picture by Matheus Bertelli, from Pexels

1.     Pentru că și îngerii se bucură de nașterea noastră din nou! Îngerii din cer organizează o sărbătoare la nașterea noastră din nou, ei se bucură (în mod colectiv) atunci când un singur păcătos se pocăiește (Luca 15:7, 10). Dacă îngerii se bucură de nașterea noastră din Dumnezeu, de ce să nu ne bucurăm și noi de nașterea lui Hristos, Dumnezeu, din fecioară? El fiind mai important decât noi!

2.     Pentru că Îngerii au sărbătorit mai întâi! Îngerii din Cer au sărbătorit mai întâi Nașterea Domnului. Nu noi am inventat sărbătorirea Nașterii Domnului! Iar la această sărbătoare îngerii au proslăvit pe Dumnezeu: „Și deodată, împreună cu îngerul, s-a unit o mulțime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu și zicând «Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte și pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui»” (Luca 2:13-14).  Dacă Dumnezeu a primit celebrarea îngerilor, de ce să nu primească și aniversarea de către noi a Nașterii lui Hristos?

3.     Pentru că sărbătorim ce iubim! Sărbătorim ceea ce iubim, prin urmare, dacă-L iubim pe Hristos, atunci este normal să sărbătorim tot ceea este semnificativ și ține de biografia Lui, iar Nașterea Domnului este un eveniment ce se constituie „cap de listă”. Nu putem uita porunca din Deuteronom 6:5: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta”.

4.     Pentru că nu putem fi judecați pentru că sărbătorim pe Hristos! Atâta timp cât cadrul spiritual al unei sărbători creștine ne motivează să-l slăvim pe Dumnezeu și să ne „ținem strâns de Capul . . . din care tot trupul . . . își primește creșterea pe care i-o dă Dumnezeu” (Col. 2:19), nu se întemeiază nicio acuză privitoare la respectarea vreunei sărbători a cărui mesaj este eminamente centrat pe Hristos (Hristocentric): „Nimeni, dar, să nu vă judece cu privire la . . . o zi de sărbătoare . . .” (Col. 2:16).

5.     Sărbătorind pe Domnul mărturisim o Evanghelie întreagă! Prin sărbătorirea Nașterii Domnului, noi nu adăugăm la Cuvântul divin și revelat și nu scoatem nimic din Biblie, ci, dimpotrivă, afirmăm și răspândim ceea ce proclamă Biblia, în speță nașterea, mărturia, moartea, învierea, înălțarea și revenirea lui Hristos, „și vai de mine dacă nu vestesc Evanghelia” (1 Cor. 9.16). O Evanghelie fără Întrupare, nu mai este Evanghelie, fapt pentru care Pavel pune în relief adevărul întrupării (Gal. 4:4-5) tocmai în Epistola care susține unicitatea Evangheliei veritabile (Gal. 1:6).

6.     Pentru că Cina Domnului este strâns legată de Nașterea Domnului! Este adevărat că celebrarea la care ne obligă cuvintele Domnului Isus din Luca 22:19 presupun comemorarea morții lui Hristos pentru păcatele noastre, însă Celebrarea Nașterii Domnului face trimitere expresă la moartea Domnului, adică la acțiunea Lui pentru mântuirea noastră de păcate, lucru care urma să producă suferință Mariei, mamei domnului (Matei 1:21; Luca 2:35). Prin urmare cuvintele Domnului care pretind comemorarea morții Sale, favorizează celebrarea Nașterii Sale, deoarece aceasta din urmă face trimitere expresă la mântuirea de păcate. Cuvântul englezesc „Christmas” este un cuvânt compus din cuvintele latinești „Christ” și „messa”, care traduce prin „Cristos” și „masa”, și se traduc prin Masa lui Hristos sau Masa Domnului! La origini, Crăciunul, Christmas, era sărbătoarea care se desfășura având ca prioritate participarea la Masa Domnului, Cina Domnului sau Eucharistia. Acest lucru se justifică deoarece Mântuitorul nu ar fi putut spune „Acesta este trupul Meu” dacă nu s-ar fi întrupat, or la sărbătoarea Nașterii Domnului tocmai întruparea Domnului este motivul bucuriei noastre! Tot astfel cu paharul Domnului. Fiul lui Dumnezeu a adoptat prin Naștere o inimă care avea să pompeze cu căldură sângele prin care urma să fim „curățiți de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9).

7.     Pentru că Nașterea Domnului este o prioritate pentru mulți din autorii Noului Testament! Nașterea Domnului este un adevăr prioritar, unul de primă pagină pentru Matei, Luca, Ioan, Pavel și autorul Epistolei către Evrei (Matei 1,2, Luca 1,2, Ioan 1:14, 1 Tim. 1:15-17,  Evrei 1:1-2). Urmăriți, vă rog, faptul că relatările Nașterii Domnului sunt în chiar primul capitol din scrierile menționate! De ce, dar, să nu se evidențieze acest lucru atât în practica bisericii, cât și în calendarul ei anual.

8.     Pentru că Nașterea Domnului este un fapt istoric semnificativ, chiar crucial! Sărbătoarea Nașterii Domnului are loc pe 25 Decembrie, deoarece Tertulian a identificat data de 25 Martie ca dată a crucificării lui Isus. Iar ziua anunțării Mariei de către Gavril, potrivit tradiției bisericii, coincide calendaristic cu ziua răstignirii Domnului. Dacă adunăm 9 luni de sarcină, vom ajunge exact la 25 decembrie ca zi a Nașterii. Sărbătoarea Nașterii derivă din câteva realități istorice semnificative în creștinism!

9.     Pentru că Nașterea Domnului presupune Slăvirea lui Dumnezeu! Chiar dacă sărbătoarea nu este indicată în Biblie, noi o sărbătorim deoarece aceasta creează cadrul optim al slăvirii lui Dumnezeu (păstorii l-au slăvit, Luca 2:20; Ana l-a slăvit pe Dumnezeu, Luca 2:37; Simeon l-a binecuvântat pe Dumnezeu, Luca 2:28). Da, Nașterea Domnului nu este decisă de Biblie. Dar, însuși Hristos a participat la Sărbătoarea Înnoirii Templului, care este o sărbătoare fără temei biblic, având de-a face doar cu un eveniment legat de perioada Macabeilor, o perioadă istorică inter-testamentară. Dacă o sărbătoare îl slăvește pe Dumnezeu, atunci ar fi păcat să nu o valorizăm. Iacov subliniază un lucru important: „cine știe să facă bine, și nu face, săvârșește un păcat” (Iacov 4:17). Iar slăvirea lui Dumnezeu este un bine pe care suntem moralmente obligați să-l facem.

10.  Pentru că sărbătoarea Nașterii Domnului este un prilej excepțional de evanghelizare! Sir James George Frazer în lucrarea the Golden Bough: A Study in Comparative Religion” (apud. Strauss) remarcă faptul că la romani, în data de 25 decembrie, se sărbătoarea Nașterea Soarelui. Aceștia obișnuiau ca la miezul nopții să strige deodată „Fecioara a născut, lumina crește!”. Fecioara, în mitologia romana, era o zeitate orientală care în ținuturile semitice era un fel de Astarteea (apud. Strauss). Problema acestei sărbători consta în escaladarea destrăbălării de către oameni și recurgerea acestora la unele ritualuri care presupuneau excizia unor organe umane, etalarea lor publică și venerarea lor. Această sărbătoare devenise repugnantă pentru creștini. Așa că s-au gândit la o acțiune subversivă, dar duhovnicească. Păstrarea datei și schimbarea mesajului. Substituirea unui mit cu un adevăr istoric sau cu singurul mit adevărat, cum îi spune J. R. R. Tolkien lui C. S: Lewis. Cei dintâi creștinii care au intrat în această acțiune, cu determinare și perseverență, cu sacrificii și rugăciuni, au fost creștinii din Egipt, după ei și alții din Vest ajungându-se ca în anul 375, sărbătoarea Nașterii Domnului să fie adoptată și în Est, în Antiohia. În zilele noastre, sărbătoarea Nașterii Domnului Isus este amenințată de proiectul secular de redenumire a sărbătorii creștine și de apropriere a unor semnificații consumeriste și atee. Vom abandona atât de ușor ceea ce alți creștini au obținut atât de greu, cu sacrificii mari și lupte spirituale? Dacă ne retragem cu defetism, vom renunța la o perioadă din an și la un cadru socio-cultural propice evanghelizării. Sărbătoarea Nașterii Domnului este singura sărbătoare națională în care se încurajează, de către instituțiile Statului, evangelizarea prin cântare sau mesaje pe telefon, singura sărbătoare instituită de Statul Român în care se poate ajunge atât în casele oamenilor, cât și în telefoanele oamenilor, dar și la inima lor. Câte mărturii frumoase din partea oamenilor colindați s-au adunat în tezaurul colectiv al bisericii!

Bibliografie:

Strauss, Valerie. „Why is Christmas on Dec. 25 (It Wasn’t Always)”. The Washington Post. December 24, 2014, 4:43. https://www.washingtonpost.com/news/answer-sheet/wp/2014/12/24/why-is-christmas-on-dec-25-it-wasnt-always/