pics. by Olga Lioncat

     C. H. Spurgeon (1834-1892), numit și prințul victorian al predicatorilor (nu că unii predicatori ar avea sânge albastru, iar alții roșu, unii aristocrați cu pecetnic, iar alții slugă la dârloaga boierului) a fost un baptist particularist (Macgregor, 2020, 77), adică un protestant baptist cu vederi calvine, spre deosebire de generaliștii care se întemeiau pe premisele teologice ale libertății de alegere.

     Spurgeon a fost de timpuriu ales pastor al unei biserici din Londra, care după relocări a ajuns să devină cunoscuta „Metropolitan Tabernacle”.

     Spurgeon, dotat cu talentul de a simplifica Evanghelia pe înțelesul mulțimii, un om „cu talente oratorice fermecătoare” (Macgregor, 2020, 77), avea săptămânal o audiență de câteva mii de oameni din toate etajele societății victoriene. Se știe că era autodidact, capabil de a se aclimatiza, ca autor, diverselor genuri literare și că era asistat în elaborarea și scrierea mesajelor de un număr de persoane (cu funcția de secretari) competente și dedicate slujirii. El a redactat comentarii biblice, devoționale, reviste, a scris poezie, imnuri, cărți de rugăciune, în total 150, multe din acestea ajungând a fi traduse în multe limbi (Macgregor, 2020).

 

    Paradoxul teologic

 

     Spurgeon a adoptat paradoxul teologic ca mijloc de rezolvare a multor tensiuni generate  de antinomii teologice, ca de pildă cea dintre omniștiența și omnipotența divină, pe de-oparte, și libertatea de decizie a omului, pe de altă parte (Macgregor, 2020). Totuși, suveranitatea divină este inalterabilă, chiar dacă, biblic vorbind, omul trebuie să dea curs propriei deliberări, voințe, pentru „acceptarea” lui Iisus ca Mântuitor (Macgregor, 2020), pentru că „<<nici măcar o particulă de praf din raza de soare nu va clinti un atom mai mult ori mai puțin decât dorește Dumnezeu>>”  (Macgregor, 2020, 79). Spurgeon a căutat armonizarea textelor biblice aparent contradictorii.

     Sub același auspiciu al paradoxului teologic, Spurgeon rezolvă antinomia dintre iubirea lumii și dezavuarea ei. Macgregor evocă acest lucru spunând următoarele: „Spurgeon a arătat că cei cucernici nu ar putea iubi lumea imorală cu o dragoste aprobatoare, ci cu o dragoste binevoitoare” (Macgregor, 2020, 80).

     Alegerea divină și suverană a individului, tainică și tacită cum este, operată în aula sacră a sufletului uman, este decriptată și manifestată public prin intermediul conduitei publice transformată radical și trecută prin catalizatorul regenerării și procesul progresiv al sfințirii care cuprind deopotrivă „intelectul, emoțiile, voința, sufletul și trupul” (Macgregor, 2020, 80). Sfințirea este o preocupare a individului care trebuie să excludă din reflexele cotidiene imoralitatea, potrivit textului din Evrei 12:14 și să evite parteneriatul cu cei necredincioși, după textul din 2 Cor. 6:14. Însă, totuși, sfințirea este un rezultat al harului pe care credincioși trebuie să-l primească atât în mod pasiv, acceptându-l, cât și în mod activ urmărindu-l cu interes, deoarece, consideră Macgregor, „dacă credincioșii ignoră rolul pasiv, atunci devin mândri și prea încrezători în puterile lor. Dacă aceștia ignoră rolul activ, atunci devin leneși și piperniciți” (Macgregor, 2020, 81).

     În privința prohibițiilor impuse de multe comunități religioase conservatoare, predicatorul din Londra considera că „un sistem prefăcut care să adauge la poruncile lui Dumnezeu porunci ale oamenilor [. . . ] acelui sistem nu-i voi ceda o oră . . .” (Macgregor, 2020, 81).

 

     Înalta considerație asupra Cinei Domnului

 

     Macgregor ține să menționeze că ceea ce era „[u]nic lui Spurgeon printre baptiști a fost doctrina lui despre Cina Domnului în care Iisus este prezent – în fapt, mai prezent decât a fost perceput de Romano-Catolici la transubstanțiere și de Luterani în consubstanțiere” (Macgregor, 2020, 82). „Aici Spurgeon a accentuat că este pe deplin posibil din punct de vedere logic, ca în virtutea divinități Sale, în mod natural investit cu omniprezență, Iisus să fie prezent în [pâinea și paharul de la, n.trd.] Cină, și că o atât de divină prezență se poate manifesta în orice mod posibil, din moment ce nu există nicio constrângere logică a acestei prezențe” (Macgregor, 2020, 82). În chiar momentul în care elementele Cinei, odată consumate de credincios, hrănesc trupul acestuia, prezența actuală a lui Hristos hrănește sufletul lui, „zice Spurgeon <<la această masă Iisus ne hrănește cu trupul și sângele lui. Noi nu dispunem de prezența Sa corporală, dar percepem prezența Sa spirituală și reală>>” (Macgregor, 2020, 82). Baza biblică, ne arată Macgregor, rezidă în versetele despre „pâinea vieții” din Evanghelia după Ioan 6:35, 51,  și în cele despre „apa vie” din Evanghelia după Ioan 4:10, 14; 7:37-38. Iar textul din Evanghelia după Ioan 6:32, 38, care evocă întruparea Fiului, a „coborârii din cer” sub ipostaza ontologică de spirit, nu trup, încurajează ideea că Isus poate fi prezent în mod spiritual la Cina Domnului în aceeași modalitate. Această considerație a dus la momentul în care „Spurgeon a explicat, <<Pot depune mărturia mea că, multe Sabate la rând, atunci când nu am găsit decât puțină hrană pentru sufletul meu în altă parte, am găsit-o la masa împărtășaniei. Noi credem că Iisus Hristos vine în mod spiritual la noi și ne înviorează, și sub acest aspect mâncăm carnea Lui și bem sângele Lui>>” (Macgregor, 2020, 82). Cea mai înaltă formă a prezenței lui Hristos este mijlocită de actul împărtășirii noastre la Cina Domnului (Macgregor, 2020). Această realitate face ca sfânta împărtășire să se transforme într-o sfântă întâlnire cu Hristos, deoarece, afirmă Spurgeon, „să știu că Iisus mă iubește este un lucru. Dar să fiu vizitat de El în iubire este mai mult decât atât” (Macgregor, 2020, 83).

            Mântuirea bebelușilor

     Potrivit doctrinei calvine a totalei depravări umane, copii mici, așa cum indică și Psalmul 51:5, nu fac excepție de la starea de decădere specifică întregii umanități. În păcat este zămislit orice om. Prin urmare și mintea copilului este carnală și păcătoasă (Macgregor, 2020, 83). Totuși, până la vârsta responsabilității morale, Dumnezeu îi acordă bebelușului o garanție a mântuirii sale atunci când viața acestuia se curmă subit. „Spurgeon a considerat copilul ca aflându-se într-o condiție a harului care-i garantează mântuirea: << Fără îndoială, într-un mod tainic Duhul lui Dumnezeu regenerează sufletul infantului și intră în gloria făcută să fie parte a moștenirii sfinților în lumină>>” (Macgregor, 2020, 84). Grija lui Spurgeon cu privire la certitudinea mântuirii și spectacolul trist jucat sub ochii săi de creștinii nominali l-au făcut să considere că vasta majoritate a celor mântuiți din ceruri constă, nu atât de mult în adulți, cât în sufletele bebelușilor regenerate de Dumnezeu prin har (Macgregor, 2020).

            Controversa Downgrade

             Controversa Downgrade din 1887 – 1888 a constat în acțiunea lui Spurgeon  de apărare a valorilor dogmatice tradiționale. El a pretins Uniunii Baptiste din Anglia să se înscrie pe linia doctrinară conservatoare acuzând-o că abandonează facil doctrinele cheie precum infailibilitatea bibliei, ispășirea substituționară și damnarea necredincioșilor (Macgregor, 2020, 85). Presiunea liberalismului și politica ezitantă a Uniunii l-a determinat pe Spurgeon să-și dea demisia din Uniunea Baptistă, în noiembrie 1887. Această decizie a avut efect seismic pentru conducerea  Uniunii, așa cum de altfel se aștepta Spurgeon, numai că executivul Uniunii, mai precis Consiliul Uniunii, neavând pârghiile necesare negocierii doctrinelor în termeni acceptabili, s-a simțit obligat să cenzureze în mod oficial atitudinea și acțiunea lui Spurgeon. Cauza conservatorismului a avut de suferit, iar Spurgeon, acum ieșit din Uniune și susținut de un număr incredibil de mic de reprezentanți baptiști, s-a simțit atât de devastat încât, anii următori au apăsat atât de greu pe umerii săi istoviți încât în 1892 a decedat lăsând în urmă mărturia Susanei, soția sa, care a afirmat că lupta pe care a dus-o pentru credință, Spurgeon, l-a costat viața (Macgregor, 2020, 86).

       Concluzie:

1.     Spurgeon a intrat frontal în bătălia dintre nominalismul teologic (responsabil pentru detașarea transcendentalului de ordinea imanentă a lumii) și realismul teologic (promotor al realului, absolutului și miraculosului), a luptat până la capăt de partea acestuia din urmă apărând poziția conservatorismului biblic și doctrinele teologice tradiționale.

2.     Spurgeon a promovat grija pentru mântuirea sufletului și evaluarea auto-reflectivă a credinciosului vis a vis de certitudinea mântuirii sale.

3.     De aici derivă teologia biblică și practică despre prezența in actu a Domnului Iisus la Cina Domnului, a teologiei mântuirii infanților și atitudinea luată și acțiunile desfășurate în cadrul Controversei Downgrade. Spurgeon a redeschis lupta teologică și politico-eclesială pentru conservarea valorilor biblice istorice.    

 

 

 

 

 

 

 MACGREGOR, R. Kirk. (2019, 2020). Contemporary Theology, An Introduction, Classical, Evangelical, Philosophical & Global Perspectives. Grand Rapids, Michigan: Zondervan Academic.