pixabay

Cunoscutul filosof creștin și reformator social, indian, Vishal Mangalwadi, își începe lucrarea intitulată Cartea Care Ți-a Configurat Lumea; Cum a Creat Biblia Spiritul Civilizației Vestice prin a evoca suicidul neașteptat al cântărețului de muzică rock din anii 90, Kurt Cobain și drama morții a altor șasezeci și opt de fani ai acestuia care au apelat imediat și în manieră „copy-paste” la moarte, ca la singura soluție de evadare din mrejile dezorientarii și a deprimării existențiale.

Filosoful indian ajunge la concluzia că substratul demisiei sensului și intensificarea decadenței morale a occidentului se datorează dezaprobării aproape unanime a Bibliei (Mangalwadi, 2011, p. 81), deși „criticismele Bibliei sunt o recunoaștere a unicei ei puteri culturale” (Mangalwadi, 2011, p. 81) pentru care nu puțini oameni au fost gata să moară.

În ce constă puterea Bibliei? Înainte de a răspunde acestei întrebări, gânditorul indian diferențiază două puteri care au precedat forța culturală a Bibliei și influența pe care aceasta a avut-o în Vest. Prima putere este cea a  Romei. Această putere a durat de la Cezar August (27 î.Hr) care s-a impus ca cea mai înaltă autoritate din imperiu, într-o împrejurare istorică în care se știa bine că scriitorii și poeții nu dețin adevărul și că sabia este mai de folos decât condeiul. Această perioada a încetat cu victoria vizigoților, conduși de Alaric, împotriva Romei din anul 410 d. Hr., fapt care a demontat definitiv mitul că Cezar este Domnul (Mangalwadi, 2011, p. 308). A doua mare putere cu impact istoric este cea a Papei (Mangalwadi, 2011, p. 309). Puterea Papei s-a profilat pe fondul în care se instalase haosul social în imperiu și se crease vidul de putere pe care, cu oportunism, au ajuns să-l ocupe elitele religioase care nu și-au refuzat libertatea de a-și însuși puteri excepționale, ca cea de iertare a păcatelor și de eliberare a sufletului din purgatoriu (Mangalwadi, 2011, p. 311). Problema ambelor acestor puteri este caracterizată de totalitarism, intransigență, agresiune, reducționism și, implicit, de restricționarea libertăților. Dacă prima putere l-a ridicat pe omul din vârful ierarhiei la statutul de divin, cea de-a doua la coborât pe omul de rând sub nivelul demnității umane.

Iar acum influența istorică a Bibliei. În ce constă puterea ei? Ei bine, Mangalwadi susține teza că influența istorică exercitată de Biblie are o anvergură uimitor de mare, iar imaginea acesteia este întregită de treisprezece puncte de vedere.

În primul rând aceasta conferă valoare demnității umane. Spre deosebire de Biblie, doctrinele fundamentale hinduse despre reîncarnare trivializează în egala măsura moartea și viața. Zeul Gita, de pildă, îl încurajează pe Arjuna să-și ucidă vărul și pe învățător pentru că, potrivit tezei reîncarnării, moartea sufletului este doar o simplă  schimbare de vestimentație (Mangalwadi, 2011, p. 161). Așadar, ce mare lucru facem atunci când ucidem un om?

În al doilea rând Biblia a promovat uzul rațiuni. Aceasta a făcut din omul religios al anilor 1050-1500 d. Hr. un om al școlii, așa au apărut scolasticii care au avut un rol semnificativ în dezvoltarea logicii (Mangalwadi, 2011, p. 186). Succesul științific, tehnologic, militar și economic al vestului se datorează paradigmei care are în centru ideea că la temelia universului se află Logosul rațional al unui Dumnezeu personal (Mangalwadi, 2011, p. 49), iar Acesta poate fi cunoscut și este abordabil.

În al treilea rând, Biblia a produs tehnologia. „Creștinătatea a fost un pionier al creativității tehnologice pentru că Biblia ne-a prezentat un Dumnezeu creator, nu un visător sau un dansator, așa cum au crezut înțelepții indieni. Dumnezeu este un arhitect al cosmosului [...] Robert Forbes din Leyden și Samuel Sambursky din Ierusalim au accentuat încă din 1956 că tehnologia a apărut deoarece creștinismul a distrus animismul clasic” (Mangalwadi, 2011, p. 225-226).

În al patrulea rând Biblia a condus spre un nou model de eroism. Modelul clasic era cel de tipul lui Alexandru cel Mare (365 – 323 î. Hr.) sau al lui Cezar August. Acesta din urmă și-a consolidat puterea ucigând trei sute de senatori și două sute de cavaleri inclusiv pe bătrânul Cicero (Mangalwadi, 2011, p. 280). Modelul clasic a fost urmat de atâția alți lideri europeni ca Napoleon Bonaparte, fapt pentru care William Blake (1757 – 1827) s-a lamentat, de bună seamă, spunând că otrava cea mai nocivă  s-a scurs din coroana de lauri a lui Cezar (Mangalwadi, 2011, p. 281). Eroismul clasic nu ar fi făcut posibilă niciodată decernarea premiului Nobel pentru pace lui Jimmy Carter (Mangalwadi, 2011, p. 280) sau lui Martin Luther King. Lumea modernă a reușit, într-un final, să renunțe la modelul eroismului clasic și la sinistra islamizare a creștinismului care a mobilizat lumea la acțiunea de dezgropare a securii războiului (Mangalwadi, 2011, p. 268), tocmai pentru că în occident se făcuseră sacrificii uriașe pentru traducerea Bibliei, al cărei etos pivotează în jurul persoanei lui Hristos care nu a cucerit lumea prin sabie, ci prin iubire!

Pentru această Biblie a fost ars pe rug Jan Huss în urma sentinței Conciliului din Constance (1417) și pentru Scriptură a fost strangulat și apoi ars William Tyndale (1492 – 1536) la 6 octombrie 1536, după ce a fost stigmatizat ca eretic pentru vina de a fi tradus Biblia în limba vernaculară a poporul englez, asta după ce în 1408 consiliul episcopilor de la Arundale scosese înafara legii fragmentele de Biblie traduse de John Wycliffe (1330 – 84). Însă, nu a putut opri nimic efortul nobil de a pune Biblia în mâinile oamenilor. Martin Luther a ajuns să beneficieze de vremuri istorice propice unei reforme religioase. El a venit pe fondul în care eruditul Desiderius Erasmus (1466 – 1536) a corectat traducerea lui Ieronim, înlocuind cuvintele acestuia „faceți penitență,” cu „pocăiti-vă”  și a reacționat față de cruciade, evocând faptul că Domnul Isus a cerut bisericii să dea lumii Evanghelia, nu sabia. Luther, prin urmare, a facilitat și mai mult accesul la Biblie în Vest prin faptul că a tradus-o în limba germană.

În al cincilea rând Biblia a determinat dezvoltarea limbilor lumii și statele naționale moderne. Margaret Thatcher a recunoscut că cele mai demne idealuri naționale se revendică din Biblie și că nu poate fi înțeleasă literatura dacă nu se admite acest fapt (Mangalwadi, 2011, p. 346). Traducerea Bibliei a dat contur limbii literare a diferitelor popoare. Sub un alt aspect, până la reforma lui Luther ierarhia fraternității clericale era mai importantă decât națiunile, dar de la momentul în care Biblia s-a tradus în limba popoarelor, ideea de națiune a primit noi valențe. „Biblia a fost cea care a reorganizat Europa ca state naționale moderne” (Mangalwadi, 2011, p. 348).

În al șaselea rând, Biblia a contribuit semnificativ la crearea unei literaturi axate pe adevărul obiectiv, spre deosebire de literatura greacă sau indiană, care era integral mitologică (Mangalwadi, 2011, p. 384-86). Pe de altă parte eroii literaturilor mitologice nu experimentează metamorfoza spiritului, pe când cei ai Bibliei trec prin transformări spirituale și morale, care sunt remarcabile prin însuși radicalismul lor. Personajele Bibliei optează pentru a-l urma pe Dumnezeu cu prețul de a înainta împotriva curentului culturii locale (Mangalwadi, 2011, p. 387-88).

În al șaptelea rând, Biblia a creat școlile și universitățile așa cum le știm acum. „Istorici ca Charles Haskins ne arată că deși grecii și romanii au avut scriitori și învățători iluștri, ei nu au pus bazele niciunei instituții permanente, niciunei biblioteci și niciunei bresle de cercetare” ( Mangalwadi, 2011, p. 438). Scolile permanete au apărut pe lângă biserici, deoarece acestea supraviețuiau generațiilor. Grecii îi foloseau pe tinerii orbi la galere, iar pe fetele nevăzătoare le trimiteau să se prostitueze, însă creștinii au instituit, încă din secolul al IV-lea, azilul pentru nevăzători. În anul 630 acesta s-a numit „tifolocomium” (tifolo = orb și comeo = eu port de grijă) care a fost fondat la Ierusalim (Mangalwadi, 2011, p. 457). Acest lucru s-a datorat tot Biblie care ni-l descrie pe Isus ca având grijă de orbi și surzi. Educația pentru nevăzători a continuat la Paris în secolul XIII-lea instituindu-se Hospice des Quinze-Vingts, iar în 1834 aceasta s-a dezvoltat odată cu momentul în care Louis Braille, un organist orb, a inventat scrierea pentru nevăzători în șase puncte care îi poartă numele. În secolul al XVIII-lea s-a fondat și școala pentru surzi care a început cu Charles-Michel de l’Epee (1712-89).

În al optulea rând,  Biblia a mobilizat științele. Francis Bacon (1561-1626) și Galileo Galilei (1564-1642), ca și Thomas Browne (1605-82), au susținut relevanța a două cărți scrise de Dumnezeu, cartea revelației, Biblia, și cartea naturii. Ambele cărți putând fi studiate de mintea umană dacă aceasta se lasă antrenată de curiozitatea cunoașterii de Dumnezeu (Mangalwadi, 2011, pp. 503, 512). Ori tocmai această convingere a antrenat cercetarea științifică. Peter Harrison a remarcat că știința a început atunci când creștinii au avut acces la Biblie și au interpretat în mod literal imperativul divin adresat lui Adam de a se ocupa efectiv de îngrijirea grădinii, adică de ordinea naturală a lucrurilor, nu numai de cea spirituală care o conține pe aceasta dintâi (Mangalwadi, 2011, p. 480).

În al nouălea rând, Biblia a promovat moralitatea. Mangalwadi ilustrează foarte bine valoarea poruncii a opta din Decalog, „să nu furi!” El rememorează momentul în care a fost invitat de Jan van Barneveld la Doorn Holland în Olanda. Hai să ne luam niște lapte, i-a spus acesta filosofului la un moment dat. Și s-au dus. Am trecut, zice Mangalwadi, pe sub niște copaci superbi acoperiți de covorașe verzi de mușchi până am ajuns la o fermă de lactate care deținea cam o sută de vaci, însă nu am întâlnit nici țipenie de om. Vacile erau mulse automat, iar laptele era pompat într-un rezervor mare ca un cazan. Am intrat într-o cameră de unde gazda mea a deschis un robinet și și-a umplut ulciorul de lapte, după care s-a întins spre un pervaz de unde a lua un castron plin de bani. Și-a scos portmoneul și a luat o bancnotă de douăzeci de florini pe care a introdus-o în castron și s-a îndreptat spre ieșire. Nu-mi venea să cred ochilor. Dacă ai fi fost indian, i-a spus Mangalwadi prietenului său, atunci ai fi luat și laptele și banii. Jan a râs, dar ulterior, mărturisește filosoful, și-a dat seama de cât de mult contează să fi moral. Dacă clienții nu ar fi fost morali, atunci furnizorul de lapte ar fi trebuit să plătească un casier, dar din banii cui?  Din banii clienților, pentru că furnizorul ar fi trebuit să crească prețul la lapte. Dar, dacă clienții nu sunt morali de ce să fie furnizorul și să nu adauge apă în laptele din cazan? Dacă face asta, atunci clienți se plâng, iar Statul se va obliga să trimită un inspector la fața locului. Dar din banii cui? Tot din ai contribuabililor. Dar dacă și inspectorul este corupt, atunci trebuie plătit un avocat, un judecător, din banii cui? „Casierul, apa, mita și inspectorul nu adaugă nicio valoare laptelui. . .Corupția mea mă împiedică să patronez o afacere cu valoare adăugată” zice Mangalwadi (Mangalwadi, 2011, pp. 520-521). Organizația nonguvernamentală Transparency International a atras atenția de mult cu privire la faptul că există o legătură strânsă între corupție și sărăcie (Mangalwadi, 2011, p. 523). Biblia este cu atât mai importantă pentru civilizația vestică cu cât a interzis de la început practica hoției prin cea de-a opta poruncă din Decalog. Iar catehismul de la Heidleberg a jucat rolul cel mai important, spune gânditorul indian, în conturarea culturii morale a Olandei (Mangalwadi, 2011, p. 527).

În al zecelea rând, Biblia a dat valoare familiei. Când Alexis de Tocqueville a vizitat Statele Unite ale Americii a remarcat că unul din factorii importanți ai prosperității economice extraordinare constă în etosul femeilor protestante, „în aproape toate națiunile protestante fetele sunt mult mai stăpâne pe comportamentul lor decât cele catolice” (Mangalwadi, 2011, p. 571). Mangalwadi reproduce o altă întâmplare în care un grup de non-creștini din India, într-un cadru foarte familiar, a obiectat asupra faptului că creștinii își țin soțiile de mână și le lasă la piață însoțite de rudenii prin alianță, în timp ce ei își obligă femeile să-și acopere tot trupul, iar acestea își însoțesc bărbații în public stând la o distanță de cinci metri în urma lor. Vinay, fratele scriitorului le răspunde. Știți bine că nu-i așa, voi le îmbrăcați din cap până în picioare deoarece nu vă încredeți în tații și frații voștri și nu aveți încredere nici în fetele și soțiile voastre, eu o las pe soția mea să iasă cu fratele meu deoarece am încredere în moralitatea ei și în moralitatea fratelui meu (Mangalwadi, 2011, p.574). Spre surprinderea lui Mangalwadi grupul de non-creștini au fost de acord cu cele spuse de Vinay, fără vreun semn de dezacord sau protest (Mangalwadi, 2011, p. 575). Biblia se exprimă explicit asupra loialității dintre soți, a relației dintre părinți și copii și asupra legăturilor dintre frați si surori, promovând valori morale conservatoare și constructive din punct de vedere social.

Bibliografie: 

Acest text este un extras din articolul publicat de Călin Taloș în revista Emanuel News a LTBE. 

Taloș, Călin-Ioan. (2022). Emanuel News, Revista Liceului Teologic "Emanuel", Cluj-Napoca. Ediția 3. pp. 3-8. Cluj-Napoca: Editura Risoprint. ISBN 2734-4673.