picture by Keira Burton, from Pixel

Când ești vorbit de rău devii jertfa accidentală a analizei altora. Cât de mult ar trebui să te doară acest fapt? Să-i analizăm. Vorbirea lor privește unul sau doar câteva cazuri sau aspecte particulare ale vieții tale. Din moment ce acesta este adevărul, atunci cât de întemeiată le este conversația? Viața ta este mult mai mult decât acea particularitate, nu-i așa? Însă ei îți pun viața în pungulița unei chestiuni singulare. Este, însă, clar că acea chestiune este antrenată de mult mai multe resorturi intime decât sunt aceștia capabili să le descifreze și de mult mai multe împrejurări obiective decât sunt aceștia gata să le cunoască. Or’ dacă așa stau lucrurile, atunci ce gândire animă dialogul lor oxidat? Evident, o gândire reducționistă, una tributară mărginimilor sterile, o gândire neproductivă și seacă. Așadar, atunci când ei flecăresc, în fapt, vorbesc despre mărginimea lor, invocă indirect, dar cu claritate și gravitate, caracterul lor obtuz și gândirea lor încuiată. Dacă nu ar fi așa, atunci distinșii tăi subiecți ar lăsa să treacă trenul mai multor decade (C. S. Peirce) pentru a trage, într-un final, o concluzie veridică; dar și așa ar fi mărginiți și privați de o înțelegere completă și autentică, deoarece viața unui om se măsoară în ani, atât în anii vieții curente, cât și anii prin care mai gravează încă în inima celor ce-l succed ștanțe adânci. Deci, nu fii supărată pe ei, tratează-i cu grație și compasiune și treci mai departe!