photo from Pixabay

     Ansamblul Simbolic

     Nebucadnețar a visat un chip mare (seghid șalma), impozant și strălucitor (vezive ietâr), având cap (rese), piept și brațe (adohi uderaohi), pântece și coapse (mațohi veircateh), gambe (sacohi) și, în partea de jos, tălpi (raglohi). Reprezentarea înfățișa foarte probabil un om complet. Aspectul general era grandios (saghi) și atroce (deihil). Imaginea integrală este compusă, dar coerentă. Este compusă deoarece este formată din cinci tipuri de elemente diferite: aur (deheb), argint (chesep), bronz (nehaș), fier (perzel), fier amestecat cu lut (perzel; hesep). Este coerentă și integrală deoarece toate părțile formează, din cap până în tălpi, un ansamblul închegat și inteligibil. Imaginea în ansamblul  ei (seghid șalma) crează ideea de completitudine, integralitate.

 

     Succesiunea metalelor

     Așezarea metalelor în ordine verticală, în schimb, transmite ideea de succesiune. Argintul urmează aurului, bronzul argintului, fierul este al treilea în ordine descendentă și, în final, melanjul precar și impropriu dintre fier și lut.   

 

     Efemeritatea structurii

     Imaginea statică a grandioasei statui este absorbită de imaginea în mișcare a unei pietre desprinse imprevizibil și nemijlocit dintr-un munte (45). Aceasta izbește fulgerător structura în secțiunea ei ultimă țintind combinația șubredă a picioarelor din amestec. Impactul neașteptat desființează întruchiparea. Totul devine instant bucăți din ce în ce mai mici, până când „nici urmă nu s-a mai găsit din ele” (35).

 

     Destructurarea și restructurarea

 

      Piatra (ebna), ne-antrenată de nimic omenesc, orientată iminent către statuia căreia îi stabilește deznodământul, descinde dintr-un munte necunoscut (45) și se transformă într-unul care acoperă pământul (35). Locul magnificei statui este substituit de magnificul munte. Ceea ce este creat este înlocuit de necreat. Chipul unui om este înlocuit de imaginea unui munte. Ceea ce în mod potențial este precar schimbă locul cu ceea ce în mod actual este inexpugnabil. Entropicul face loc eternului. Înfățișarea magnifică devine „ca pleava din arie vara”, în timp ce misterioasa bucată de rocă ajunge nestrămutată ca muntele. Înfățișarea cu structura slabă pe care o cuprind ochii (31), este substituită de agregatul solid care cuprinde pământul. Ceea ce este temporar și redus spațial este înlocuit de ceea ce este etern și ubicuu. Extraordinarul este copleșit de ordinar.

     Așadar, piatra cu origini misterioase, descinsă din ceea ce este stătător, necreată, invincibilă, statornică, atotprezentă, eternă, exprimă atribute neomenești. Aceasta decide finalul ansamblului, deznodământul gloriei lui și punctul terminus al acestei construcții făcute de om. Piatra este Dumnezeu care destructurează și restructurează istoria.

 

     Interpretarea   

     Există o serie de interpretări ale chipului din mai multe metale. Trebuie spus că interpretările nu ar trebui să sfideze noncontradicția. Prin urmare, fie considerăm visul monarhului o revelație elastică în care încap variante felurite de tălmăcire, justificându-le cu teza perspectivei profetice, adică cu ideea că același limbaj profetic cuprinde evenimente istorice diferite și distante ca timp, dar atunci vom suspenda logica, deoarece interpretările pot antagoniza între ele (amintim aici câteva succesiuni imperiale: 1. Imp. Babel, Med, Persan, Grec și Roman cu partea de răsărit și cea de apus; 2. Imp. Babilon, Med, Persan, Grec, Creștinismul și Islamul,; 3. Imp. Babilonian, Med, Persan, Alexandru cel Mare, Diadochi și Antioh Epifanes), fie conchidem că scopul acestei apocalipse este de a transmite unei comunități religioase demoralizate de seismele politico-sociale recente și schimbările necunoscute de la orizont, ideea că în final Dumnezeu este cel care destructurează lumea pentru ca ulterior să-i da o nouă organizare, structură și orientare morală, politică și socială, conform proiectului său divin, salutar și glorios. Mai există posibilitatea alegerii unei interpretări care să fie susținută, nu atât de contextul istoric conferit de sursele extrabiblice, cât de contextul cărții înseși.

     Interpretarea care este susținută de contextul cărții, cel care narează atât prezentul invocat de visul lui Nebucadnețar, cât și finalitatea acestuia, respectiv piatra necreată care decide finalul impărățiilor, este cea care vizează dinastia posesorului descoperirii nocturne, Nebucadnețar. În acest caz, prima împărăție, de aur, este cea a lui Nebucadnețar,  împărăția de argint, este cea a lui Amel Marduc (562-560) sau Evil-merodac despre care relatează 2 Împărați 25:27-30, succedat în urma unei lovituri de stat de cumnatul său, Nergal-țar-usur sau Neriglisar (560-556), amintit de Ieremia 39:3, 13, iar împărăția de fier, este cea a lui Nabu-na-id sau Nabonidus (556-539) care din cauza unor convulsii socio-politice la Babilor se retrage neoficial la Timna, lăsându-și fiul (textul evocă în versetul 43 ideea de legături create în virtutea „seminței omenești”, a descendenței ‚bizra anasa’) cu numele Belșațar în poziția de coregent (Bright, 2000, 265). Acesta din urmă constituind lutul care este unit nenatural cu fierul. Piatra care exprimă forța divină care produce impactul decisiv determinând căderea dinastiei babiloniene și încheierea domniei lui Belșațar, este mâna neumană care scrie pe tencuiala zidului sentința divină „men, mene, techel, upfarsin” (5:25), din Daniel capitolul 5, însemnând „Numărat, numărat, cântărit și împărțit”. Termenul „numărat” este repetat de două ori, deoarece în momentul decisiv al prăbușirii magnificului ansamblu dinastic, atât Nabonidus a fost „numărat”, evaluat de Dumnezeu, cât și Belșațar, fiul său. Mâna divină care scrie în fața sfeșnicului este „mâna Domnului” din Iosua 4.24, care este puternică, aceeași din 1 Samuel 5:6, care apasă asupra victimizatorilor din Asdod, din Rut 1:13, care constrânge planurile Naomei, din 1 Samuel 7:13, care domină proiectele belicoase ale filistenilor, din 1 Samuel 12:15, care impune ascultare evreilor, din 1 Impărați 18:46 și 2 Împărați 3:15, care dă autoritate profetică atât lui Ilie, cât și lui Elisei, din Ezra 7:6,28, care intervine în demersul lui Ezra de reconstruire, din Fapte 13.11, 14:23, care produce convertirea și apostolia lui Saul. Dinastia lui Nebucadnețar este un ansamblu bine conturat, impărățiile sunt succesive, însă nu fără convulsii și nemulțumiri, ea este o dinastie efemeră în pofida aparenței. Dumnezeu însă este puterea care domină istoria, forța magnifică și eternă.

     Mâna Domnului care împlinește revelația lui Nebucadnețar pe vremea celei de-a cincea împărății, este aceeași despre care autorul psalmilor 37 și 55 vorbește apoteotic: „Încredințează-ți soarta în mâna Domnului, încrede-te în El și El va lucra!” (37:5), „Încredințează-ți soarta în mâna Domnului și El te va sprijini! E nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit” (55:22).          

 

     Excurs devoțional

 

     Între cântările tradiționale evreiești există o exprimare lirică a ideii că victima este întotdeauna răzbunată și victimizatorul pedepsit, că cel care în aparență dispune de viața cuiva este, în final, la dispoziția altcuiva, că nu există o putere creată și superioară la mod absolut, că puterea absolută aparține exclusiv Creatorului. Cântecul se numește Chad Gadya. El poate fi redat astfel: A fost odată un ieduț pe care tata l-a cumpărat cu doi bănuți, a venit un pisoi, iar pisoiul a mâncat ieduțul. O ieduțul meu! A venit un câine, iar câinele a mâncat pisoiul, care a mâncat ieduțul. O ieduțul meu. A venit o bâtă, care a bătut câinele, care a mâncat pisoiul, care a mâncat ieduțul. O ieduțul meu! A venit un foc, care a ars bâta, care a omorât câinele, care a mâncat pisoiul, care a mâncat ieduțul. O ieduțul meu. A venit apa, iar apa a stins focul, care a ars bâta, care a omorât câinele, care a mâncat pisoiul, care a mâncat ieduțul. O ieduțul meu. A venit un bou, iar boul a băut apa, care a stins focul, care a ars bâta, care a omorât câinele, care a mâncat pisoiul, care a mâncat ieduțul. O ieduțul meu. A venit un măcelar, care a omorât boul, care a băut apa, care a stins focul, care a ars bâta, care a omorât câinele, care a mâncat pisica, care a mâncat ieduțul. O ieduțul meu. A venit îngerul morții, iar el a omorât măcelarul, care a omorât boul, care a băut apa, care a stins focul, care a ars bâta, care a omorât câinele, care a mâncat pisoiul, care a mâncat ieduțul. O ieduțul meu! A venit Cel Preasfât, iar El a desființat îngerul morții, care a omorât măcelarul, care a omorât  boul, care a băut apa, care a stins focul, care a ars bâta, care a omorât câinele, care a mâncat pisoiul, care a mâncat ieduțul. O ieduțul meu! Totul este trecător, puterile statale, liderii politici, marile imperii sunt trecătoare, Dumnezeu este suveran, iar răul va fi răzbunat și distrus, Dumnezeu, binele, va rămâne în picioare și împreună cu El toți cei ce cred în EL.  

  

     Bibliografie:

Bright, John. (2000). A History of Israel. Luisville and London: Westminster John Knox Press.