Michael Polanyi (1891-1976), un filosof ungaro-britanic, cu rădăcini evreiești, aplecându-se asupra cunoașterii, acuză raționalismul științific de distrugerea autorității dogmatice și, pe cale de consecință, de distrugerea realității prin ignorarea forțelor prin care elementele particulare sunt organizate în entități (Polanyi, 2019).

            De exemplu, pentru a cunoaște o broască trebuie început cu asigurarea din partea noastră că este vorba de broască, nu de altceva, și abia apoi de natura chimico-fizică a texturii intime a organelor ei. Dacă accedem direct la acest nivel al realității (chimico-fizic), făcând abstracție de cel al ansamblului, comitem o eroare impardonabilă.

            Știința se face vinovată de distrugerea realității dacă nu ia seama de „principiul operațional” al ansamblului unei entități cum este, de pildă,  omul. Adică, știința greșește atunci când șterge grosolan din imagine scopul și funcția unei entități, indiferent că vorbim de o biată broscă (și ea are emoțiile ei, până la urmă, ca senzația de frică) sau de fetița care trece strada grăbindu-se la școala din cartier (Polanyi, 2019). Cultura umană, arată Polanyi, este un edificiu al gândirii pasionale, prin urmare cunoașterea științifică este inadmisibil de reductivă atunci când își reprezintă omul doar ca pe o mașină dotată cu funcții fiziologice automatice.

            Există așadar, două niveluri ale realității, unul se adresează chimiei lucrurilor și răspunde la întrebările cu referire la „ce”, iar altul se adresează scopului entităților și răspunde la „de ce”.

            În concluzie, cunoașterea completă trebuie să cuprindă atât realitatea lui „ce”, apelând la cunoașterea științifică, dar și realitatea lui „de ce.” Numai așa putem avea sentimentul că suntem pe drumul cel bun în cunoaștere.

 

Bibliografie: 1. Polanyi, Michael. (ianuarie, 2019). The Vindication of Realities [Video]. YouTube. https://www.youtube.com/watch?v=rVx8KhsZYPw

                      2. Polanyi, Michael. (ianuarie, 2019). The Real of the Unspoken [Video]. YouTube.https://www.youtube.com/watch?v=rVx8KhsZYPw

Autor articol
Călin Taloș