugul legii istoriei și a neputințelor noastre. Dacă astăzi cineva este pe valul reușitelor, amețit de glorie și turmentat de elogii, înconjurat de prieteni și îndrăgit de discipoli, mâinele uniformizant al istoriei nu-l va deosebi pe acesta de omul anonim și pierdut azi în cotidianul vibrant al clipei.

      De ce să invidiezi, pe cine, pe cel pe care istoria îl va strivi între paginile unui catastif strivit ireparabil sub povara de plumb a unui timp căruia nici cosmosul nu-i rezistă? Gloria are speranțe contrafăcute; dă impresia că ține, însă este și ea în dețenția provizoratului și al momentului. Mâine cine își va aduce aminte intens de Ionescu și Popescu, cine nu va mai putea de Burebista și Blaga, dacă istoria ne lasă pe toți în gara epocii noastre efemere ca pe un servețel de unică folosință abandonat imediat după utilizare pe colțul mesei unui restaurant de fast food? Merită să invidiezi pe cineva pentru rezultatele lui vremelnice, pentru prestigiul ei pieritor?  Toți vor deveni anonimi și uitați. Toți au parte de același destin.

      Prin urmare, privește spre cerul înstelat, bucură-te și de ceea ce vezi, și de faptul că vezi, ascultă ciripitul matinal al păsărilor sau glasul celui ce stă lângă tine și bucură-te de auz, lasă-ți sufletul să se îndestuleze de binele din viața ta, de darurile de sus, pentru că în cele din urmă ceea ce contează este emoția ta, efectul de bine, binele pe care ți-l faci remarcând cu saț binele tău. Un bine care-ți este atât de aproape, e binele tău, el e acolo, atâta că nu te îmbrăncește cu ciudă, dar ai și tu atâta bine. Iar sentimentul de bine pe care-l ai e terapeutic, este medicul lui Dumnezeu trimis pentru tămăduirea ta. Nu-l lăsa la ușă, poate se întorce, și atunci vei fi foarte singur. Fa-ți bine, bucurându-te de bine-le tău! Lasă-l să intre. De ce numai ei, de ce nu și tu? Emoția pe care ți-o aduce binele din instrumentarul său medical este ceea ce contează, nu bunurile, nu banii, nu faima, nu! Emoția aceea, care izvorește din înțelepciunea de a nu-ți lăsa binele la ușă, este totul!

Citate suplimentare:

Nietzsche a reprodus din adâncimea unui poem urmptoarele: „istoria bizar de schimbătoare ia sfârșit, ca o a doua copilărie, în uitare totală, fără ochi, fără dinți, fără gust, fără nimic” (Nietzsche, 1998, p. 214). Sau Schopenhauer care a cuprins și cazul elitelor perturbate (ele și opera lor, ele și faptele lor, ele și bunurile lor, ele și faima lor, ele și gloria lor, ele și binele lor) ireversibil de neant: „Nu mai există nici voinţă, nici reprezentare, nici univers. De acum în faţa noastră nu mai rămâne decât neantul . . . . să-i privim pe cei care s-au înălţat deasupra lumii şi la care voinţa, ajunsă la cea mai înaltă conştiinţă de ea însăşi, s-a recunoscut în tot ceea ce există pentru a se nega apoi pe ea însăşi în mod liber; acum ei nu mai aşteaptă decât un singur lucru, acela de a vedea şi ultima urmă a acestei voinţe dispărând odată cu trupul pe care il însufleţeşte;” ( Schopenhauer, ***, p.441).

Bibliografie:

Nietzsche, F. (1998). Opere Complete. Vol.II, Nașterea Tragediei, Considerații Inactuale I-IV, Scrieri Postume 1870-1873. Trad. Simion Dănilă. Timișoara: Ed. Hestia.     

Schopenhauer, Arthur. (***). Lumea ca Voință și Reprezentare. Traducere de Emilia Dolcu, Viorel Dumitrașcu, Gheorghe Puiu. Volumul I. Iași: Editura Moldova.